Abuzul Emoțional și Depresia la Adolescență

Introducere

Cei mai mulţi parinţi consideră că abuzul împotriva copilului este reprezentat de violenţa fizică, sexuală şi/sau de neglijarea copilului. Toate aceste forme de abuz sunt relativ uşor de dovedit la o examinare medico-legală şi sunt pedepsite de lege. Dar Între abuzurile săvârşite împotriva copilului, abuzul emoţional este cel mai frecvent întalnit, este cel mai insidios, cel mai greu de dovedit şi are consecinţe multiple, variate, multe extrem de grave, ce lasă urme pentru tot restul vieţii, afectând dezvoltarea copilului pe multiple planuri – afectiv, intelectual şi chiar fizic. În plus, abuzul emoţional suferit în copilărie îi va afecta viitorului adult viaţa socială şi profesională, relaţiile şi sănătatea fizică şi mentală, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de tipul de abuz emoţional, frecvenţa şi intensitatea cu care i-a fost aplicat.

Toţii părinţii îşi doresc ca micuţii lor să crească mari şi sănătoşi, deştepţi, realizaţi profesional şi personal, dar, mai ales, fericiţi, însă abuzul emoţional pe care îl săvârsesc asupra lor fără măcar să-şi imagineze că ceea ce fac reprezintă, în cele din urmă, obstacolul cel mai dificil, uneori insurmontabil, în calea fericirii lor.

Ce este, de fapt, abuzul emoţional- Orice comportament ce are ca scop controlarea, subjugarea, supunerea unei alte fiinţe prin frica, intimidare, umilire, blamare şi cultivarea sentimentului de vinovaţie, coerciţie, manipulare, invalidare etc.

Abuzul emoţional are asupra victimei efectul unei adevărate “spălări” a creierului; aceasta ajunge să-si piardă increderea în sine, respectul de sine, sentimentul propriei valori, să se îndoiască de percepţiile sale, de judecata sa, de capacitaţile şi abilităţile sale, să depindă în întregime de agresor, chiar dacă îi este frică de acesta.

Abuzul emoţional, suferit în copilărie, îi va afecta viitorului adult viaţa socială şi profesională, relaţiile şi sănătatea fizică şi mentală. Singura soluţie este ca părinţii să conştientizeze acţiunile lor şi să apeleze la ajutorul unui psiholog, atît pentru ei, cît şi pentru copil.

CAP.1. CADRUL TEORETIC GENERAL CU PRIVIRE LA ABUZUL ASUPRA COPILULUI

Fenomenul de abuz asupra copilului, prezent astăzi în toate societăţile şi în rândul fiecărei clase sociale, are la bază mai multe teorii universal acceptate: medicală, psihologică, socială, ecologică, feministă ş.a. Aceste teorii conduc la definirea abuzului ca : o încălcare a legilor/ codului penal, un act cu consecinţe medicale şi/sau psihologice, un fenomen multidimensional rezultat din interacţiunea mai multor elemente: caracteristicile părinţilor şi ale copiilor, procesul de interacţiune familială, contextul comunitar, cultural şi social

În literatura de specialitate se pot regăsi următoarele definiţii:

- Abuz asupra copilului: „profitarea de pe urma diferenţei de putere dintre un adult şi un copil prin desconsiderarea personalităţii celui de-al doilea sau cauzarea intenţionată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului”

- Maltratarea: „orice formă de acţiune sau de omitere a unei acţiuni care este în detrimentul copilului şi are loc profitându-se de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau râu, de a căuta ajutor şi de a se autoservi” sau „orice formă de violenţă, de tentativă sau de brutalizare fizică sau mentală sau de neglijare, inclusiv violenţă sexuală, în timpul în care copilul se află în îngrijirea părinţilor, sau a unuia dintre aceştia, sau a reprezentanţilor legali ai acestora, sau în îngrijirea oricărei alte persoane căreia i-a fost încredinţată”

Maltratarea este de două tipuri: maltratarea de criză (apare în familiile cu o funcţionare armonioasă dar al căror ciclu de viaţă trece prin momente de adaptare care le pune în pericol echilibrul intern) şi maltratarea transgeneraţioanlă (întălnită în familiile a câror mod de viaţă este haotic, ale căror relaţii sunt dezorganizate şi în care carenţele, maltratările, confruntările de roluri se repetă de-a lungul mai multor generaţii.)

- Rele tratamente aplicate minorului- „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinţi sau orice persoană căruia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare”

- Copilul în situaţie de risc - „se referă la o populaţie de copii necunoscută ca număr sau ca pondere, în privinţa unor rele tratamente suportate de către minor (diferite tipuri de neglijare sau de abuz), dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent” (Rotariu şi colaboratorii, 1996).

Abuzul reprezintă o problemă socială ce trebuie definit adecvat, care necesită intervanţie socială şi instituţii de asistenţă socială şi de sănătate specializate, cadrul juridic corespunzător pentru protecţie. Indiferent de faptul că există o gamă largă de definiţii ale abuzului toate au câteva elemente comune:

- sănătatea fizică sau psihică a copilului este afectată,

- vătămarea este făcută în mod intenţionat

Abuzul este o manifestare a violenţei împotriva copiilor, profitându-se de diferenţa de forţă (fizică, psihica, economica) dintre adulţi şi copii. Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoţionale şi expuneri la situaţii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz