Cerebelul

Cerebelul constituie portiunea cea mai voluminoasa a metencefalului. Denumirea de creieras se refera la asemanarea marcata intre acesta si creierul mare, pe care cerebelul il imita la dimensiuni mai mici prin lipsa emergentelor de nervi cranieni, prin divizarea suprafetei in santuri si circumvolutiuni si prin structura sa interna (la suprafata gasim scoarta, iar in interior o masa voluminoasa de substanta alba in mijlocul careia se afla nucleii cenusii subcorticali). Ca si creierul mare, cerebelul dispune de fibre de proiectie, de conexiuni corticosubcorticale si de reprezentari corticale ale periferiei. Diferentele se refera la ingustimea circumvolutiilor, la dispunerea mai ordonata a acestora, precum si la uniformitatea structurii corticale. In scoarta cerebrala, elementul cel mai caracteristic este celula piramidala, in timp ce in cerebel contituentul specific este celula lui Purkinje.

Cerebelul se găseşte în fosa posterioară a craniului, inferior de cortul cerebelului şi posterior de bulb şi punte, cu care delimitează cavitatea ventriculului 4. Cerebelul se sprijină posterior pe fosele cerebeloase ale occipitalului. Cerebelul are formă de fluture; el este format din 2 emisfere şi vermis. În ansamblu i se descriu 2 feţe, una superioară şi una inferioară. Faţa inferioară prezintă median o adâncitură în care se găseşte vermisul. La limita dintre cele 2 feţe, posterior, se găseşte un şanţ care se numeşte marele şanţ circumferenţial sau fisura orizontală.

Pe suprafaţa cerebelului există şanţuri mai mici care îl împart în lame sau folii, şi şanţuri mai largi care se numesc fisuri.

Filogenetic este împărţit în 3 părţi : arhicerebel (apărut la peşti), paleocerebel (apărut la amfibieni), neocerebel (apărut la primate şi la om). Aceste părţi sunt considerate lobi : arhicerebelul este lobul floculonodular, paleocerebelul este lobul anterior, neocerebelul este lobul posterior . Cei 3 lobi ai cerebelului întreţin 3 circuite: arhicerebelul aparţine sistemului vestibulo-arhicerebelos ce reprezintă centrul de control al echilibrului vestibular sau a poziţiei capului ; paleocerebelul aparţine sistemului spino-paleocerebelos ce reprezintă centrul de control al echilibrului vestibular sau a poziţiei capului, iar neocerebelul aparţine sistemului cortico-neocerebelos ce reprezintă centrul de control automat al mişcărilor voluntare şi semivoluntare.

Organizarea cortexului este uniforma, lipsita de arii citoarhitectonice. Cortexul cuprinde trei straturi, de la suprafata in profunzime,: stratul molecular, stratul celulelor purkinje si stratul granular. Neuronii granulari primesc aferentele, iar celulele Purkinje sunt la originea acestora. Stratul molecular este traversat de fibre paralele. Spre deosebire de conexiunile cerebrale, incrucisate, cele cerebeloase sunt ipsilaterale. Numarul aferentelor cerebeloase este mult superior celui al eferentelor (aproximativ de 40 de ori mai mare decat la om), ceea ce sugereaza o convergenta a informatiei aferente.

Greutatea cerebelului este , in medie, de 120- 150 gr, reprezentand a opta parte din greutatea totala a creierului. Suprafata cerebelului masoara aproximativ 1000 cm 2, din care numai 1/ 6 este vizibila la exterior.

Pentru Franz Joseph Gall, la inceputul secolului al XIX- lea, cerebelul nu era nici mai mult nici mai putin decat localizarea anatomica a iubirii. Dupa studiile lui reil, Fleurens, Brown Sequard , neuroanatomistii si clinicienii au subliniat importanta cerebelului, a aferentelor si eferentelor sale in proprioceptie si mai ales in integrarea miscarii voluntare. De mai mult de un sfert de secol s-a luat in considerare rolul cerebelului in initierea miscarii, deci in capacitatea cerebelului de a contribui la o actiune voluntara cognitiva in domeniul limbajului. Punctul de vedere conform caruia cerebelul ar putea fi implicat in tratarea emotiilor si a activitatilor cognitive urca mai ales la lucrarea teoretica a lui Watson, in care el a emis ipoteza implicarii cerebelului in procesele psihologice.