Consecințele Psihologice ale Traficului de Ființe Umane

Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, devenind o problemă naţională şi internaţională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotaţii de ordin social şi economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând, din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului2, datorată mobilităţii foarte mari, intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca ţară de origine şi de tranzit pentru marile reţele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar şi din ţările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinaţia în ţările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum şi Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.

Deşi fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în ţara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de cooperare eficient între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă4.

De aceea, un prim aspect care priveşte traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariţia.

Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliţiei din alte state, datate la sfârşitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri şi vinderi de copii şi fete din satele locuite de evreii din Ţara Galilor şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. În America Latină şi în Caraibe, în particular Argentina şi Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1605.

Peste mai bine de un secol şi jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi, însă datorită tendinţelor de industrializare, internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului traficului de fiinţe umane, la nivelul ţării noastre, face posibilă gruparea acestora.

Astfel, efectele tranziţiei din ţările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice, sociale şi culturale care, la rândul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii între bărbaţi şi femei. În ultimii ani, această tranziţie a creat situaţii de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei şi a migraţiei pe piaţa muncii.

Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenţionale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-şi cîştiga existenţa, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii la negru fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate, ca unică soluţie.

De altfel, şi traficanţii sunt persoane de obicei provenite din acelaşi tip de familie cu grave probleme economice şi carenţe educaţionale, care au suportat în mediul familial de origine tratamente inadecvate (de la neglijenţă afectivă până la tratamente agresive).