Eul Social

In ciuda folosirii frecvente si colocviale, termenul de “eu” nu este usor de definit, cunoscând tot atâtea întelesuri cate contexte de folosire. O intelegere integrala a conceptului trebuie sa condenseze corpul fizic, definirea identitatii sociale (cuprinzând rolurile si relatiile), personalitatea si cunostintele si conceptia persoanei despre sine. Insa, chiar daca termenul de “conceptie de sine” este foarte popular, teoreticienii considera ca poate usor induce in eroare si ca este cat se poate de gresit a se presupune ca aceasta este uniforma, constanta sau unitara. Pe de alta parte, cercetatorii aduc in prim plan mai multe conceptii referitoare la caracteristicile eului, la cum este el si la ceea ce poate deveni. De fiecare data cand oamenii se gandesc la ei insisi, numai o mica parte din aceste caracteristici iese la iveala, astfel incat conceptia de sine poate avea diferite continuturi in diferite ocazii. Cu toate acestea, multiplicitatea intelesurilor termenului de eu nu trebuie supraevaluata. Fiecare definitie a eului cuprinde referiri la unitate si la continuitate temporala. Rolurile, motivatiile si starile subiective pot cunoaste de-a lungul timpului forme diferite si se pot schimba frecvent, dar ele sunt intelese ca apartinand intotdeauna unui singur eu. De aceea, notiunea este cel mai bine inteleasa ca ingloband o unitate fundamentala si un model de fiecare data diferit de caracteristici si fatete.

In “Tratat de psihologie sociala”, Dumitru Cristea defineste eul ca fiind “acea parte centrala a personalitatii de care suntem imediat constienti, constituita dintr-un set de structuri cognitive care organizeaza functiile psihice ale persoanei, generand continuu consistenta, pe fondul existentei constiintei de sine si de lume.” (Cristea, 2000, p. 114). In acelasi fel, Henri Ey spune despre eu ca reprezinta forma suprema a fiintei noastre constiente, principalele sale forme subiective de manifestare fiind imaginea de sine si constiinta de sine.

Din definitiile de mai sus se poate observa ca termenul de eu poate fi explicat in mai multe feluri si ca el este valabil pentru toate ramurile psihologiei. Cercetarile au reusit insa sa impuna eul ca unul din subiectele de predilectie ale psihologiei sociale contemporane. A. Pratkanis, in 1991 demonstreaza ca au existat trei momente de studiu intens al eului in psihologie. Conceptul a aparut undeva la granita sintre secolul al XIX-lea si al XX-lea, cand cercetatorii James, Baldwin si Cooley publica lucrari de referinta in care evidentiaza dificultatile cercetarii dar si natura sociala a eului. Dupa aceasta perioada interesul cercetatorilor scade substantial pentru a reaparea in anii ’40, cand M. Sherif si G. Allport fac importante cercetari in domeniul psihologiei implicarii personale. Apoi eul devine o vreme evanescent, pentru a reaparea in forta in anii ’70. in perioada dintre anii ’40 si ’70, continuitatea in delimitarea conceptuala a eului a fost asigurata de cercetarile din teoria personalitatii, desfasurate in traditia psihanalitica sau umanista si de dezvoltarea procedurilor de masurare a stimei de sine si conceptului de sine. Termenul era insa folosit cu precadere peste ocean. Psihologia sociala contemporana a pus accentul pe caracterul social al eului si l-a tratat din perspectiva categorizarii si a relatiilor dintre grupuri.

Eul social a fost intens studiat sub denumirea de “identitate” de cercetatorii Tajfel, Doise, Turner si Lorenzi, dar studiul empiric al acestuia a devenit posibil numai o data cu adoptarea metodologiei cognitiviste.

Studiul eului din perspectiva cognitivista a inceput cand Gergen publica lucrarea “The Concept of Self”, moment in care, dupa cum chiar el spunea, eul era un conept in asteptarea unei paradigme. Abordarea cognitivista impune ca fenomenele psihologice si psiho-sociale sa fie tratate prin prisma conceptelor tratamentului informatiei. Psihologia cognitiva porneste de la ideea ce fiinta umana construieste activ o imagine a lumii esentiala pentru evolutia sa in mediu. Pe de alta parte, reprezentarea se constituie ca un model intern al unor parti din mediu. Individul caut informatia in mediu, o proceseaza si desfasoara comportamentul potrivit reprezentarii interne a acestei informatii. Notiunea de schema desemneaza structura cognitiva care consta in reprenetarea unui domeniu de stimuli, iar tratamentul informatiei se refera la formarea saua ctivarea schemei, integrarea noii informatii si revizuirea schemelor pentru a o include. Daca vrem sa intelegem comportamentul unei persoane, trebuie sa stim cum individul isi reprezinta si organizeaza mental lumea, folosind diferite scheme si informatii in fiecare context social.