Canale de Marketing Ecologice

Rezumat

Referatul cuprinde noţiuni introductive despre apariţia şi rolul ecomarketingului

In cadrul referatului sunt definite concepul de marketing ecologic, ca o ramură a marketingului social. procesul de strategie a marketingului, metode utilizate în procesul strategic de marketing. Am prezentat , apoi, canale de distribuţie concepute pentru a fi compatibile cu mediul, strategii privind canalele de distribuţie, selectarea partenerilor ecologici şi noţiuni despre magazinele specializate în vânzarea produselor ecologice.

In ultima parte a referatului am prezentat concluzii referitore la activitatea de dezvoltare şi intensificare preocupărilor în această direcţie atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în ceea ce priveşşte ecomarketingul. La sfârşitul lucrării am adăugat bibliografia aferentă întocmirii referatului.

Cuvinte cheie: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing durabil, canale de distribuţie, logistică, standardele managementului ecologic

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Preocupările crescânde privind starea mediului ambiant în ansamblul său, faptul că multe resurse epuizabile sunt exploatate într-un ritm care nu va putea fi menţinut un timp îndelungat, faptul că este depăşită capacitatea componentelor mediului de a absorbi efectele activităţii umane (sub forma deşeurilor), la care se adaugă nereuşita în atingerea obiectivului creşterii calităţii vieţii, privite ca un întreg, fac să se dezvolte pe baza politicilor ecologice, alături de managementul ecologic şi, indisolubil legat de acesta, marketingul “verde”.

Conceptul de marketing ecologic. Apariţie şi evoluţie.

Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ţinut seama de faptul că anumite activităţii distrug mediul înconjurător. Activităţile economice, chiar şi cele care sunt proiectate şi realizate cu responsabilitate socială, vor genera, mai mult sau mai puţin, efecte negative asupra mediului, iar acest lucru va determina o presiune crescândă asupra tuturor tipurilor de organizaţii pentru a-şi îmbunătăţii performanţele ecologice.

Este vorba de un concept relativ nou, pentru care se utilizează mai mulţi termeni sinonimi: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing durabil. Referitor la termenii utilizaţi în literatura de specialitate pentru a defini aproximativ acelaşi subiect, ei au variat de la un cercetător la altul şi de la o perioadă la alta. În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de marketing ecologic. Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social, el fiind un marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje reciclabile şi biodegradabile, de oprire a degradării mediului înconjurător”.

Putem vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, cît şi la nivel macro, nu numai întreprinderile având de-a face cu probleme ecologice şi ducând o politică în domeniul mediului. Şi chiar ceea ce se desfăşoară la nivelul întreprinderilor, în legătură cu mediul şi poluarea, este direct influenţat de politicile, mecanismele, instrumentele şi reglementările naţionale sau comunitare (în cadrul Uniunii Europene) de protecţie a mediului. Având în vedere obiectivele pe care şi le propune, marketingul ecologic poate fi integrat conceptului mai larg de marketing societal, marketingul prin care se urmăreşte satisfacerea nevoilor consumatorilor, atingerea obiectivelor organizaţiei şi bunăstarea, în acelaşi timp.

CANALE DE MARKETING ECOLOGICE

În cadrul ciclului vieţii fizice a produsului se formează numeroasele canale de marketing; stadiile acestui proces includ o mare varietate de organizaţii, începând cu furnizorii de materii prime , producătorii şi intermediarii cu funcţie comercială (distribuitorii industriali, angrosiştii, centrele de distribuţie, firmele de transport, detailiştii, ş.a.).

Bineînţeles, şi atunci când este abordată distibuţia în contextul marketingului ecologic este necesar să facem distincţia între logistică şi organizarea canalelor de distribuţie - logistica fiind subordonată organizării canalelor -, fiind necesară mai întâi stabilirea graniţelor canalului, apoi urmând a se pune problema maximizării eficienţei mişcării şi stocării produselor în cadrul canalului.

Evident că ceea ce se urmăreşte în cadrul distribuţiei, dacă se au în vedere considerente ecologice, este, în principal, reducerea fluxurilor de deşeuri rezultate în această sferă. Deciziile privind canalele de marketing împreună cu cele referitoare la produs au un rol direct în generarea deşeurilor, şi de aceea sunt de importanţă majoră. Din punct de vedere al aspectelor legate de mediu, comunicarea şi preţul reflectă deciziile privind celelalte două elemente ale mixului (produsul şi distribuţia).

Se poate avansa şi aici ideea necesităţii unor canale de distribuţie concepute pentru a fi compatibile cu mediul. Conceptul se bazează pe doi factori, şi anume:

- reducerea fluxurilor de deşeuri provenite din procesele de distribuţie şi a fluxurilor deşeurilor sub forma ambalajelor generate în cadrul canalului de distribuţie obişnuit;

- crearea şi dezvoltarea canalelor inverse care, în paralel, realizează preluarea şi eliminarea deşeurilor generate, în toate stadiile procesului prin care trece produsul (de la materie primă la consum).

Aplicarea acestui concept este necesară întrucât toate organizaţiile din cadrul canalului generează deşeuri din procesele de distribuţie şi sub forma ambalajelor rezultate din mişcarea produselor în cadrul canalelor, pe de o parte, şi consumă combustibil/energie când se angajează în realizarea activităţilor specifice. Reducerea acestor deşeuri şi a consumurilor înseamnă atingerea unor obiective legate deprevenirea poluării; gestionarea deşeurilor ce nu au putut fi evitate conduce la recuperarea resurselor.

1. Distribuţia inversă – cerinţă a recuperării resurselor

Aşa cum este definită în Dicţionarul explicativ de marketing, distributia inversă ”este un proces contemporan de reintroducere - printr-un complex de activităţi specifice – în circuitul economic a unor materiale refolosibile sau componente utile rezultate din consumul (sau folosirea) unor bunuri”, existând patru planuri pe care se derulează aceste activităţi:

- colectarea unor deşeuri utile, care ajungând la producători, vor fi reintroduse în fabricaţie;

- achiziţionarea ambalajelor refolosibile, pentru reutilizarea lor de către producători;

- reintroducerea în vânzare a unor parţi componente cu grad redus de uzură, usor recuperate ca urmare a aplicării conceptiei modulare în realizarea produselor;

- reintroducerea în vânzare a unor bunuri de consum, de cele mai multe ori cu o durată mare de folosire, uneori în urma recondiţionării.

Deci, spre deosebire de un canal de distribuţie obişnuit, tradiţional (un canal prin care fluxurile de produse înaintează dinspre producători spre punctul final, consumatorul), canalul invers desemnează situaţia în care un canal sau o parte a acestuia este conceput pentru fluxuri de produse sau materiale care circulă în sens opus celui de înaintare spre consumator

Logistica inversă descrie numeroasele activităţi inverse de transport, manipulare, stocare ce se desfăşoară în canalele inverse, obiectivul acesteia fiind de a coordona acele procese desfăşurate atât în cadrul canalelor de distribuţie obişnuite, cât mai ales în cadrul canalelor inverse, necesare pentru completa utilizare a produselor, componentelor şi materialelor de-a lungul ciclului vieţii fizice. Aceasta înseamnă că pentru multe canale de distribuţie obişnuite organizarea şi desfăşurarea unor activităţi inverse este urmărită într-un plan secundar. În cadrul ambelor tipuri de canale de marketing activităţile desfăşurate în sens invers conduc la atingerea obiecivelor de recuperare a resurselor (R2).