Evaluarea în educație

Cap.I. Evaluarea in educatie

1.Introducere

Evaluarea trebuie conceputa nu numai ca un control al cunostintelor sau ca mijloc de masurare obiectiva, ci si ca o cale de perfectionare, ce presupune o strategie globala asupra formarii. Operatia de evaluare nu este etapa supraadaugata ori suprapusa procesului de invatare, ci constituie un act integrat activitatii pedagogice. Evaluarea constituiue o ocazie de validare a justetii secventelor educative, a componentelor procesului didactic si un mijloc de delimitare, fixare si interventie asupra continuturilor si obiectivelor educationale.

Sa spunem ca estimarea si evaluarea sunt acte de valoriyare ce intervin in toate intreprinderile umane. Valorizarea este un semn ca lucrurile si evenimentele nu ne sunt indiferente si ca, la un moment dat, survine cu necesitate nevoia unei clasificari si a unei ierarhiyari a acestora.

Evaluarea se refera la sistemul de invatamant, dar in stransa corelatie cu alte sisteme ale organismului social. Evaluarea realizeaza in interiorul sistemului de invatamant, la nivelul procesului de pilda, genereaza anumite informatii care au o functie autoreglatoare pentru cresterea eficientei instruirii. Un rol important in functionarea procesului didactic il are conexiunea inversa, care este asigurata in buna masura de actul evaluarii.

Mai putin discutata este problematica evaluarii profesorilor. De cele mai multe ori, evaluarea este inteleasa prin relationarea la achizitiile elevilor. Dupa cum apreciaza specialistii, evaluarea profesorilor poate fi formativa si normativa. Evaluarea de tip formativ are drept obiectiv ajutarea profesorului de a-si ameliora actiunea si mijloacele de derulare a acestora. Evaluarea normativa ambitioneaza recunoasterea meritelor fiecarui cadru didactic, stabilind etichete si ierarhii in ceea ce priveste competenta profesionala.

2. Activitatea umana si evaluarea

In actiunile umane, mai cu seama in cele intreprinse deliberat si care se disting printr-un grad ridicat de complexitate, evaluarea este un fapt obiectiv. Intreaga existenta a omului este insotita de numeroase evaluari. Actiunile, atitudinile, competentele, comportamentele omului sunt appreciate de catre altii si de el insusi.

Observatiile efectuate asupra actiunilor omului au dus la constatarea: cu cat o activitate este mai complexa, cu atat actiunile evaluative devin mai necesare, evidente si-si amplifica rolurile. Acest fapt este pe deplin explicabil. Actiunile umane vizeaza realizarea unor scopuri. Insasi existenta unor scopuri, exprimand trebuinte variate, aspiratii ale omului, fac necesara desfasurarea activitatii menita sa conduca la realizarea lor. Este in logica lucrurilor, ca, intreprinzand o anumita activitate, realizatorul acesteia sa se intereseze, in final, ca si pe parcursul ei, de masura in care si- a atins scopul urmarit si chiar de modul in care s-a derulat activitatea. Interesul pentru cunoasterea rezultatelor activitatii si a desfasurarii acesteia este determinat de dorinta legitima de realizare a scopurilor vizate si de necesitatea regkarii activitatii. Nici o practica nu se poate lipsi de mijloace de reglare fara ca ea sa nu se degradeze.

Ca toate activitatile umane, educatia- actiune constienta, intreprinsa deliberat, in perspectiva unor scopuri- presupune si procese evaluative, asociate constant si aflate in interactiune cu toate celelalte componente ale acesteia. Aceste procese reprezinta un domeniu problematic de expertiza foarte variata, iar consideratiile teoretice pe care le comporta constituie componente ale teoriei generale a educatiei.