Creierul, Povestea Noatra de David Eagleman

David Eagleman, specialist in neurostiinte si profesor la Stanford, ofera carti ce initiaza publicul larg in cele mai noi cercetari despre activitatea creierului. Cartea „Creierul povestea noastra”, plaseaza in centrul atentiei toate presupunerile noastre. Ne ajuta sa investigam aspecte mai profunde cum ar fi: cum luam hotarari, cum percepem realitatea, cine suntem, cum traim, de ce avem nevoie de altii si spre ce ne indreptam ca specie care abia acum incepe sa-si ia destinul in maini. Este o altfel de carte prin prisma faptului ca este scrisa intr-o maniera care imbina „literatura de specialitate si viata pe care o ducem ca posesori de creier”.

Cartea ne poarta prin sase capitole extraordinare de cunoastere afland raspunsul la urmatoarele intrebari: cine sunt eu?, ce este realitatea?, cine detine controlul?, cum iau decizii?, am oare nevoie de tine?, cine vom fi?

Cine sunt eu?

Creierul omului se naste incomplet. Lucru care aduce cu el perioade dificile in care creierul nostru tanar se formeaza incet in functie de mediul in care traieste, atuul fiind flexibilitatea prin modul in care sunt conectatea celulele creierului.

Pornind de la ideea ca, in jurul vastei de 2 ani, copilul are un numar considerabil de sinapse si ele se reduc odata cu maturizarea la 50%, David Eagleman sustine ca devenim cine suntem nu datorita elementelor care se dezvolta in creier ci datorita elementelor care sunt indepartate, iar mediul in care ne dezvoltam este cel care ne formeaza creierul in functie de lucrurile la care suntem expusi, formand conexiuni mai putine dar mai puternice.

In adolescenta creierul nostru sufera niste schimbari importante, una dintre aceste schimbari tine de faptul ca apare un sentiment al sinelui si odata cu el constiinta de sine, prin activarea regiunii din creier numita cortexul prefrontal medial. Spre deosebire de adulti, la adolescenti activitatea din cortexul orbitofrontal responsabil de luarea deciziilor, atentia si stimularea consecintelor viitoare este asemanatoare cu cea a copiilor. Cu alte cuvinte adoloescentii sunt hipersensibili din punct de vedere emotional si mai putin capabili in a-si controla emotiile. „Cine suntem in adolescenta nu este numai rezultatul unei alegeri sau unei atitudini, ci este urmarea unei perioade de schimbare neurala intensa si inevitabila”.

Daca in jurul varstei de 25 ani creierul pare sa fie pe deplin dezvoltat, la maturitate creierul continua sa se schimbe, experienta il schimba, iar el mentine schimbarea. Atunci cand in creierul nostru apar anumite schimbari aflam ce am facut si cine suntem. Retelele noastre neurale se reconfigureaza nu doar atunci cand apare boala sau consumam substante chimice, dar si in functie de slujbele pe care le avem, filmele pe care le vizionam, etc. Desi corpul se regenereaza in decurs de aproximativ sapte ani, putem spune ca primim o noua versiune de fiecare data din punct de vedere fizic. Cu ajutorul memoriei, constanta care conecteaza aceste versiuni diferite ale sinelui nostru poate fi elementul care ne defineste. Memoria ne ofera aceeasi intamplare in momente diferite din viata dar perceputa oarecum diferit.

Amintirile din trecutul nostru sufera in prezent o recontructie ce ne ofera ocazia sa retraim amintirile din timpul vietii constienti de faptul ca nu toate amanuntele sunt precise. Daca ar trebui sa raspundem la intrebarea „Cine sunt eu?” nu ar trebui sa ne bazam doar pe propriile amintiri deoarece identitatea noastra ar fi o poveste incalcita. Mai mult decat atat, putem spune ca suntem cine suntem si in functie de ce pun la cale neuronii nostrii, clipa de clipa. Fiecare creier este unic asemenea fulgilor de zpada.

Ce este realitatea?

Perceptia realitatii este impactata de ce se intampla in propriul creier si mai putin de ce se intampla in exterior. Ca expemplu putem lua iluzia optica care ne spune ca imaginea pe care o avem asupra lumii exterioare nu este neaparat o imagine, clara, fidela. Informatia patrunde in creierul nostru prin organele de simt ce transforma informatia in semnale electrochimice. Daca ne raportam doar la simtul vizual, observam faptul ca „vederea nu presupune doar niste fotoni care pot sa fie interpretati nemijlocit de cortexul vizual, ci este o experienta a intregului corp.” Anularea simturilor duce la pierderea datelor exterioare si lasa loc creierului sa continue sa genereze propriile sale imagini, practic se elibereaza lumea interioara.