Răspunderea și responsabilitatea în activitatea profesorului de psihologie

1. Introducere

Conceptul de profesor îi cuprinde, în sfera sa, pe toţi specialiştii învestiţi ca educatori în învăţământul de toate gradele. El include toate funcţiile de: învăţător, institutor, dascăl, cadru didactic, magistru, educator, profesor de liceu sau universitar, care alcătuiesc detaşamentul corpului (personalului) didactic, componentă remarcabilă a intelectualităţii.

Responsabilitate (didactică) : îndeplinirea obligaţiilor impuse de normele şi legislaţia instituţiei şi nu numai, precum şi respectarea activităţilor interzise la care se adaugă şi îndeplinirea unor sarcini cu caracter nonobligatoriu.

Aptitudine pedagogică : (lat. apus=înzestrare),formaţiune psihologică complexă care, bazată pe un anumit nivel de oraganizare şi funcţionalitate a proceselor şi funcţiilor psihice, facilitează un comportament eficient al cadrului didactic, prin operaţionalizarea adaptivă a întregului conţinut al personalităţii sale.

2. Statutul şi rolul profesorului

Profesorii desfăşoară, în general, o activitate intelectuală, spirituală. De aceea, profesorii fac parte din categoria socială a intelectualităţii, specialiştii ce lucrează cu mintea, reprezentând un detaşament socio-uman important şi valoros. Desigur, activitatea lor devine eficientă numai când este legată de realitate, de practica socială.

Profesorul îndeplineşte o profesiune de o deosibită importanţă, aceea care asigură formarea şi pregătirea personalităţii tinerelor generaţii ţi pregătirea lor profesională în cadrul instituţiilor de învăţământ, strâns legate de viaţă, de activitatea socioprofesională, morală şi cetăţenească. Prin aceasta profesorul contribuie la realizarea celui mai important ,,produs” al societăţii, omul pregătit prin studii, omul calificat, care se integrează în activitatea socio-utilă, aducându-şi aportul la producerea bunurilor materiale şi spirituale, la progresul continuu al societăţii. Profesorul este principalul factor al educării şi pregătirii tinerilor. El este învestit cu un rol îndrumător, contribuind, însă, la pregătirea omului pentru activitatea şi creaţia independentă, în contextul unor relaţii de cooperare şi ajutor reciproc între el şi tineri.

A fi profesor înseamnă un risc asumat şi asta pentru că pentru a preda, pentru a-i învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă care nu se încheie niciodată, şi care implică multă răbdare, multe ore de studiu, multe responsabilităţi şi rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitativ şi nici imediat.

Clasa şcolară nu este un spaţiu unde se tratează pur şi simplu după un ritual un subiect din programă, iar profesorul nu este doar persoana care propune conţinuturi, formulează sarcini sau evaluează. Profesorul trebuie sa aibă în vedere tot timpul că nu predă o materie, ci transmite o lecţie de viaţă.

Rolul profesorului este acela de a stimula, de a întreţine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, de a le modela comportamentele sociale, de a întării încrederea în forţele proprii, etc. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calităţile şi competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele elevilor.

Munca şi personalitatea educativă ale profesorului pot lăsa urme frumoase în mintea şi comportarea tinerilor, oferindu-le prilejul de a-şi aminti cu plăcere, respect şi chiar cu veneraţie de foştii dascăli, cu care pot menţine anumite legături spirituale pentru toată viaţa. Aceste legături pot şi trebuie să fie nu numai cu ocazia aniversării unui anumit număr de ani de la absolvirea şcolii sau facultăţii, ele pot să manifeste tot timpul prin: consultaţii şi colaborări pe linie profesională, culturală, ştiinţifică şi chiar în problemele vieţii. Este plăcut să auzi spunându-se: ,,A fost elevul meu, m-am mândrit şi mă mândresc cu el ”. De asemenea, este tot atât de plăcut şi de dorit să auzi: ,,A fost profesorul meu. Am avut ce învăţa de la el, El mi-a deschis orizontul, spiritul de inţiativă, încredere şi dragoste pentru profesie. Îi sunt recunoscător etc.”