Conștiința ca ultimă frontieră

Studiul sufletului cade sub incidenta stiintei naturii" scria Aristotel în tratatul sãu Despre suflet. Dupã mai bine de douã mii de ani, punctul sãu de vedere este confirmat, constiinta devenind într-adevãr si o problemã a stiintelor naturii.

Explicarea creierului, mintii si constiintei este consideratã astãzi de multi oameni de stiintã drept ultima frontierã a stiintei. De fapt, stiinta mintii si a constiintei, împreunã cu fizica cuanticã, au ajuns la o frontierã comunã, unicã, a stiintei. Mintea si constiinta nu mai pot fi complet explicate fãrã fizica cuanticã, iar aceasta din urmã nu va mai putea înainta fãrã a lua în consideratie explicarea constiintei. Ceea ce uneste frontierele fizicii cuantice si ale stiintei constiintei este informatia fenomenologicã ("experienta", qualia, informatia activã generatoare a lumii cuantice dupã David Bohm si, în general, sensurile fenomenologice).

Astãzi, s-a ajuns în situatia ca toate marile probleme ale stiintei contemporane sã fie contingente cu problemele constiintei: ale fizicii, pentru explicarea trecerii de la existenta profundã la spatiu, timp si materie în univers; ale biologiei pentru explicarea vietii; ale stiintei informatiei, privind relatia dintre robotii inteligenti si constiintã, în general dintre inteligentã si constiintã; ale cosmologiei, pentru clarificarea dependentei universului de o Constiintã fundamentalã, dar si a naturii ultimului substrat al realitãtii.

Viitorul omenirii va depinde tot mai mult de starea constiintei sociale, dar si aceasta asteaptã rezolvarea problemei constiintei de cãtre stiintã.

2. Din nou despre definirea constiintei.

În prealabil vor fi mentionate douã pozitii recente privind definirea constiintei apartinând fizicienilor Richard Amoroso (n1) si Herbert S. Green (n2), apoi se vor expune consideratii bazate pe modelul structural-fenomenologic elaborat si dezvoltat de autorul acestei lucrãri.

Richard Amoroso observã:

- "Constiinta nu fost niciodatã deplin definitã".

- Pânã acum constiinta a fost definitã prin continutul abstract al mintii (care include fenomenele psihologice si fenomenele sensoriale) sau prin starea de "wakefulness" sau "awareness"(n3) .

- Deoarece nu a fost înteleasã natura constiintei nu s-a putut gãsi o definitie de lucru. De aceea utilizarea contemporanã a termenului constiintã oferã o descriere confuzã si neadecvatã.

- Uneori constiinta este consideratã sinonimã cu mintea, ca totalitate a proceselor mentale. Principiul fundamental de la care sã înceapã formularea unei teorii a constiintei este starea de "awareness", dar acest lucru cere o fizicã nouã.

H.S.Green defineste constiinta ca o sintezã între awareness si volition (volitiune, actul de a voi, de a decide sau de a alege); prin awareness întelege achizitia de informatie, iar prin volitiune crearea de informatie nouã. Pentru Green ambele sunt submicroscopice si de origine cuantic-mecanicã, dar au consecinte macroscopice. Ambele sunt potential obiective, dar si procese subiective. Pentru Green evenimentele submicroscopice au loc în sau sunt produse de membrana celularã. In acest mod el leagã functionarea creierului de procese cuantice care produc efecte nepredictibile. Trebuie remarcat cã în teoria sa nu aminteste de fenomenele de "experience" sau qualia, ca si cum nu ar exista, desi lasã o poartã deschisã cãtre acestea prin ceea ce numeste efecte nepredictibile. Totusi, modul în care întelege "awareness" nu este satisfãcãtor datoritã eludãrii fenomenelor "experientiale". Pentru el, "evenimente la nivel sub-microscopic trebuie sã joace un rol în initierea celor mai nepredictibile fenomene macroscopice. Tragem concluzia cã nepredictibilitatea în naturã este o manifestare a unor evenimente supuse legilor mecanicii cuantice."

De asemena, nu se referã la posibilitatea unor unde cuantice coerente, la condensatele Bose-Einstein, care nu mai sunt submicroscopice, ci efecte cuantice transpuse direct la nivel macroscopic si care ar putea juca un rol deosebit în functionarea creierului, mintii si constiintei (Jibu and Yassue, Amoroso s.a.).

Green este convins cã numai o teorie a constiintei bazatã pe fizicã poate sã spunã cum si în ce mãsurã constiinta este implicitã în universul naturii, o afirmatie foarte curajoasã. El afirmã cã sub ochii stiintei stã astãzi si problema "existentei unei fiinte constiente si inteligente deosebitã si mai universalã decât aceea identificatã la oameni si specii animale". Pentru el, spre exemplu, "volitiunea, în sensul creãrii de informtie nouã este de asemena o trãsãturã comunã a fenomenelor naturale, cu toate cã este lipsitã de interesul egoist si emotia primitivã care sunt mult prea evidente la animalele superioare".

Un punct foarte interesant al gândirii lui Green este acela cã inteligenta nu poate fi legatã de constiintã. Argumentul sãu este unul pe care l-am adus cu multi ani în urmã: inteligenta artificialã demonstreazã cum inteligenta functioneazã fãrã constiintã.

Spre deosebire de Green, pentru Hans Moravec, unde existã inteligentã existã si constiintã. Afirmatie discutabilã. De fapt, constiinta implicã inteligenta si nu invers.