Dimensiunile culturale ale României

1. Ecartul puterii (EP)*

Ecartul puterii exprimă gradul de egalitate sau inegalitate dintre membrii unei societăţi. O valoare mare arată că inegalităţile în ceea ce priveşte puterea şi averea sunt conservate şi mărite; în acest tip de societăţi există un sistem de caste care nu permite urcarea cetăţenilor pe scara socială. O valoare mică a EP arată că diferenţele de putere şi avere dintre cetăţeni sunt reduse sau chiar înlăturate; în aceste societăţi se urmăresc egalitatea şi oportunităţile pentru toată lumea. Distribuţia socială a puterii nu este conservată; originea socială a individului nu îl împiedică să câştige sau să piardă putere. Statutul social al individului diferă substanţial de cel ale părinţilor săi, inclusiv în ceea ce priveşte averea, stima, studiile sau meseria.

Ecartul puterii poate fi definit şi de raporturile dintre subaltern şi şef – într-o viziune mai largă, prin raporturile dintre doi indivizi cu statut diferit (ca nivel). Un ecart mare al puterii este sinonim cu un conformism social puternic, cu supunerea faţă de un statut superior. Această supunere priveşte atât relaţiile din cadrul familiei (copil – părinte, soţie – soţ, frate mai mic – frate mai mare), cât şi cele organizaţionale (subaltern – manager) sau general-sociale (cetăţean simplu – celebritate sau personalitate, om sărac – om bogat, ş.a.m.d.). Nu este permisă contrazicerea pe faţă a şefului, se consideră că acesta "are întotdeauna dreptate". Pentru a câştiga un statut informal ceva mai înalt, subalternii nu îşi concurează superiorii ierarhici (cum se întâmplă în societăţile cu un EP mic), ci încearcă să "intre în graţiile şefului", printr-un comportament adesea slugarnic: nu îl contrazic, încearcă să-i îndeplinească orice ordin (sau lasă să pară că îndeplinesc ordinul), chiar dacă ordinul iese din cadrul organizaţional, îi acceptă orice elemente de comportament, recurg la laude şi linguşiri, încearcă să îşi "sape" colegii. Aşadar, EP măsoară şi slugărnicia membrilor unei culturi. Acest conformism ierarhic vizează nu atât postul ocupat sau funcţia deţinută de o persoană într-o structură formală, cât persoana care, deţinând acel post sau acea funcţie, primeşte un rang social ridicat. În structurile din culturile cu EP mic relaţiile dintre şef şi subaltern sunt cele reglementate între posturile respective; în culturile cu EP mare un nivel ierarhic ridicat îi conferă persoanei un rang neoficial ridicat, extinzându-i puterea în afara domeniului de autoritate specific funcţiei sale oficiale. Şeful deţine un spectru larg de privilegii, majoritatea neoficiale, deci care caracterizează rangul său social, nu poziţia în structura formală a organizaţiei sau societăţii. Relaţiile dintre el şi subalterni au un caracter preponderent informal (neoficial) – managementul are un caracter autoritar sau paternalist. Subalternii execută orice ordine, chiar dacă acestea sunt în disonanţă cu specificul activităţii sau sunt chiar contrare obiectivelor organizaţiei. Aşadar, în aceste culturi situaţia este inversă decât în cazul structurilor militare – într-o exprimare mai puţin academică, putem spune că în aceste culturi "gradul bate funcţia". În concluzie, ecartul puterii se poate defini ca orientare înspre rangul social al persoanei, în antiteză cu orientarea înspre funcţia structurală.

2. Reflectarea în sondaj a ecartului puterii

În continuare prezentăm câteva dintre întrebările sondajului nostru referitoare la ecartul puterii, împreună cu interpretarea răspunsurilor primite. Într-o societate cu EP mare, şeful putând conduce discreţionar, subalternii încearcă din răsputeri să se "împrietenească" cu acesta, pentru a fi avantajaţi. Întrucât nimeni n-ar fi recunoscut că trage foloase din linguşirea şefului propriu, am formulat întrebarea astfel încât să fie descris mediul, fără implicarea directă a respondentului. Prima variantă îi corespunde unui EP foarte mare, a doua unui EP mediu, iar ultima unui EP redus.

Tabelul 1. Credeţi că persoanele care ştiu să "se pună bine" cu şefii lor sunt favorizate de aceştia?

(1) de obicei da; (2) uneori; (3) foarte rar / niciodată

Variante de răspuns » 1 2 3 Total

Frecvenţa absolută (FA) 567 330 34 931

Frecvenţa relativă (%) 60,9 35,4 3,7 100,0

Rezultatele din Tabelul 1 descriu un ecart foarte mare al puterii, aproape două treimi dintre respondenţi alegând prima variantă, restul varianta a doua. Cu alte cuvinte, românii consideră că linguşirea superiorilor ierarhici aduce foloase personale însemnate. Cea mai interesantă diferenţiere a răspunsurilor este în funcţie de vârstă: persoanele între 26 şi 35 de ani, deci cele aflate la începutul carierei, sunt cele mai convinse de posibilitatea dobândirii de favoruri prin linguşirea şefului (65,2%), fiind uşor de ghicit ce comportament vor avea în viitor. În acelaşi timp, cei în vârstă, majoritatea pensionari, au ales prima variantă doar în proporţie de 43,2%, ceea ce ar însemna fie că s-au distanţat sufleteşte de această problemă, fie că au activat într-un mediu ceva mai moral (această situaţie aruncând o umbră serioasă de îndoială în privinţa evoluţiei culturii organizaţionale din mediile de afaceri româneşti).

