Relațiile Întreprinderii cu Mediul Extern

Conceptul de mediu extern reprezintă ansamblul de factori ce alcătuiesc o structură complexă, eterogenă, de natură economică, socială, culturală, juridică, politică, demografică, ecologică etc. şi este alcătuit din două componente, micromediul şi macromediul.

Întreprinderea intră într-un ansamblu de relaţii, de cumpărare de mărfuri şi servicii, de asigurare a necesarului de mijloace financiare şi de personal, de vânzare a propriilor produse către clienţii potenţiali, prin intermediul cărora întreprinderea îşi orientează şi finalizeză activitatea economică.

Astfel, relaţiile ce au loc între întreprindere şi agenţii mediului său extern sunt, prin natura şi conţinutul lor, relaţii de piaţă şi se desfasoară în cadrul mediului întreprinderii. Totodată, întreprinderea se află în relaţii de concurenţă cu firme având un profil similar, disputându-şi aceleaşi surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere. În practică, frecvent, firmele intră unele cu altele în relaţii preferenţiale, de parteneriat, cooperare, toleranţă etc.

Relaţiile întreprinderii sunt directe, prin poziţia pe care aceasta o ocupă în sfera micromediului, iar aceasta este implicată într-un sistem de relaţii indirecte atunci când componentele micromediului acţionează asupra furnizorilor, concurenţilor şi clienţilor întreprinderii. Factorii de mediu nu acţionează izolat asupra întreprinderii, aceasta găsindu-se sub influenţa simultană şi conjugată a unui şir de factori, aceştia imprimând mediului o anumită conjunctură.

1. Relaţiile de piaţă ale întreprinderii

Relaţiile de piaţă au loc între întreprindere şi agenţii mediului său extern, au drept obiect vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi servicii, împrumutul de capital şi angajarea forţei de muncă şi vizează toate cele trei componente ale pieţei.

Componentele pieţei sunt următoarele :

o Piaţa mărfurilor – întreprinderea apare în dublă ipostază, de cumpărător şi vânzător;

o Piaţa financiară, bancară – întreprinderea apare în calitate de solicitant sau ofertant;

o Piaţa forţei de muncă – întreprinderea apare ca solicitant al forţei de muncă necesară

organizării şi desfăşurării activităţii.

Relaţiile de piaţă sunt bilaterale, vânzarea fiind în acelaşi timp şi cumpărare; unele relaţii iau naştere din iniţiativa întreprinderii, sau dimpotrivă, unele apar ca reacţie de răspuns a unei întreprinderi la iniţiativele celorlalţi agenţi de piaţă.

Relaţiile întreprinderii cu piaţa sunt influenţate de o serie de factori, generali şi specifici, obiectivi şi subiectivi, interni sau externi întreprinderii, iar cei mai importanţi sunt cadrul economico-social, specificul pieţei şi caracteristicile întreprinderii.

Cadrul economico – social poate stimula ori limita anumite relaţii, poate crea o conjunctură favorabilă sau dimpotrivă, nefavorabilă şi poate obliga întreprinderea să se supună anumitor reguli.

Specificul pieţei determină tipul, formele şi instrumentele utilizate în raporturile cu ceilalţi agenţi de piaţă.

Caracteristicile întreprinderii – profilul, dimensiunea, amplasamentul, vechimea – se reflectă în numărul şi particularităţile agenţilor de piaţă cu care vine în contact, aria pe care actionează, distribuţia actelor de piaţă etc.

Relaţiile întreprinderii cu piaţa sunt foarte diversificate, datorită unui număr variat de forme şi instrumente utilizate în desfăşurarea lor, iar gruparea lor se face în funcţie de mai multe criterii : obiectul relaţiilor, profilul agenţilor de piaţă, frecvenţa şi gradul de concentrare (criterii principale), natura pieţei, gradul de control al întreprinderilor asupra relaţiilor de piaţă în care se angajează etc.

Obiectul relaţiilor este principalul criteriu de diferenţiere, potrivit căruia relaţiile întreprinderii cu piaţa sunt de vânzare – cumpărare şi de transmitere de informaţii şi mesaje. Relaţiile de vânzare – cumpărare sunt precontractuale ( se realizează prin negociere, comandă, cerere de ofertă şi oferta fermă), contractuale ( au ca instrumente contractul, facturarea, livrarea, transportul, recepţia şi decontarea) şi postcontractuale( instrumentele sunt reclamaţiile şi arbitrajul şi apar în perioada de garanţie şi postgaranţie).

Relaţiile de transmitere (recepţie) de informaţii şi mesaje – vizează crearea atitudinii favorabile a întreprinderii şi produselor sale, având ca instrumente publicitatea, marca, relaţiile publice şi alte forme de promovare.

Profilul agenţilor de piaţă este criteriul prin care se disting următoarele tipuri de relaţii : cu furnizorii şi prestatorii de servicii, cu beneficiarii, cu instituţii şi organisme de stat.

Frecvenţa relaţiilor întreprinderii cu piaţa determină împărţirea acestora în relaţii permanente, periodice sau ocazionale.

Gradul de concentrare clasifică relaţiile ca fiind concentrate sau dispersate, concentrarea apărând sub aspect dimensional, spaţial şi temporal.