Istoria Educației și a Instituției Școlare

ISTORIA EDUCAŢIEI ŞI A INSTITUŢIEI ŞCOLARE

1. Educatia in antichitate

1.1. Educaţia în Orientul Apropiat

Înstatele Orientului Antic aşezate în regiunile marilor fluvii (Văile Nilului, Tigrului şi Eufratului, Indului şi Gangelui) s-au dezvoltat civilitaţii a-l căror impact asupra civilizaţilor greacă şi romană a fost considerabil. Domeniul educaţiei a fost şi el marcat de experienţa statelor orientale, unde s-a ajuns la crearea de instituţii educative cu câteva milenii î.d.H.

EGIPTUL stat cu o economie înfloritoare, a acordat multă atenţie organizării învăţământului.Şcolile funcţionau pe lângă curţile faraonilor, unde fii aristocraţiei se pregăteau să devină mari demnitari de stat. În şcolile de pe lângă instituţiile centrale, de ex., pe lângă visteria faraonului erau instruiţi funcţionarii necesari acesteia, pe lângă temple se aflau şcoli destinate instruirii preoţilor de

rang mediu. Cele mai numeroase şcoli erau cele care pregăteau scribii. ”Scribul era elementul de bază al vieţii administrative, birocratice şi culturale a statului“, aprecia O.Drâmba în cunoscuta sa lucrare Istoria culturii şi civilizaţiei. El a fost acela care a conceput şi îndrumat lucrările de irigaţie, de asanare, de

construcţie şi de întreţinere a canalurilor şi digurilor. Tot el a fost cel care a conceput şi a executat monumentalele construcţii care fac faima Egiptului.

In perioada predinastică (mileniul IV î.d.H.) instrucţia scribului se desfăşura în familie - profesiunea de scrib transmiţându-se din tată în fiu – sau se realiza pe lângă scribii mai bătrâni. Din timpul Regatului Mediu ( sec.XIX î.d.H.- XVII î.d.H.) funcţionau şcoli speciale pentru scribi. Cu o durată de 12 ani ele asigurau o pregătire complexă. Viitorul scrib învăţa scrierea şi desenul, studia aritmetica şi geometria ( pentru învăţarea cu mai multă uşurinţă a calculelor aritmetice egiptenii se foloseau de pietricele şi unele procedee de simplificat calculul). Însuşea, apoi, cunoştinţe de istorie şi geografie şi nu în ultimul rând cunoştinţe tehnice de construcţie a mormintelor şi piramidelor, a templelor, a palatelor. Un loc important între materiile studiate îl aveau legile statului şi dispoziţiilor în vigoare ale administraţiei. Datorită pregătirii lor complexe din rândurile scribilor s-au afirmat autori a numeroase opere cu caracter literar, religios-mitologic sau de morală. Aşa se explică stima şi preţuirea de care se bucura scribul în societatea egipteană. Provenind exclusiv din familiile înstărite (aristocraţie, membrii ai

înaltului cler şi chiar familia regală ) scribii puteau ajunge la cele mai înalte demnităţi, inclusiv aceea de vizir.

Pedagogia era extrem de rudimentară şi se baza pe îndoctrinarea pasivă, contând pe docilitatea elevului, făcând apel cu naturaleţe, ca şi pedagogia clasică mai târziu, la pedepsele corporale cele mai energice. Textele egiptene sunt pitoreşti în acest sens . „Tu m-ai educat când eram copil – declară dascălului său un elev recunoscător – tu mă loveai la spate şi învăţătura ta îmi intra în ureche” (H.I. Marrou – Istoria educaţiei în antichitate)

O serie de documente atestă existenţa în Egipt a unei instituţii pe care am putea să o considerăm ca fiind o şcoală de nivel superior, în care tinerii îşi desăvârşeau pregătirea din familie şi şcoala începătoare . Ele purtau numele de case ale vieţii. O astfel de şcoală este atestată în jurul anului 1400 î.d.H. „Programa şcolară” cuprindea geometria, astronomia şi medicina. Acesta din urmă reprezenta

un domeniu în care egiptenii realizaseră importante progrese. Cercetătorii au găsit şi descifrat numeroase papirusuri, adevărate manuale didactice de medicină şi matematică, unele fiind scrise în epoca Regatului Mediu. Din aceeaşi epocă datează manuscrise ale unor adevărate „enciclopedii „ destinate scribilor.

MESOPOTAMIA. Informaţiile privind educaţia din ţara dintre fluvii sunt mai consistente, graţie conservării mai bune a tăbliţelor de argilă. Ele ne permit să asistăm la naşterea conjugată a scrierii şi culturii scribului, adică a educaţiei. Scrierea sumeriană – cea mai veche din lume care a fost descifrată – a apărut în mileniul IV î.d.H. din stilizarea unor semne pictografice. Schematizarea figurilor desenate prin pictograme şi a grupării lor , a dus la semne arbitrare gravate pe tăbliţe proaspete de lut . Scrierea „cuneiformă”( cuneus-cui limba latină )a fost definitivată în jurul anului 3500 î.d.H.şi folosită de toate popoarele Orientului Apropiat, din Egipt până în Asia Mică. Dificila scriere „cuneiformă” se studia în şcoli. Prezenţa şcolilor în societatea mesopotamiană este atestată începând cu mileniul III î.d.H. Dacă la început erau anexe ale templelor sau curţilor regale şcolile au devenit mai târziu instituţii laice. Principalul obiect de studiu era scrierea. În jurul anului 2000 î.d.H. limba sumeriană a fost înlocuită cu limba semitică a akkadienilor – babiloniana, cu posibilităţi sporite de exprimare. Treptat „planul de învăţământ” s-a îmbogăţit cu studierea matematicii, metrologiei, al geografiei. Un loc important între cunoştinţele predate îl ocupau cele de aritmetică, astronomie – de fapt, mai multă astrologie - , medicină ( împletită cu numeroase elemente de magie ), chimie. „Disciplinele” erau scrise pe tăbliţe de lut păstrându-se adevărate manuale şi chiar „dicţionare” datând din mileniul al II-lea î.d.H.. Ele vor fi folosite timp îndelungat. După 11 secole este amintită utilizarea lor. Existenţa unui astfel de conţinut în şcolile de scribi, pe care le putem aprecia ca fiind de nivel superior, ne sugerează că ele nu pregăteau simpli copişti ci oameni cu preocupări ştiinţifice. Din rândurile lor s-au recrutat cei care au pus bazele gândirii ştiinţifice în antichitate. Unele şcoli sumero - babiloniene, citadele ale culturii au ajuns să aibă structură asemănătoare Academiei. Dotate cu biblioteci bogate ele au devenit adevărate centre de creaţie ştiinţifică şi literară.

CHINA antică a adus un aport important în constituirea unui sistem educaţional, leagăn al unei civilizaţii care a depăşit, în anumite privinţe continentul european. Din documente scrise reiese că societatea chineză avea şcoli , încă din mileniul III î.d.H. Deşi scrierea chineză nu are vechimea hieroglifelor egiptene şi a cuneiformelor mesopotamiene, ea este atestată documentar din anii 2205 – 1756 î.d.H. Scrierea chineză s-a dezvoltat în timp. Pornindu-se de la circa 2000 de semne, se ajunge, în sec. II – I î.d.H. la 10 000 de semne. Până la obţinerea hârtiei din pai de orez, în anul 105 î.d.H., s-a scris pe bambus, mătase.