Faptul că în România sunt avantajaţi cei care încearcă să intre "sub pielea" şefului este argumentat foarte puternic de distribuţia răspunsurilor persoanelor cu diferite niveluri de studii. Pe măsură ce respondenţii au fost mai înalt educaţi, răspunsurile s-au orientat tot mai mult înspre varianta întâi. Este semnificativ faptul că, din 20 de respondenţi cu doctorat, 14 au ales prima variantă, restul a doua. Aşadar, pe măsura creşterii nivelului intelectual, respondenţi şi-au dat seama tot mai limpede că succesul reuşitei în mediul românesc este condiţionat într-o mare măsură de slugărnicie.

Tabelul 2. Dacă şeful nu are dreptate, este bine ca subalternii să îl contrazică?

(1) un şef nu trebuie contrazis niciodată (ordinul se execută, nu se discută); (2) un şef poate fi contrazis, dar nu e înţelept să faci aşa-ceva (să nu regreţi mai târziu ); (3) dacă şeful nu are dreptate, trebuie contrazis

Variante de răspuns » 1 2 3 Total

Frecvenţa absolută (FA) 77 290 562 929

Frecvenţa relativă (%) 8,3 31,2 60,5 100,0

Legătura dintre această întrebare (Tabelul 2) şi ecartul puterii este evidentă, considerăm că nu necesită explicaţii. Întrebarea evidenţiază doar opinia, nu o stare de fapt – am încercat să-l detaşăm pe respondent de situaţie, întrebându-l cum este bine, nu cum ar proceda el în situaţia respectivă. Majoritatea respondenţilor (aproape două treimi) afirmă că, în cazul în care greşeşte, superiorul ierarhic trebuie contrazis. Totuşi, acest item a vizat părerea, nu descrierea practicii reale, deci nu este relevant pentru dimensiunea studiată; trebuie judecat doar în combinaţie cu întrebarea următoare (Tabelul 3). Este de remarcat, totuşi, numărul mare de respondenţi (în special femei) care au ales varianta a doua – şeful ar trebui contrazis, dar acest lucru nu este "înţelept", element specific unei culturi cu un ecart al puterii ridicat. Sunt sugestive diferenţele dintre diferitele categorii de vârstă: ponderea celor care au ales varianta 1 (un şef nu trebuie contrazis niciodată) creşte odată cu etatea, ceea ce demonstrează încă o dată ecartul ridicat al puterii (un element de statut superior îl susţine pe un altul; pe de altă parte, la tineri se manifestă nonconformismul specific vârstei, în realitate ei încadrându-se pe alte tipare comportamentale).

Tabelul 3. Aveţi colegi care încearcă să "se pună bine" cu şefii lor pentru a obţine diverse avantaje?

(1) mulţi / aproape toţi; (2) câţiva; (3) foarte puţini / nici unul.

Variante de răspuns » 1 2 3 Total

Frecvenţa absolută (FA) 200 567 162 929

Frecvenţa relativă (%) 21,5 61,0 17,5 100,0

Într-o cultură cu EP mare, managementul are un caracter discreţionar, din această cauză subalternii încercând să "se pună bine" cu el. Primele două variante (Tabelul 3) arată că există această latură comportamentală, deci descriu un EP ridicat; varianta a treia îi este specifică unui EP scăzut. După cum se observă, majoritatea respondenţilor au ales cea de a doua variantă (număr mediu de colegi care încearcă să obţină favoruri din partea şefului). Dacă ţinem seama şi de faptul că mulţi respondenţi încă nu au fost în situaţia de a avea şefi (erau studenţi), ecartul puterii reliefat de aceste răspunsuri este mai mare decât s-ar înţelege strict pe baza valorilor numerice. Oricum, şi acest item a reliefat un EP ridicat.

Întrebarea următoare (Tabelul 4) este una dinte cele mai relevante din întregul chestionar, atât ca semnificaţie a fenomenului urmărit, cât şi ca realizare concretă. În primul rând, acesta este un indicator foarte fidel al ecartului puterii, fiind un element definitoriu: într-o cultură cu un EP ridicat, subalternii se conformează tuturor ordinelor şefilor, managementul este caracterizat printr-un abuz de putere. În al doilea rând, formularea acestei întrebări i-a făcut pe respondenţi să descrie o situaţie existentă – chiar dacă se referă la persoana proprie, nu vizează opinia, iar aceştia nu s-au simţit ruşinaţi de alegerea unei anumite variante.