Herbert Spencer - viața și opera

HERBERT SPENCER

(1820-1903)

Viata si opera

Herbert Spencer s-a nascut in 1820 la Derby.Era fiul unui invatator.Dupa studii matematice si stiintifice, facute sub indrumarea tatalui sau, Spencer a devenit inginer de cai ferate.A renuntat in scurt timp la aceasta meserie pentru a se consacra preocuparilor sale sociologice si filosofice.Intre 1848 si 1853 a fost redactor al renumitei reviste «The Economist», castigandu-si venitul in primul rand de pe urma articolelor stiintifice publicate in reviste.A refuzat mai multe titluri academice.Ca autodidact s-a simtit ca si J.St.Mill, apropiat multa vreme de Comte, de la care a preluat stilul enciclopedic characteristic pozitivsmului.

Principala scriere a lui Spencer este lucrarea in zece volume “Sistem de filosofie sintetica”, care trateaza asupra principiilor biologiei, psihologiei, sociologiei si eticii.Bazele acestea formeaza un volum separat, intitulat «Primele principii»(1862-1896).In afara de aceasta opera monumentala si greu de citit chiar si in ziua de azi, au mai aparut ca scrieri de sine statatoare: «Statica sociala»(1850), «Educatia» (1861) si «Studiul sociologiei»(1873), «Problemele eticii » (1879) si «Dreptatea»(1891), care s-au bucurat de o popularitate extraordinara.Spencer trebuie privit ca reprezentantul cel mai de seama al pozitivismului englez, care a transformat filosofia istoriei al lui Comte intr-o teorie a evolutiei.

Evolutionismul

Numele lui Spencer este strans legat de conceptul de evolutionism.Preluand modelul biologiei, el a elaborat un principiu universal al revolutiei, conform caruia toate evenimentele din lume se desfasoara dupa o lege unitara a evolutiei.Spencer a fost convins ca din legile indestructibilitatii materiei si conservarii energiei se poate obtine pe cale deductiva conceptul evolutiei universale.Principiul evolutiei spune ca toate evenimentele din natura, inclusiv dezvoltarea culturala, parcurg drumul de la simplu la complex.In cuvintele lui Spencer:

Dezvoltarea, in cea mai simpla si mai generala forma a sa, inseamna integrarea materiei si , implicit, risipirea miscarii.Disolutia este, dinpotriva, acceptarea miscarii si , implicit, dezintegrarea materiei.(SPI,289)

Principiul evolutiei pe care-l sustine Spencer isi poate mentine pretentia de universalitate numai in masura in care ii dam o formulare suficient de generala.El e adecvat in masura in care multe sisteme raman stabile numai intr-un echilibru dinamic, stiinta moderna situandu-se mult mai aproape de Heraclit decat de Parmenide.Insa de aici nu se poate deduce nici o schema a ordinii, utilizabila din punct de vedere stiintific, care sa acopere toate sistemele, de la aparitia sistemului planetar pana la dezvoltarea sociala si culturala.Eroarea constitutiva a evolutionismului lui Spencer consta in faptul ca el nu are nici o conceptie clara ascupra biologiei, de la care preia modelul evolutiei.Urmandul pe zoologul francez Lamarck, el considera dezvoltarea embrionara ca prototip al dezvoltarii popoarelor si rateaza intelegerea ideii lui Darwin, care spune ca dezvoltarea indivizilor este un fenomen fundamental diferit de fenomenul dezvoltarii popoarelor.

Slabiciunea teoretica a evoltionismului nu ne poate insa face sa nesocotim insemnatatea pe care acesta a avut-o in epoca.Evolutia a fost prezentata ca o metafora pentru existenta, care poate fi utila pentru imbinarea intr-o conceptie unitara a credintei pozitiviste in progres cu liberalismul si cu teza libertatii nelimitiate a indivizilor.Dealtfel, la Spencer se poate constata o interesanta revizuire a opiniilor.Initial el a fost insufletit de un oprimism exaltat, fiind convins ca evolutia tinde spre un maximum de satisfactie si de fericire, gratie concilierii individului cu statul.Intre timp, descoperirea celei de a doua legi a termodinamicii a facut sa planeze spectrul mortii termice.Ca urmare, si reflectiile lui Spencer asupra starii finale a evolutiei au inceput sa devina mai sumbre.El nu exclude posibiliatea ca disolutia sa obtina pe termen lung suprematia asupra evolutiei.Astfel, «omniprezenta mortii» , tempereaza optimismul progresist, anticipand atmosfera pesimista de fin-de-siecle