Gândirea

1. Caracterizarea gandirii

In relatia om-mediu inconjurator, psihicul uman apare sub forma activitatii psihice, ce include procese si fenomene psihice. Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dinrte individ si realitatea inconjutatoare, avand astfel corespondent un obiect specific, spre deosebire de fenomenele psihice, si se clasifica in: cognitive, afective si reglative. Procesele psihice cognitive sau intelectul includ cunoasterea directa sau senzoriala (senzatii, perceptii etc.) si cunoasterea indirecta sau relational-abstracta (gandire, imaginatie etc.).

Gandirea este un proces psihic prin care se realizeaza o reflectare generalizata si mijlocita, indirecta, a realitatii obiective, o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme. Intre subiect si realitatea obiectiva se interpune conceptul, experienta anterioara cristalizata prin cuvant. Subiectul intra in contact cu entitatile din structura realitatii obiective indirect, datorita semnalului verbal care nu vine de la lucrul reflectat ci de la subiectul insusi.

Rezultatul acestui proces psihic este ideea, ce are un caracter general-abstract, fiind un raport mental, intelectiv, existent in structura psihicului. Ideea nu consta pur si simplu in raportarea unor imagini psihice, ci in explicitarea lor., scoaterea unui astfel de raport din stare implicita in stare pe depiln manifesta, explicita. Ceea ce in plan psihic reprezinta ideea, in plan logic apare ca judecata, rationament sau demers logic, iar in plan lingvistic drept propozitie, fraza, text, aceste relatii fiind obiectul de studiu al unor discipline de granita: psihologie-logica si psiho-lingvistica.

Rene Descartes considera gandirea drept o calitate specifica a spiritului, punand semn de egalitate intre gandire si constiinta reflexiva. In acest caz, oamenii ar gandi tot timpul, lucru contrazis in prezent, deoarece psihologia trebuie sa distinga intre diferite niveluri de activitate.

Gandirea ar putea fi caracterizata si ca abilitate de a imagina sau reprezenta obiecte sau evenimente in memorie si de a opera cu acestea. De asemenea ea reprezinta rezolvarea ideationala a unei probleme, deosebindu-se de solutionarea prin manipulare deschisa.

2. Operatii generale si specifice ale gandirii

Actul gandirii implica o succesiune de secvente (operatii) care pot fi simultane, rapide, dar si prelungite in ani de zile. Acestea se pot clasifica in doua categorii: operatii generale (comparatia, analiza, sinteza, concretizarea, abstractizarea, generalizarea) si operatii specifice unui anumit domeniu.

Comparatia consta intr-o apropiere in plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemenarilor si deosebirilor dintre ele.

Analiza reprezinta separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor; prin aceasta se stabilesc relatiile dintre intreg si partile componente. Analiza incepe ca activitate practica de descompunere a obiectului real si ajunge mai apoi de a se realiza doar in plan mental.

Sinteza este operatia inversa analizei si consta intr-o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferite insusiri, parti, elemente ale lor; la fel ca si analiza, se poate realiza si in planul actiunii practice.

Pentru a stabili similitudinile si diferentele dintre doua obiecte sau fenomene nu este necesara doar o comparatie, aceasta fiind doar momentul initial al reflectiei, ci presupune si o analiza si sinteza. Aceste operatii au un corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam in viata de zi cu zi si sunt prezente chiar si in psihicul animalelor superioare, prin experimente demonstrandu-se ca acestea pot rezolva o serie de probleme. Aceste cercetari accentueaza si faptul ca procesul gandirii este favorizat de variatia experientei, de diversitatea obiectelor si situatiilor, ce por aparea in actiuni reale sau imaginate. Spre deosebire de aceste oparatii, urmatoarele pot fi regasite doar in psihicul fiintelor umane.

Concretizarea este operatia prin care pe baza insusirilor abstracte ale obiectelor se procedeaza la reconstruirea mentala a concretului. Daca prin sinteza sinteza se ajunge la concret mental preponderent intuitiv, prin concretizare se ajunge la un concret mental preponderent abstract. Astfel, rezultatul este un concret logic, forma specifica sub care exista conceptul.

Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea in plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene. Prin aceasta operatie se ajunge sa se retina in plan mental doar insusirea comuna, care devine ea insasi o entitate abstracta. Spre deosebirea de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand mai multor obiecte sau fenomene sau chiar unei intregi clase.