Mediul Extern al Întreprinderii

MEDIUL EXTERN

Ca agent economic, având un anumit profil de activitate, întreprinderea funcţionezǎ în condiţiile concrete pe care i le oferǎ mediul sǎu extern. Iar dacǎ pentru întreprindere, aşa cum bine observǎ Philip Kotler, “mediul de marketing = oportunitǎţi şi primejdii” , înseamnǎ cǎ rezultatele activitǎţii sale vor depinde, pe de o parte, de mǎsura cunoaşterii fizionomiei şi mecanismului de funcţionare a mediului, iar pe de altǎ parte, de capacitatea şi priceperea întreprinderii de a fructifica oportunitǎţile şi de a evita primejdiile pe care aceasta i le furnizeazǎ.

1. Conceptul de mediu extern

Într-un sens larg, mediul în cadrul cǎruia întreprinderile îşi desfǎşoarǎ activitatea cuprinde un ansamblu de factori alcǎtuind o structurǎ complexǎ, eterogenǎ; este vorba de factori de naturǎ economicǎ, socialǎ, culturalǎ, juridicǎ, politicǎ, demograficǎ, ecologicǎ etc. Într-o viziune macroeconomicǎ, întreprinderile însele fac din acest mediu, în primul rând, din componenta economicǎ a acestuia. Coborând însǎ observaţia la nivelul întreprinderii, mediul apare alcǎtuit dintr-o reţea de variabile exogene cǎrora întreprinderea le opune propriile sale resurse – umane, materiale şi financiare, respectiv, un set de variabile endogene. Privite static, la un moment dat, componentele mediului se gǎsesc în anumite raporturi, alcǎtuiesc o anumitǎ structurǎ, care reflectǎ natura societaţii, stadiul de dezvoltare atins.

Raporturile dintre componente par sǎ sugereze echilibrul la care a ajuns mediul în momentul respectiv. În realitate, însǎ, echilibrul nu este decât o tendinţǎ cu caracter constant, componentele mediului aflându-se într-o permanentǎ mişcare, cu consecinţe asupra fizionomiei de ansamblu a acestuia ca şi asupra raporturilor dintre componentele sale. Întreprinderea se va confrunta, deci, cu un mediu dinamic. Iar evoluţia mediului rareori este liniarǎ. Aceasta, întrucât componentele sale nu evolueaza în acelaşi ritm, în aceiaşi manierǎ. Dupǎ modul cum se modificǎ aceste componente, dupǎ natura raporturilor dintre ele si a efectelor declanşate, mediul extern cunoaşte mai multe forme, între care2:

- mediul stabil, specific perioadelor “liniştite”, când evoluţia fenomenelor este lentǎ şi uşor previzibilǎ, ridicǎ întreprinderii puţine probleme de adaptare. Un astfel de mediu este însǎ tot mai rar întalnit în economia contemporanǎ;

- mediul instabil, caracterizat prin frecvente modificǎri în majoritatea componentelor sale, reprezintǎ, în perioada actualǎ, tipul obişnuit de mediu cu care se confruntǎ întreprinderile din aproape toate sectoarele de activitate. Confruntarea cu un astfel de mediul solicitǎ o atitudine prospectivǎ, descifrarea direcţiei si cotei schimbǎrilor, creşterea capacitǎţii de adaptare la schimbǎri a întreprinderilor;

- mediul turbulent, este în comparaţie cu celelalte douǎ tipuri, relativ ostil întreprinderii, punându-i probleme dificile, de adaptare sau chiar, de supravieţuire. Într-un astfel de mediu, schimbǎrile din evoluţia componentelor şi a raporturilor dintre ele sunt bruşte, în forme şi direcţii imprevizibile, conducând uneori la schimbǎri în însǎşi fizionomia mediului.

O evaluare globalǎ a specificului mediului extern cu care se confrunta întreprinderile din ţara noastrǎ în perioada actualǎ, îndreptǎţeşte includerea lui in tipul de mediu turbulent. Acest caracter îi este imprimat de situatia economicǎ, socialǎ şi politicǎ din ţara noastrǎ – ca de altfel şi în celelalte ţǎri est-europene, specificǎ tranziţiei spre economia de piaţǎ. De observat cǎ natura turbulentǎ a mediului este accentuatǎ, pe de o parte, de postura în acre se gaseşte întreprinderea faţǎ de mediul extern: slab pregǎtitǎ şi adesea în imposibilitatea de a se adapta rapid la evoluţia mediului, contribuind ea însǎşi la accentuarea caracterului turbulent al acestuia