Crizele de Vârstă

1.Criza de vârstă la 30 ani.

În mijlocul tinereţii omul suportă o stare de criză, o cotitură în dezvoltare, din cauza că imaginile de viaţă formate între 20-30 ani nu-l mai satisfac. Analizând cale parcursă, realizările şi căderile sale, omul descoperă că necătînd la bunăstarea exterioară actuală a vieţii, personalitatea lui este imperfectă, mult timp şi putere au fost pierdute în zadar, puţin a făcut în comparaţie cu ce ar fi putut face etc. Cu alte cuvinte, are loc reevaluarea valorilor şi reevaluarea critică a „Eu-lui” său. Omul descoperă că foarte multe lucruri nu le va putea schimba în viaţa sa: familia, profesia, decurgerea cotidiană a vieţii. Autorealizîndu-se la această etapă de viaţă, în perioada tinereţii, omul conştientizează că, în esenţă, se află în faţa aceiaşi dileme – căutare, autodeterminare în noile condiţii ale vieţii, în corespundere cu posibilităţile reale. Această criză se manifestă în simţul necesităţii de a întreprinde ceva şi demonstrează că omul trece la o nouă perioadă de vârstă – v.adultă. „Criza la 30 ani” este o denumire relativă: această stare poate apărea mai devreme sau mai tărziu.

Pentru bărbaţi în această perioadă este caracteristic schimbul serviciului sau a modului de viaţă, dar concentrarea lor asupra serviciului şi carierei nu se schimbă. Cele mai frecvente motive de plecare de la serviciu sunt legate de insatisfacţia de ceva la postul dat: anturajul, salariul, încărcătura etc. Dacă insatisfacţia de muncă apare în urma tendinţei de a obţine un rezultat mai bun, atunci aceasta va contribui la perfecţionarea însuşi a lucrătorului.

La femei în timpul crizei se schimbă, de obicei, priorităţile, stabilite la începutul tinereţii (Kraig, 2003; Levinson, 1990) Femeile orientate la căsătorie şi educaţia copiilor, acum în mare măsură la atrag scopurile profesionale. Iar cele care dădeau toate puterile sale lucrului, acum le îndreaptă spre familie şi căsnicie.

Trăind criza de 30, omul caută posibilitatea de a-şi stabiliza locul său în viaţa adultă, confirmând statutul său de adult: vrea să aibă serviciu bun, tinde spre securitate şi stabilitate. Omul încă mai este încrezut în posibilitatea realizării complete a speranţelor şi dorinţelor, ce-i formează visul şi munceşte intensiv pentru aceasta.

Cercetările referitoare la deosebirile gender în dezvoltare, au dat rezultate contradictorii. Unii autori menţionează că perioadele de trecere şi la femei şi la bărbaţi sunt strâns legate cu vârsta. Alţii consideră că pentru femei indicatori ai trecerii reprezintă stadiile ciclului familial. (Kraig, 2003) G. Şihi propune „modelele de comportament” ca o clasificare a variantelor posibile de clasificare a problemelor dezvoltării femeilor şi bărbaţilor. El, ca şi alţi autori (Levinson, 1986;Vitkin,1996) în special atrag atenţia crizei de 28-32 ani când foarte viu au loc procesele de reevaluare a valorilor şi scopurilor vieţii, căutarea locului său în viaţă, achiziţionarea noilor responsabilităţi.

Oamenii se deosebesc între ei prin modelele de comportament în dependenţă de alegerea făcută la vârsta de 20 ani. În dependenţă de diferitele modele comportamentale, fiecare individual îşi elaborează rolul său în viaţă, de aceia este important aprecierea perspectivelor. Modelele comportamentale se schimbă, devin mai diversificate, reflectând schimbările lumii externe. Şihi consideră că fiecărui model comportamental îi corespunde un set de probleme psihologice, legate de faptul cît de eficient omul îşi rezolvă problemele de dezvoltare – o criză profundă şi rămânere la stadiile anterioare de dezvoltare sau intrare reuşită în v. adultă.(Şihi, 1999)

Modelele de comportament a femeilor

„Grijulii” Se căsătoresc în jur de 20 ani sau mai devreme şi nu vor să iasă din rolul său de femeie casnică. Ele nu reuşesc să rezolve problemele care sunt specifice acestei perioade: obţinerea independenţei şi autonomiei, formarea identităţii, „eu”lui integru. Femeia se poate separa de părinţi, dar totdeauna nu poate fi independentă: funcţiile părinteşti (economice şi de verificare) le ia asupra sa soţul.

