Hector Berlioz

HECTOR BERLIOZ

11 decembrie 1803 - 8 martie 1869

O personalitate înflăcărată, pornind din seva talentelor muzicale franceze, mândră dar totodată inimoasă şi generoasă şi bine-voitoare, Hector Berlioz nu a avut parte de o recunoaştere consecventă şi susţinută, în timpul vieţii, în patria sa.

Sărbătorit pe alte meleaguri ale Europei, Hector Berlioz şi-a sfârşit viaţa doar ca bibliotecar al Conservatorului din Paris, el, a cărui creaţie muzicală a adus un suflu cu totul nou romantismului în ascensiunea sa deplină.

Berlioz s-a născut în La Côte-Saint-André (Dép. Isère), în ziua de 11 decembrie, 1803, ca fiu al unui medic provincial (care făcea drumuri între între Vienne, Grenoble şi Lyon). Moştenind hărnicia tatălui său a învăţat singur, ca diletant să cânte la flaut şi chitară (nici pian şi nici vioară).

Familia nu-l destinase muzicii. Tatăl său medic, un om instruit considera, totuşi, artele doar ca un agrement. Muzica a făcut, totuşi, excepţie, Berlioz fiind lăsat să se ocupe de muzică mai mult ca amator. În secret el începuse încă din copilărie să citească tratate de armonie. Se pare că prima umilă melodie, rod al unei iubiri adolescentine o va imortaliza, punând-o la începutul primei mişcări a Simfoniei Fantastice.

Trebuia, cu toate acestea să continue tradiţia familiei, aceea a tatălui său şi profesiunea de medic, pentru care se va înscrie Universitatea din Paris pentru a studia medicina. Aici, la Paris, a avut însă revelaţia operelor lui Christoph Willibald Gluck, o experienţă cutremurătoare pentru el (cunoscând astfel şcoala lui Sacchini, Spontini şi Salieri). Atât de puternică a fost experienţa cunoaşterii operelor lui Gluck aceasta încât Berlioz se hotărî să renunţe la cariera medicală in favoarea profesiunii de muzician; hotărârea vine ca un fapt de destin, în ciuda împotrivirii vehemente a familiei şi a opririi subvenţiei care venea din partea tatălui. Aşadar, în anul 1826 Berlioz părăseşte Facultatea de Medicină şi se înscrie la Conservator. Avea 23 de ani. În ciuda unor piedici impuse de Cherubini, directotul Conservatorului, Belioz ajunge elev al acestei instituţii muzicale la clasa lui Reicha. Încurajat de profesorul său începe să compună muzică pentru orchestră: uvertura Faust, muzică de scenă la „Regele Lear”. Mai târziu Berloz îşi va aminti cât de coplaşitoare au fost pentru tânărul care era atunci, impresiile produse de simfoniile lui Ludwig van Beethoven şi operele lui Carl Maria von Weber.

În copilărie se pare că începuse să citească tratate de armonie, în secret. Prima melodie simplă, rod al unei iubiri adolescentine, Belioz, se presupune, o va imortaliza în prima a „Simfoniei fantastice”. De altfel nu se cunosc foarte multe date cu privire la anii copilăriei compozitorului.

La Paris va avea, aşadar, profesori renumiţi, pedagogi excepţionali, cunoscători ai tradiţiilor muzicale clasice franceze dar şi germane – Anton Reicha şi Lesueur, la armonie şi compoziţie. Creaţia lui Beethoven Berlioz o va descoperi aşadar, la Paris, dându-şi în acelaşi timp seama că nu va putea compune nimic valabil şi autentic situându-se în umbra creaţiei maestrului pe care o va admira şi promova dealungul carierei sale de dirijor.

Ani de zile a fost nevoit să îşi asigure existenţa cântând în corul teatrului de operetă din Paris pentru a se putea întreţine şi plăti orele de armonie cu profesorul Lesueur.