Costul de Producție

Gestiunea factorilor de producţie presupune evaluarea în bani a consumului de factori, şi deci cunoaşterea costului.

Costul de producţie reprezintă expresia bănească a tuturor cheltuielilor efectuate de orice întreprindere pentru crearea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii economice. Este vorba deci de evaluarea tuturor eforturilor implicate de procesul economic determinat.

Din această caracterizare succintă a costului se degajă cel puţin următoarele aspecte:

- costul reflectă unitatea dintre conţinutul consumului de factori şi expresia sa bănească; fără o asemenea unitate nu poate fi vorba de cost;

- el este indicatorul care aduce la acelaşi numitor toate consumurile de factori, prin aceasta eforturile făcute pentru producerea şi desfacerea bunurilor devin măsurabile şi comparabile;

- costul include toate cheltuielile făcute de întreprindere pentru susţinerea ofertei (atât pe cele de producţie, de fabricaţie, cât şi pe cele de desfacere);

- costul se regăseşte în preţul de vânzare al bunului, fiind o parte componentă a acestuia, acea parte care exprimă atât recompensările factorilor consumaţi, cât şi şansele sacrificate de ofertant.

Analizele microeconomice se bazează şi pe luarea în consideraţie a diferenţelor dintre costul explicit, costul implicit şi costul contabil.

Costul explicit constă în acele cheltuieli necesare a fi făcute pentru procurarea factorilor de producţie din afara întreprinderii şi pe care aceasta le efectuează pentru fiecare ciclu de producţie.

Costul implicit - acele cheltuieli inerente producţiei care nu presupun plăţi către terţi, ele făcându-se pe seama resurselor proprii ale unităţii în cauză (amortizarea, munca proprietarului şi întreprinzătorului, dobânda cuvenită capitalului propriu).

Costul producţiei - ca evaluare - însumează atât costul explicit, cât şi pe cel implicit.

Costul contabil cuprinde costul explicit şi amortizarea, aceasta din urmă făcând parte din costul implicit.

În fundamentarea ofertei, se ţine seama de funcţiile costului.

O primă funcţie a costului este cea de măsurare a cheltuielilor necesare obţinerii producţiei şi a corelaţiilor ce pot apărea între eforturi - costuri şi efecte - bunuri produse.

Funcţia de cercetare-dezvoltare a costului constă în aceea că noile tehnologii şi noile produse apar ca efect al cheltuielilor de cercetare.

Funcţia de producţie a costurilor se referă la faptul că acestea joacă un rol important în realizarea concepţiei constructive şi tehnologice pe baza inovărilor şi invenţiilor.

Funcţia de personal presupune compararea costurilor cu pregătirea, perfecţionarea şi motivaţia în muncă, pe de o parte, cu sporirea productivităţii muncii şi ridicarea calităţii bunurilor, pe de alta.

Funcţia comercială - evidenţiază efectul benefic al cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor şi asigurarea pieţelor de desfacere.

Funcţia financiar-contabilă arată costurile necesare asigurării fondurilor băneşti, în mărimea şi structura corespunzătoare unei activităţi rentabile.

Funcţia de optimizare - presupune asigurarea şi determinarea costului cel mai mic ce revine unui nivel maxim al producţiei.

Funcţia de control şi reglare este cea prin care se evidenţiază modul de fundamentare a deciziilor de politică economică prin care se dirijează consumul de resurse.

Fiind un indicator factorial, unul rezultativ şi de eficienţă, costul este un instrument extrem de util în luarea deciziilor menite să asigure nivelul performant al producţiei. Cunoaşterea costului îi permite întreprinzătorului să fundamenteze în aşa fel utilizarea factorilor de producţie, încât să obţină o rentabilitate mai mare, în raport cu concurenţii săi.

Nivelul costului de producţie sau mărimea lui reprezintă totalitatea cheltuielilor (plăţi şi evaluări) exprimate în unităţi monetare, efectuate de un producător-întreprinzător pentru producerea şi desfacerea bunurilor ce fac obiectul activităţii sale.