Există câteva posibilităţi de identificare patologică la acest model de dezvoltare: prin intermediul soţului, realizărilor lui, copiilor, sexului. La identificarea prin soţ femeia riscă pierderea individualităţii proprii. Statutul se obţine prin realizările soţului şi posedarea lucrurilor ce reprezintă simbolurile acestui statut (haine, maşină, restaurante...). O altă posibilitate de identificare – a deveni mamă. Naşterea copilului oferă esenţă existenţei, devine o demonstraţie a existenţei feminine. De aceea femeile nelucrătoare continuă să nască, neştiind cu ce să se ocupe. Mai apoi, cînd copii vor creşte şi vor părăsi casa, căutarea de sine şi a esenţei vieţii sale va fi şi mai grea. Sexul poate deveni un medicament pentru timpul liber şi obligaţiile cotidiene. Tinzând spre confirmarea cu ajutorul sexului şi negăsind în el satisfacţie, femeia nimereşte într-un cerc vicios. Deseori aceasta duce la căutarea plăcerilor în altă parte. Psihologii americani menţionează că femeile ce nu lucrează sunt mai mult predispuse spre infidelitatea soţului decât cele ce lucrează.

Femeile cu astfel de tip comportamental ajung la criza de 30 ani nepregătite, vulnerabile la loviturile soartei: ea este lipsită de independenţă, este pasivă, economic dependentă, nu are studii, profesie, identitate neformată, adică nu este rezolvată problema anterioară de dezvoltare. Aşteptările de creare a relaţiilor ce vor aduce satisfacţie devin dureroase, grele, în special din cauze interne: creşterea neîncrederii în sine, reţinere în dezvoltare generală, îngreunate de dependenţa economică. Tot mai mult se simte golul în sfera realizărilor. Ea simte că a pierdut sensul vieţii, creşte negativismul (Horni, 1993).

Sarcina dezvoltării(identitate, independenţă) este îngreunată de probleme în familie şi rămânerea în urmă de semeni în sfera profesională. La o ieşire negativă din criză este posibilă regresia la stadiul anterior de dezvoltare, creşte riscul neurotizării

„Sau-sau” Aceste femei la 20 ani trebuie să facă alegerea între dragoste, copii şi studii, lucru. Se deosebesc 2 tipuri de astfel de femei: unele lasă gândurile de carieră pe mai târziu, dar spre deosebire de „grijuliile” peste un oarecare timp tind să facă carieră; altele tind să finiseze studiile, lăsînd maternitatea, uneori şi căsătoria pe mai târziu. În 1 caz avantajele sunt că femeia are posibilitate să efectuieze un lucru intern enorm, care-i va fi de folos ulterior în stabilirea priorităţilor. Spre deosebire de femeile „grijulii” ele au trecut criza de vârstă de la adolescenţă la tinereţe, sunt determinate cu scopurile vieţii, este pusă baza pentru viitoarea carieră. Pericolul acestui model de dezvoltare constă în evoluţia crizei mai tîrziu, pierderea aptitudinilor profesionale şi concurenţa crescîndă din partea semenilor. Conţinutul crizei: reprimarea acelei laturi a „eu” lui care doreşte acceptare profesională (carieră). Senzaţiile subiective: anxietate, aşteptări nesigure, neclaritate. (Şihi, 1999); insatisfacţie cu rolul său de gospodină, opunerea din partea soţului, care , de cele mai dese ori, nu doreşte ca soţia să lucreze. (Vitkin, 96; Fridan, 92) Studii asupra femeilor din al doilea caz sunt puţine. De obicei, aceste femei sunt unicul copil în familie, mamele nu au influenţă asupra lor, taţii le susţin foarte mult autoaprecierea şi devin o sursă emoţională pentru ele. Conţinutul tipic al crizei: conştientizarea faptului că le-a rămas puţin timp pentru a avea copil, simţul singurătăţii. Încep a frecventa medicii, îşi schimbă partenerii, se pot căsători rapid. Problemă e că femeii independente, cu un anumit statut social, îi este greu să găsească un partener egal, iar bărbaţii le privesc precaut. Căutările pot dura un timp nedeterminat şi femeia poate să nu creeze familie. Printre femeile ce nu s-au căsătorit pot fi evidenţiate un grup care îşi aleg alte scopuri de dezvoltare. O altă grupă, care reuşesc să obţină un echilibru cu individualitatea, mai întâi fac carieră, apoi se căsătoresc şi devin mame la 30. Şihi numeşte această variantă mai efectivă. Avantajele acestui model sunt în faptul că permite planificarea evenimentelor şi femeia este mai pregătită pentru trecerea vârstei de 30: sunt create relaţiile intime, familia şi realizările profesionale. (După datele statisticii americane numărul femeilor cu acest model comportamental din 1980 -1988 a crescut de 2 ori.) Criza la această vârstă, de obicei, constă în faptul că „ceasul biologic ” îi spune femeii că poate întârzia în a deveni mamă, începe a presa soţul care poate să nu fie gata pentru a deveni tată. Sarcina de a deveni mamă devine fundamentală. Problemă poate deveni că „am întârziat şi nu mai pot avea copii” şi găsesc ieşire în a înfia copii sau având grijă de nepoţi.

„Integratoare” Încearcă să ajusteze familia, maternitatea cu cariera. Conţinutul crizei: femeia se simte obosită, vinovată în faţa soţului şi copiilor, permanent trebuie să jertfească ba cu familia, ba cu cariera pentru a reuşi tot. După părere unor autori (Levinson, 90; Şihi, 99) femeia poate îndeplini aceste roluri concomitent numai după 35 ani.