Extras din referat
Corpul uman ’’vorbeste’’ si uneori spune mai mult decat gura. Unele gesturi sunt innascute altele se invata. De exemplu : cand oamenii sunt fericiti zambesc, cand sunt suparati au o figura trista.
Gesturile omului au o semnificatie si se poate invata interpretarea lor. Daca la negocierea unei afaceri potentialul cumparator se lasa pe spate in fotoliul sau cu picioarele si mainile incrucisate sau incepe sa rasfoiasca documente in timp ce partenerul sau vorbeste inseamna ca nu este dispus sa incheie afacerea. Desfacerea hainei ca si inclinarea capului sunt considerate manifestari spre deschidere, spre o atitudine pozitiva.
Interpretarea gesturilor :
- a tine intre buze un brat al ramei de ochelari --- castigare de timp ;
- capul sprijinit pe mana --- plictiseala ;
- palma pusa pe ceafa --- exasperare ;
- frangerea degetelor --- nerabdarea, nelinistea ;
- masarea nasului cu degetul aratator --- ostilitatea, negatia ;
- masarea barbiei --- indoiala, nesiguranta ;
- mangaierea barbii, sprijinirea capului, sau un deget pe obraz, un altul sub barbie, celelalte indoite --- ezitare, reflectare, evaluare ;
- incrucisarea bratelor --- aparare, sentiment de inferioritate ;
- lasarea pe spate pe scaun, mainile dupa ceafa --- superioritate ;
- mainile adunate cu degetele sprijinite --- incredere in sine ;
- mainile impreunate sub barbie sau sprijinind fruntea --- superioritate, aroganta, dificultate in comunicare
- mainile impreunate in dreptul gurii, vorbind sau ascultand --- nesiguranta, neincredere in partener;
De regula, instinctiv, acordam simpatia noastra celor cu o expresie a fetei destinsa, mereu zambitori; fetele atente si emotionate atrag rapid atentia celor din jur; o mimica trista, melancolica ii poate stimula pe cei din jur la consolare; o fata dura, aspra poate incita la agresiune.
Exista insa zone ale chipului uman care scapa controlului astfel incat ele pot transmite mesaje relevante despre starea sufleteasca a unei persoane. Aceste zone se situeaza in jurul ochilor si a sprancenelor.
Cand doi oameni sunt angajati intr-o conversatie, ei se privesc ochi in ochi intermitent. De obicei, aceasta se intampla in 25 % pana la 75 % din timpul discutiei. Privirea variaza in durata: avem tendinta sa privim de doua ori mai mult decat sa ascultam sau sa vorbim.
Exista anumite aspecte ale limbajului gesturilor care privesc pe fiecare dintre noi:
* cand dai mana cu cineva, trebuie sa o faci cu fermitate;
* cand vorbeste cineva trebuie sa-l asculti cu atentie si sa nu dai semne de plictiseala ;
* cand vrei sa-ti impui opiniile trebuie sa stai in picioare, cat mai drept ;
* cand vorbesti trebuie sa-ti retii neastamparul mainilor si al degetelor.
POZITIA GENERALA A CORPULUI este edificatoare pentru trãirea psihicã a individului în momentul respectiv, astfel:
Atitudinea caracterizatã prin: umerii "cãzuţi", trunchiul înclinat în faţã, capul aplecat în jos, mâinile întinse moi de-a lungul corpului denotã în mod frecvent fie starea de obosealã - ca urmare a unei solicitãri anterioare sau, uneori, ca expresie a unui fenomen maladiv - fie o stare depresivã, în urma unui eveniment neplãcut. De exemplu, absenţa criticã fãcutã unui individ de cãtre cineva care exercitã asupra lui un ascendent - pãrinte, şef etc. - este de obicei primitã în aceastã atitudine. Poziţii corporale asemãnãtoare pot indica: modestie, lipsã de opoziţie sau de rezistenţã faţã de evenimentele (neplãcute), aşteptare, atitudine defensivã, un nivel scãzut al mobilizãrii energetice, tristeţe etc.
