Enzimoterapia

Introducere

Un numar mare de proteine si heteroproteine au rolul de a cataliza reactii chimice ce au loc in organismele vii. Ele se numesc biocatalizatori sau enzime. Datorita structurii lor proteice, precum si datorita faptului ca actioneaza in celula vie, enzimele mai prezinta o serie de proprietati ce diferentiaza net cataliza enzimatica de cea chimica. In primul rand, eficienta catalitica a enzimelor este cu mult mai mare decat cea a catalizatorilor chimici. Enzimele actioneaza in conditii blande de temperatura, pH, presiune osmotica etc. spre deosebire de catalizatorii chimici care actioneaza in general, in conditii dure de reactie.

Cea mai importanta proprietate a enzimelor, nemaintalnita in cataliza chimica, o constituie inalta specificitate de actiune a acestora, ceea ce determina faptul ca o enzima catalizeaza transformarea unui singur substrat si doar in cazuri rare a unui grup restrans de substante inrudite structural. In functie de modul de manifestare, specificitatea de actiune a enzimelor poate fi de mai multe tipuri: specificitate de reactie, de substrat, absoluta de grup, relativa de grup, stereospecificitate etc.

Dat fiind rolul pe care il joaca enzimele in procesele biologice, este indiscutabil faptul ca modificarea activitatii acestora determina in mod direct evolutia unor afectiuni grave. Existenta deficientelor enzimatice congenitale si secundare ca urmare a unor leziuni si/sau anomalii la nivelul organelor ce sintetizeaza enzimele respective a determinat declansarea unor cercetari privind posibilitatea utilizarii enzimelor in scop terapeutic. A devenit astfel posibila distrugerea pe cale enzimatica a unor substante patologice cum se intampla in tratamentul trombolitic sau a metabolitilor esentiali ai unor procese patologice pe care se bazeaza tratamentele cu asparaginaza. Mai pot fi influentate in mod favorabil afectiunile determinate de activitatea excesiva a unor enzime prin administrarea inhibitorilor enzimatici specifici.

Cu toate acestea, enzimoterapia are insa limite. Majoritatea enzimelor utilizate in scop terapeutic prin administrare orala pot fi distruse sub actiunea proteolitica a enzimelor digestive fapt ce limiteaza foarte mult administrarea pe cale bucala. Pe de alta parte, efectele immune limiteaza administrarea parenterala deoarece preparatele de origine umana rareori sunt disponibile in cantitati suficiente. In majoritatea cazurilor este redusa posibilitatea utilizarii enzimelor de origine microbiana, vegetala sau animala care exercita o actiune antigenica la om. Fiind macromolecule, enzimele nu pot traversa dacat rareori barierele membranare. Din aceasta cauza, diferite afectiuni congenitale enzimatice nu sunt accesibile enzimoterapiei decat in masura in care substratul patologic al reactiei blocate este exportat in fluidul interstitial. Majoritatea enzimelor “medicament” apartin clasei hidrolazelor si sunt utilizate in prezent in afectiuni digestive, afectiuni ale sistemului de coagulare si fibrinoloza.

Tratamentul enzimatic al afectiunilor digestive

Majoritatea substantelor nutritive nu poate fi utilizata sub forma in forma in care acestea se afla in alimente. Acesti nutrienti sunt supusi procesului de digestie prin care sunt scindati hidrolitic, sub actiunea enzimelor tractului digestiv, in compusi solubili ce pot fi absorbiti la nivel intestinal. In urma actiunii acestor hidrolaze se formeaza monozaharide, aminoacizi, acizi grasi si glicerol care, dupa traversarea peretelui intestinal sunt vehiculati pe cale sangvina in ficat. Acesta consuma 20-25% din energia substantelor nutritive pentru realizarea cailor metabolice ce au loc in hepatocite. O digestie eficienta reprezinta o conditie absolut indispensabila unei activitati hepatice normale realizandu-se o interdependenta armonioasa a proceselor mecanice reflexe care actioneaza partial pe cale nervoasa, partial pe cale umorala.