Afectivitatea Umană între Emoție și Pasiune

Dacă mintea noastră ar dispune numai de procese psihice de cunoaştere, viaţa ar fi extrem de plictisitoare, am fi asemenea unor androizi ce se raportează cu "răceală tehnologică" la realitatea înconjuratoare. Din fericire, prin emoţiile şi sentimentele noastre, trăim într-un univers emoţional care dă sens existenţei, o viaţă în limitele normale fiind practic de neconceput fără afectivitate.

Prin afectivitate ne deosebim fundamental atât de emoţiile specifice lumii animale, cât şi de lumea sistemelor tehnice dotate cu inteligenţă artificială. În cadrul sistemului psihic uman, afectivitatea constituie, alături de motivatie şi voinţă, unul dintre factorii decisivi pentru desfăşurarea optimă a activităţii, prin rolul important pe care îl are în activarea resurselor energetice şi detensionarea psihică.

Termenul de afectivitate este utilizat adesea în literatura de specialitate pentru a desemna ansamblul proceselor psihice care semnalizează, sub forma unor trăiri specifice, raporturile dintre individ şi mediu. Dacă prin afectivitate înţelegem capacitatea omului de a vibra emoţional la stimulările extrem de variate ale mediului intern sau extern, ne întrebăm firesc: ce sunt procesele afective ? Prin procese afective înţelegem acele procese psihice care semnalizează sub forma unor trăiri speciale, raporturile dintre oameni şi mediul intern sau extern(natural, social, cultural, religios, etc.)

Latura afectivă a personalităţii nu se rezumă doar la reacţii şi trăiri emoţionale izolate, situaţionale, ci se constituie într-un mod personal de relaţionare afectivă a omului cu realitatea. Modul specific de raportare afectivă a personalităţii la mediu se caracterizează printr-o constanţă relativă fiind definitoriu pentru individ.

Psihologii sunt de acord că atât trăirile afective plăcute cât şi cele neplăcute, îşi au originea în relaţiile de concordanţă sau de discordanţă/dezacord între acţiunea stimulilor exteriori(obiectivi) şi sfera motivaţională(subiectivă) a oamenilor. Stimulii externi nu sunt decât în mod potenţial generatori de emoţii, ei nu au o semnificaţie emoţională în sine decât în măsura în care sunt capabili să satisfacă anumite cerinţe de adaptare a omului la mediu. Pentru a înţelege specificul proceselor afective este necesar să precizam faptul că între om şi ambianţă se instituie o relaţie în care ambii termeni joacă un rol determinant. Simpla co-existenţă a celor doi factori menţionaţi, concomitenta lor spaţio-temporară, nu este suficientă pentru a putea vorbi de producerea unei emoţii. Relaţiile care se stabilesc între componentele mediului extern (fizic, sociocultural) şi formele motivaţionale(trebuinţe, interese, idealuri), sunt specifice fiecărei persoane în parte, în sensul că unul şi acelaşi stimul poate declanşa trăiri şi reacţii afective diferite în funcţie de particularităţile de vârstă şi psiho-individuale.

Procesele afective sunt declanşate atât de stimulii prezenţi, contextuali, cât şi de evenimentele trecute, stocate în memoria afectivă a persoanei. Mai mult, prin intermediul imaginaţiei, sursa afectivă poate fi anticipată, uneori construită sub forma unor imagini noi, alteori sub forma reveriilor(a viselor cu ochii deschişi), a proiectelor de tot felul. Faptul că urmează să plecăm într-o excursie mult aşteptată, ne oferă posibilitatea să vedem cu "ochii minţii" tot felul de scenarii cu încărcătură afectivă pozitivă; în schimb, un examen important pentru care nu suntem foarte bine pregătiţi, poate provoca derularea anticipată a unui "film mintal" asociat cu stări afective neplăcute.

Între stimulii afectogeni (biologici, psihosociali, etc.) şi reacţiile noastre afective(expresii emoţionale, modificări ale vocii, etc.) au loc procese psihofiziologice deosebit de complexe. Trăirea afectivă, ca "ieşire" a sistemului psihic uman, reprezintă aspectul subiectiv al emoţiilor fiind însoţită atât de comportamente observabile, cât şi de modificări de natură fiziologică. Formele de manifestare şi amplitudinea acestor modificări sunt dependente de o serie de factori, cum ar fi: tipul de sistem nervos, "pragurile" sensibilităţii afective, particularităţile modelelor comportamentale şi culturale specifice societăţii în care trăieşte, etc.

Modelul piramidei proceselor afective

Efortul psihologilor de a depăşi tratarea "plană" (Zlate) a proceselor şi fenomenelor psihice, s-a soldat cu apariţia unor modele interpretativ-explicative de tip piramidal: piramida noţiunilor (L.S.Vîgotski), piramida trebuinţelor (A.Maslow), piramida trăsăturilor caracteriale (M.Zlate), etc.

Pentru a înţelege mai bine relaţiile existente între diferitele forme ale afectivităţii, am imaginat un model explicativ-interpretativ al proceselor afective (figura nr.1), cu următoarele niveluri, de la bază spre vârf: nivelul emoţiilor primare, al emoţiilor complexe, al sentimentelor şi al pasiunilor. Între formele afectivităţii se instituie relaţii ce reflectă dinamica emoţională sub forma interacţiunii din interiorul piramidei, cât şi relaţiile dintre componentele piramidei şi exterior.

a. Emoţiile primare (denumite şi afecte) sunt trăiri afective de mare intensitate, cu o durata relativ scurtă, însoţite de reacţii comportamentale ce tind să scape de sub controlul conştient. Frica, spaima, groaza, panica, furia, mânia, disperarea, accesele de râs sau plâns cu hohote, sunt tot atâtea exemple de afecte. Cu toţii am cunoscut într-un fel sau altul astfel de emoţii pe parcursul vieţii. Cine n-a fost măcar o dată furios? Cui nu i-a fost vreodată frică?

b. Trăiri afective produse de modificările organice ca urmare a unor disfuncţii sau chiar boli ale organelor interne.

c. Reacţii afective apărute în timpul activităţii de cunoaştere a realităţii, cum ar fi senzaţiile, percepţiile, etc. însoţesc şi colorează afectiv orice act cognitiv.

d. Dispoziţiile afective sunt stări afective generalizate, difuze, de intensitate medie şi durată variabilă. Dispoziţiile afective se constituie şi funcţionează asemenea unei "cutii de rezonanţă" a proceselor afective; cele pozitive intensifică coloratura (rezonanţa) pozitivă a celorlalte stări afective şi o pot atenua pe cea negativă. O persoană prost dispusă tinde să perceapă realitatea în culori întunecate, să ia decizii greşite şi să creeze situaţii conflictuale în familie sau în grupul în care îşi desfaşoară activitatea. Dispoziţiile prin care trecem sunt vesele sau triste, calme sau anxioase (încordate), individuale sau colective, dispoziţii de sărbătoare