Abuzul și Maltratarea Copilului

Intr-o societate in care majoritatea oamenilor nu-si urmaresc decat propriile interese si castiguri, intr-o societate in care violenta de orice tip este considerata ca ceva normal si chiar necesar, intr-o societate in care aderarea la "principiile" democratiei occidentale devanseaza respectarea individului ca entitate umana, copilul nu-si gaseste locul ce ar trebui sa-l ocupe, atat in "familie, cat si in societate.

Copilul trebuie respectat ca o persoana distincta. Copiii trebuie recunoscuti ca cetateni, la fel ca adultii. Ei au drepturi fundamentale, atat ca fiinte omenesti, cat si ca cetateni ai unui stat: dreptul la o viata particulara, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normala. Pe langa acestea, copiii au nevoi speciale si au dreptul ca acestea sa fie indeplinite (dreptul copilului la protectie, libertate).

Cresterea violentei indreptata asupra copilului constituie una din problemele sociale cele mai dramatice cu care se confrunta societatile contemporane. Desi este dificil de estimat numarul copiilor care sunt maltratati chiar de catre parintii lor, datorita rezervelor firesti ale acestora din urma de a raspunde la intrebarile anchetelor, diferitele studii intreprinse si statistici publicate arata ca acest numar este in crestere. In Romania a fost acordata mai putina atentie asupra acestui fenomen, larg constientizat in tarile cu traditie in domeniul protectiei copilului. In 1995, Comitetul

National pentru Protectia Copilului nu considera abuzul si neglijarea copilului ca fiind o prioritate pentru politica de protectie a copilului. La presiunea diferitelor organisme internationale si fundatii neguvernamentale, guvernul Romaniei elaboreaza abia in anul 1998 Legea nr. 108 privind protectia copilului aflat in dificultate. Desi aceasta lege urmareste principiile de protectie ale copilului cuprinse in Conventia ONU referitoare la acest domeniu, nivelul lor de aplicabilitate in practica lasa multe de dorit.

In consecinta, exista reglementari legislative care prevad asigurarea protectiei si bunastarii copilu1ui, dar specialisti care sa le puna in practica, nu prea exista.

Abuzul si maltratarea in contextul socio-economic actual romanesc se caracterizeaza prin:

- nerespectarea drepturilor copilului;

- nerecunoasterea institutiilor de protectie a copi1u1 de catre copil si familie;

- existenta unor tabu-uri, secrete si false pudori (in special in privinta abuzului sexual);

- saracia accentuata a multor familii;

- copii sunt grupul cel mai expus saraciei;

- situatia locativa a multor familii;

- interactiunea inadecvata dintre parinti si copii;

- persistenta mentalitatilor si practicilor puritive, atat in familie, cat si in mediul social;

- numarul redus de consilieri (psihologi si asistenti sociali) in scoli.

De la violenta sociala la maltratare si abuzul copilului in familie

Agresivitatea, ca si componenta a fiintei umane, a constituit si constituie preocuparea multor specialisti din cele mai diverse domenii: psihologi, sociologi,antropologi, juristi si altii.

Agresivitatea este "0 stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii sau umilirii unei fiinte sau lucru investite cu semnificatie, pe care agresorul Ie simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare" (Paunescu, 1994, 15). Psihologia moderna considera ca "agresivitatea este o calitate a organismelor vii, care pentru supravietuire, adaptare, dezvoltare, deci, ca o conditie a existentei, consta in actiunea acestora asupra mediului inconjurator in scopul apararii, cautarii hranei, perpetuarii speciei" (Dragomirescu, 1976, 88).

Din perspectiva psihologiei sociale, Nicolae Mitrofan (1996, 434) considera

"agresivitatea ca fiind orice forma de condu1ta orientata cu intentie catre obiecte, persoane sau catre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri si daune".

Explicatia agresivitatii a suscitat numeroase dispute. Daca "agresivitatea este o trasatura innascuta sau dobandita? "ramane o intrebare de actualitate. Cautand cauzele principale a1e agresivitatii, psihologia sociala incearca sa puna in ordine mu1titudinea de teorii referitoare la acest fenomen. Astfel, principalele directii ar fi urmatoarele (Mitrofan, 1996):

- Agresivitatea este innascuta, sustin Sigmund Freud si Konrad Lorentz.

- Agresivitatea este un raspuns la o frustrare, afirma Leonark Berkowitz si John Dollard.

- Agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata de numele lui Albert Bandura, care formuleaza teoria invataturii sociale a agresivitatii. El considera ca, cel ma1 adesea, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in familie (parinti copiilor abuzati si maltratati au fost si ei la randul lor supusi unor tratamente asemanatoare in copilarie), in mediul social (influenta subculturilor), in mass-media (in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de conduita agresiva verbala, fizica sau sexuala

Constantin Paunescu (1994, 18) propune o abordare psihologica a fenomenului: violenta este „ o manifestare comportamentala de relatie interumana si exprima sub diversele sale forme, structuri sau acte ale unei stari de agresivitate”. Psihologia considera aceasta stare de agresivitate ca rezultat al unei frustrari.

Incercand o analiza sociologica a violentei, Ioan Mihailescu (2000, 154) propune o definitie operationala: "actiunea coercitiva asupra unor persoane in vederea obtinerii unui raspuns conform anumitor interese" (2000, 155) desemneaza violenta. Operand aceasta definitie, Ioan Mihailescu considera violenta ca o "relatie sociala". Aceasta relatie presupune existenta a trei elemente: a) Cel care exercita violenta (autorul violentei). Acesta poate fi un individ sau un grup de indivizi, o organizatie sau o institutie societala. EI poate actiona atat in vederea indeplinirii propriilor scopuri sau interese, cat si a intereselor si scopurilor altor indivizi sau grupuri de indivizi. b) Cel care suporta violenta (victima violentei). EI poate fi un individ, un grup, o categorie sociala sau o societate in totalitatea ei. c) Actiunea coercitiva (violenta ca atare). Ea poate fi concretizata atat prin mijloace directe cat si ind1recte. Prin exercitarea ei, autorul violentei urmareste sa obtina de la victima violentei un raspuns, o atitudine, un comportament care sa-i permita sa-si realizeze scopurile si interesele proprii sau ale altora considerand violenta o "manifestare tipic umana", Ioan Mihaifescu (2000, 155) atrage atentia ca in analiza acestui fenomen trebuie considerata intreaga relatie si nu numai situatia victimei, pentru a se putea stabili mai bine cauzele violentei, dar si pentru a aprecia natura ei.