Conduitele Agresive ale Adolescenților în Funcție de Mediul Familial

« De la natură, omul nu este prea rău, insă el nu este suficient de bun pentru cerinţele pe care i le pune in faţă viaţa socială modernă »(Lorenz)

ARGUMENT

În adolescenţă, între aspiraţiile individuale şi posibilităţile concrete ale tânărului de realizare a acestor aspiraţii, există un etern conflict. Întotdeauna, nivelul aspiraţiilor devansează ca intensitate posibilităţile concrete ale tânărului.

Adolescenţa este considerată a fi o perioadă în care se manifestă fenomene de revoltă; adolescentul având un caracter neconformist.

Mediul familial ocupă, după cum se ştie,un loc central in constelaţia factorilor determinanţi a evoluţiei individului. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează după modelul şi natura situaţiilor trăite nemijlocit, repetat şi intens de către copil ȋn mediul familial. Atitudinile părinteşti au consecinţe durabile asupra personalităţii in formare. Familia contribuie la satisfacerea trebuinţelor copilului încă din primii ani de viaţă, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, pregnant la socializarea copilului, contribuind la dezvoltarea conştiinţei şi a conduitelor morale.

Genul is pune şi el amprenta în evoluţia copilului spre adolescenţă şi spre stadiul şi statutul de adult. Adolescenţa este o perioadă de furtuni hormonale, de profunde schimbări fizice şi emoţionale care corelate cu elementele de educaţie diferită în funcţie de sexul copilului duc la formarea de indivizi care diferă între ei radical.

Și tipul de personalitate intervine ȋn randul copiilor pe care ȋi găsim sociabili, comunicativi sau tăcuţi şi timizi, ducând la formarea indivizilor complet diferiţi.

Lucrarea noastră evidenţiază: nivelul de agresivitate verbală şi fizică (ca forme de agresivitate manifestă) la adolescenţii care provin din medii conflictuale sau non-conflictuale, comparativ la băieţi şi la fete, la introverţi şi la extroverţi. Aşa cum vom vedea variabilele luate în considerare ca având influenţă asupra nivelului de agresivitate sunt într-adevăr factori de creştere sau diminuare a agresivităţii.

Rezultatele obţinute constituie un semnal de alarmă la adresa părinţilor şi a societăţii, mai ales în direcţia protejării copilului de un mediu familial conflictual care s-a dovedit un factor de creştere semnificativă a agresivităţii. De asemenea, mediul familial coroborat cu celelalte elemente duce la creşterea agresivităţii în multe cazuri, toate datele indicându-ne de fapt cât de sensibili sunt copiii, respectiv adolescenţii, la mediul în care trăiesc, la educaţia care li se acordă, la atenţia care se acordă tipului lor de personalitate – introvertă sau extravertă.

Valoarea ei practica consta in faptul ca poate sugera că linia dintre agresivitate şi non-agresivitate este atât de uşor de păşit încât societatea trebuie să-şi asume responsabilitatea de a crea mediu non-agresiv care să ducă la formarea de noi membri non-agresivi şi bine adaptaţi sociali.

CAPITOLUL I

DINAMICA PROCESELOR PSIHICE ŞI A PERSONALITĂŢII ÎN ADOLESCENŢĂ

I.1. Definirea conceptului de adolescenţă

Adolescenţa este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin multitudinea, diversitatea şi complexitatea modificărilor la care este supus organismul. Ea se asociază cu elanul corpului, adică accelerarea creşterii corpului şi a transformărilor interne, care vor face organismul apt de a îndeplini sarcinile maturităţii. De aceea s-a afirmat că adolescenţa este „vârsta hainelor prea scurte”. La aceasta se adaugă elanul inimii, care aduce cu sine renovarea sensibilităţii, reorganizarea profundă a planului afectiv-motivaţional, apariţia sentimentelor şi pasiunilor, motiv pentru care adolescenţa a fost numită „vârsta sentimentelor”. În sfârşit adolescenţa este elanul minţii, a dezvoltării capacităţilor intelectual-reflexive, care vor grăbi formarea conştiinţei de sine ca element central al personalităţii, apropierea adolescentului de lumea valorilor. Din această perspectivă, adolescenţa apare ca fiind „vârsta identităţii”.

N. Cosmivici (1975) consideră că în procesul dezvoltării bio-psiho-sociale a omului, prin stadialităţile succesive de evoluţie, adolescenţa se prezintă ca una dintre cele mai complexe şi mai importante etape ale acestei dezvoltări. Adolescenţa este o fază de intersecţii circulatorii ale existenţei când se conturează dominantele debutului de viitor către inserţie şi integrare în viaţa profesională şi socială. Această vârstă cunoaşte mari transformări biologice şi psihice, transformări evolutive în tot ansamblul conduitei, în conţinutul şi formele de manifestare ale personalităţii.

Considerată ca fiind „faza afirmării de sine, a autonomiei şi independenţei, vârsta furtunilor, a conflictelor şi frământărilor, vârsta metafizică, a sistemelor şi teoriilor” (V. Pavelcu), „vârsta când omul se crede geniu... epoca entuziasmului juvenil” (M. Debesse), vârsta „anarhiei mintale” (P. Mendousse), vârsta când apar „tunete pe cer senin” (J. Rousselet), cu multiple oscilaţii şi uneori cu perturbări grave în procesul de făurire şi cristalizare a conştiinţei de sine, a trăsăturilor personalităţii, a adaptării, adolescenţa este vârsta de anticameră a integrării persoanei în activitatea majoră a grupului social.

Pe plan psihologic, funcţia adolescenţei este definită prin capacitatea de a recunoaşte în desfăşurarea tuturor virtualităţilor, posibilităţile care permit alegerea unei căi spre vârsta adultă şi stabilirea de noi relaţii între El şi Alţii. Este vârsta afirmării intereselor, a dorinţei de libertate şi autonomie faţă de adulţi, a afirmării sensibilităţii ideo-afective; vârsta marilor idealuri, dar şi a trăirilor dureroase, uneori cu urmări dezadaptative care necesită înţelegere şi îndrumare afectuoasă.

U. Şchiopu (1999) defineşte adolescenţa ca o perioadă în dezvoltarea organismului uman, care urmează pubertatea şi precede starea de adult. În perioada adolescenţei se dezvoltă conştiinţa de sine, capacităţile de integrare în competiţii loiale, capacitatea de a învăţa exercitarea de rol şi de statute speciale în cadrul grupurilor şcolare, apoi în viaţa socială.

Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenţă derivă din complexitatea în sine a acestei etape din viaţa omului, cu o dinamică excepţională în timp, cu multideterminări şi multicondiţionări, dar şi din poziţia oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieţii.

I.2 Stadii ale adolescenţei

În perioada adolescenţei se produce o dezvoltare intensă în plan psihic şi se stabilizează structurile de personalitate. Cu toate acestea, transformările din planul fizic, deşi nu sunt spectaculoase, imprimă caracteristici stabile, asemănătoare adultului.

Dezvoltarea biologică a întregului organism tinde la această vârstă spre un anumit echilibru şi stabilizare în timp ce evoluţia psihică se realizează mult mai tensionat.