Îngrijirea Bolnavului cu Epilepsie

Capitolul I.

MOTIVATIE

Bolnavii epileptici ridica si în prezent probleme de reabilitare, de reîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmitati corporale. Daca în Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginat social, fiind considerat "demonizat", în prezent acesta este înca frustrat la alegerea profesiei, la alegerea si primirea functiilor, la încadrare, etc, fata de cei valizi si cu aceeasi pregatire; în acceasi masura epilepticului îi sunt limitate posibilitatile de participare la activitati culturale, sportive, artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca si tendinta de izolare cauzata de anxietate, de tema de a nu face criza, fac din epileptic un om retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfactii si bucurii ale vietii.

Dupa unii autori numeroasele influente stresante si de frustrare pe care le întâmpina bolnavul de epilepsie se exercita asupra lui mult mai sever si mai nefavorabil, în formarea unei personalitatii si a unui comportament vicios, decât boala însasi. Aceasta situatie poate si trebuie sa fie combatuta eficient prin educatia sanitara, care se adreseaza în aceeasi masura bolnavului cât si anturajului acestuia. În special o instruire adecvata anturajului ar duce la popularizarea ideii ca epilepsia, departe de a fi o boala rusinoasa, este o afectiune ca oricare alta; ar face mai eficienta supravegherea bolnavului privind respectarea dietei si a regimului de viata prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlaturarea sentimentului de condamnare, de marginalizare resimtit de bolnav si în consecinta, la cresterea calitatii vietii bolnavului.

CAPITOLUL II.

Istoric

Epilepsia reprezinta una din bolile cunoscute înca din trecutul îndepartat al omenirii. Acum 4000 de ani intâlnim prima prevedere legislativa provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi care interzicea vânzarea sclavilor epileptici.

Hipocrate si scoala sa au facut primele tentative de a gasi o explicatie naturala a fenomenelor convulsive, aratând ca raul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli.

În aceasta epoca se invoca la originea epilepsiei forte supranaturale, substante toxice, mentinându-se totodata ideea origini satanice a acesteia.

Paracelsus realizeaza un important pas în demistificarea bolii, stabilind un raport direct între traumatismele craniene si epilepsie.

La sfârsitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep sa fie considerati bolnavi, iar la sfârsitul secolului al XIX-lea se fac primele încercari chimioterapeutice.

Huglings Jackson face prima recunoastere a mecanismului descarcarii epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecare leziunea.

Definitie

Epilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat de descarcari neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor, intermitent si interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburarea intermitenta a unor functii cerebrale, cele mai adesea însotite de alterarea constiintei.