La extrema cealaltã, pieptul bombat, capul sus, umerii drepţi, picioarele larg depãrtate, mâinile evoluând larg pe lângã corp denotã cel mai adesea siguranţã de sine, tendinţã dominatoare, atitudine "marţialã", atitudine de provocare.
O condiţie importantã pentru descifrarea semnificaţiei pe care o are atitudinea constã în cunoaşterea situaţiei, a contextului în care se plaseazã ea, pentru cã o aceeaşi "ţinutã" poate avea semnificaţii deosebite în situaţii diferite. În plus, ea trebuie corelatã şi cu alte elemente semnificative. De pildã, o atitudine "marţialã" la un individ de staturã micã poate denota un complex de inferioritate, tot aşa dupã cum, la alţii, atitudinea defensivã poate constitui numai masca unei intenţii rãuvoitoare.
Între extremele menţionate mai sus pot exista o infinitate de nuanţe, sesizarea lor depinzând de modul în care ele sunt corelate cu ansamblul. În orice caz, este important sã se reţinã cã prin ţinutã sau atitudine nu trebuie sã se înţeleagã numai o anumitã poziţie a corpului în sine, ci modul particular în care se îmbinã o serie de elemente ca: statura şi constituţia corporalã, forma şi poziţia capului, poziţia trunchiului şi a umerilor, amplasarea mâinilor şi picioarelor, direcţia şi expresia privirii etc., toate comunicând o secvenţã din structura psihologicã a persoanei studiate.
MERSUL furnizeazã, de asemenea, numeroase indicaţii asupra însuşirilor psihice ale oamenilor.
Principalele criterii prin prisma cãrora poate fi categorisit mersul sunt: viteza, elasticitatea şi fermitatea. Pe baza acestora se disting urmãtoarele tipuri de mers: lent şi greoi; lent şi nehotãrât, timid; rapid, energic, suplu şi ferm. Aceste tipuri de mers au semnificaţii psihologice distincte.
În general, se poate spune cã mersul reprezintã unul dintre semnalele importante ale dinamicii neuropsihice. Mersul rapid denotã o mobilitate mare pe plan neuropsihic, tot aşa dupã cum mobilitatea redusã, neuropsihicã se exprimã, printre altele şi printr-un mers lent. Desigur, prin calificativele "rapid" şi "lent" utilizate aici se înţeleg caracteristicile naturale ale mersului şi nu nivelurile de vitezã ce pot fi imprimate mersului în mod voluntar (corelaţia se pãstreazã însã pânã la un punct şi, în acest ultim caz, chiar dacã este determinatã voluntar, viteza sporitã a mersului corespunde unui tempo psihic mãrit şi invers).
Totodatã, mersul exprimã fondul energetic de care dispune individul. Dimineaţa, când omul este odihnit dupã somnul de noapte, mersul este mai vioi şi mai elastic decât în cea de a doua jumãtate a zilei. Aceste diferenţe sunt resimţite şi subiectiv atunci când oboseala acumulatã în timpul zilei este mai accentuatã. De asemenea, diminuarea resurselor energetice ale organismului, ca urmare a unor stãri maladive, se traduce şi prin modificarea amplã a caracteristicilor mersului.
În sfârşit, mersul constituie şi un semn al coloraturii afective a trãirilor individului. Buna dispoziţie, optimismul, încrederea în sine au drept corespondent mersul rapid, vioi, ferm, cu paşi largi, în vreme ce tristeţea, stãrile depresive determinã un mers lent, cu paşi mici. Chiar în vorbirea curentã se întrebuinţeazã expresia "mers abãtut". La rândul lor, emoţiile determinã perturbãri ale mersului. Astfel, la unii indivizi simpla senzaţie cã sunt urmãriţi cu privirea de cãtre cineva este suficientã pentru a le perturba automatismul mersului şi a-i face, de pildã, sã se împiedice. Stãrile emoţionale deosebit de puternice, şocurile, pot avea ca efect incapacitatea, momentanã sau de duratã mai lungã, de a merge.
În continuare, menţionãm câteva dintre semnificaţiile psihologice posibile ale principalelor tipuri de mers pe care le-am denumit mai sus.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Limbajul Corpului.doc