O perspectivă socio-pedagogică asupra clasei de elevi

O PERSPECTIVA SOCIOPEDAGOGICA ASUPRA CLASEI DE ELEVI

Analiza culturii scolii în termeni de presupozitii de baza, valori si norme este o întreprindere di-ficila, întrucât pâna în prezent nu a fost elaborat un cadru metodologic adecvat pentru cercetarea realitatii scolare din aceasta perspectiva. La aceasta se adauga si dificultati legate de nevoia de a delimita planul normativ de cel interpretativ, ce! ai realitatii comportamentale de cel al semnificatiilor si sensurilor pe ca-re aceasta o are în cadrul grupurilor. De aceea, analiza noastra va fi, inevitabil, incompleta.

Presupozitiile de baza ale culturii scolii

Exista un specific ai culturii scolii din punct de vedere a! filozofiei ce se afla la baza sa, al con-ceptiilor privind natura individului?

Dupa opinia noastra, acest specific consista în faptul ca aceasta cultura este dominant optimista cu privire la om. Ideea profunda ce sta la baza culturii scolii este aceea ca omul este educabil si perfecti-bil. Aceasta idee este prezenta, într-o maniera implicita, chiar în conceptiile care au afirmat ca puterea educatiei este relativ redusa în raport cu dotarile ereditar-naturale ale individului. Tezele care refu-za ideea educatibilitatii nu sunt prezente în cultura scolii. Aceasta este structurata eminamente pe afir-marea puterii educatiei de a perfectiona si dezvolta personalitatea umana. Aceasta idee este ratiunea de a fi a scolii si a culturii sale.

Pornind de aici, cultura scolii a asimilat treptat idei privind natura umana, caracteristici ale aces-teia concretizate în opinii si chiar modele explicite sau implicite privind copilul. Toate acestea constituie premizele profunde ale culturii scolii, care sunt prezente în comportamentele si atitudinile profesorilor, fara ca acest lucru sa fie concretizat ca atare. La acest nivel, putem vorbi de o anumita diversificare ce se exprima în atitudini si mentalitati variate. Desi ideea centrala este credinta în natura perfectibila a copilului, în planul modalitatilor de a face educatia apar, adeseori, deosebiri. Ele s-au structurat în mentalitati care afirma, de exemplu, credinte de tipul "bataia este rupta din .rai", care exprima o anumita conceptie privind modalitatea de educare a copilului si anume nevoia de constrângere si pedeapsa, întru-cât copilul nu doreste sau nu~l place sa mearga la scoala sau sa fie instruit. Formulari de tipul: "pe copil sa nu-i saruti decât în somn" sau "copilul este neputincios" sunt sursa pe care s-au dezvoltat o serie de valori cum ar fi severitatea si dirijarea. Am dat aceste exemple pentru a arata ca în cultura scolii au fost asimilate uneori, elemente ale culturii educationale sociale (structurate ca un model educational impli-cit). Acesta asimilare este datorata, pe de o parte, izomorfismului ce exista între cultura sociala si cea a scolii, iar pe de alta parte, faptului ca profesorii aduc cu ei experienta lor de parinti, chiar daca aceasta este "cenzurata" de cultura pedagogica.

Treptat aceste presupozitii sau credinte s-au structurat în axe filozofice ale culturii scolii, afirmându-se în doua mari orientari: orientarea antropocentrica si cea .sociocentrica. Ambele orien-tari îsi au sursa în optimismul educational. Diferentele dintre ele se manifesta în planui premizelor si al mijloacelor de actiune educationala, antropocentrismul afirmând ca valoare de baza libertatea copilului si autoperfectibilitatea iui într-un cadru educational necoercitiv si nedirijat, iar sociocentrismul afirmând ca valori de baza socializarea si integrarea sociala a copilului într-un cadru or-ganizat si structurat conform nevoilor sociale.

Putem avansa ipoteza conform careia, în esenta, cultura scolii contemporane este structurata pe datele orientarii sociocentrice. Chiar daca astazi nu mai putem vorbi de o separare neta a celor doua orien-tari, chiar daca sociocentrismu! contemporan a asimilat si a încorporat datele fundamentale afirmate de orientarile antropocentrice, cultura scolii române, în datele ei de baza, sociocentrica. Lucrul acesta este constatabil în organizarea scolara care afirma (nuantat, desigur) diferentele de statut între profesor si elev concretizate în asimetria relationala dintre ei, în jurul si în spiritul careia este structurata cultura scolii.

Toate aceste aspecte, greu de studiat si de constatat prin metode obiective, pot fi constatate în pla-nul valorilor si normelor culturii scolii.

Valorile culturii scolii

Valorile constituie nivelul intermediar al culturii scolii, prin care se face evidenta si cunoscuta atât membrilor institutiei scolare, cât si altor organizatii sociale. Scoala impune o serie de valori dominante, convergente cu presupozitiile de baza. Care ar fi aceste valori, într-o enumerare, desigur, incompleta? Încrederea si respectul pentru copii, respectul adevarului, dreptate, onestitate, altruism, coopera-re si competitie, toleranta, egalitate si respect de sine si pentru ceilalti, exigenta, respectul pentru scoala, atasamentul profesional (etos), excelenta academica, spirit critic, deschis si liber, creativitate, lata câteva dintre valorile dominante în cultura scolii. Daca ele nu constituie sloganuri, ci convingeri îm-partasite de catre corpul profesional în ansamblu, de scoala în întregimea ei, atunci se poate spune ca avem de-a face cu o cultura puternica.

Cercetarile din perspectiva dezvoltarii organizationale au pus în evidenta faptul ca valorile scolii eficiente trebuie sa se constituie într-o cultura a dezvoltarii, menita sa sustina perfectionarea activitatii scolare. Care ar fi valorile dominante ce configureaza o cultura a dezvoltarii organizatiei scolare?

Fara pretentia exhaustivitatii, într-o enumerare neierarhica acestea ar putea fi urmatoarele:

orientarea spre actiune, bazata pe o structurare si o ierarhizare adecvata a

scopurilor, obiectivelor si prioritatilor;

orientarea spre "client", îndeosebi spre actorii actului pedagogic-profesori si elevi;accentuare actiunilor de tip colaborativ între toti membrii organizatiei;

cultivarea competitiei, bazata pe recunoasterea succesului academic al profesorilor si elevi!or;

stimularea si sustinerea autoperfectionarii si autodezvoltarii, prin formarea "constiintei de sine" a scolii

cresterea responsabilitatii scolii, a profesorilor, pentru calitatea rezultatelor;

conducerea participativa;

valorizarea parintilor si a comunitatii locale ca parteneri ai scolii.