Fundamentele Psihologiei

„Şi totuşi se mişcă”... am ales acest titlu pentru a da o notă de profunzime relaţiei dintre conştiinţa omului, în general şi de ce nu, la fel de general, evoluţia umană ca simbol incontestabil al prezenţei noastre actuale şi rezultat al implicării umane, mai mult sau mai puţin conştiente, în transformarea mediului înconjurător de-a lungul timpului.

Galileo Galilei ( născut la 15 februarie 1564, în Pisa – decedat la 8 ianuarie 1642, la Florenţa) a fost un astronom, filosof şi fizician italian. Considerat „părinte” al ştiinţei moderne. Galileo Galilei a fost gânditorul care a deschis o eră nouă în cercetarea ştiinţifică, bazată nu numai pe observaţia directă a naturii, dar şi pe informaţiile date de mijloacele tehnice de investigaţie.

Putem spune că la nivelul societăţii umane este momentul apariţiei conştiinţei reflexive şi intenţionale, în sensul în care omul începe să conştientizeze prezenţa lui ca individ, părticică infimă a unui univers nesfârşit observat prin mijloace ştiinţifice, cu toate caracterele acesteia, să îşi raporteze eul la ceea ce există în jurul său prin prisma „the truth is out there”, adevărul este undeva în acolo dar prin noi ca fiinţe conştiente.

Faima şi prestigiul care i-a adus „nemurirea” este descoperirea unui centru de gravitaţie în afara pământului ceea ce contrazice teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului fiind în contradicţie cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică. Inchiziţia ecleziastică stigmatizează drept eretică această reprezentare cosmologică şi îi interzice lui Galileu să-şi susţină teoriile. Lucrările lui sunt „puse la index”, împreună cu publicaţia lui Copernic, "De Revolutionibus Orbium Coelestium".

Galileu încearcă să împace teoria lui Ptolemeu cu cea a lui Copernic, susţinând totuşi superioritatea celei din urmă în lucrarea "Dialogo sui due Massimi Sistemi del Mondo", publicată în 1632 la Florenţa. Ajunsă în mâinile papei Urban al VIII-lea, acesta interzice difuzarea lucrării şi intentează un proces al Inchiziţiei împotriva lui Galileu.

Bătrân şi bolnav, Galileu este chemat în 1633 la Roma în faţa tribunalului inchizitorial. Ameninţat cu tortura şi umilit, este silit să abjure public ideea că pământul se roteşte în jurul soarelui. Se spune că, printre dinţi, ar fi şoptit: "Eppur si muove" ("Şi totuşi se mişcă") semnul existenţei unei conştiinţe de nestăvilit. Scăpat de arderea pe rug, este condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsă comutată apoi în arest domiciliar în casa sa din Arcetri, din vecinătatea Florenţei.

Deci s-a adeverit, dacă mai era nevoie că totul se mişcă, este într-o continuă evoluţie, iar conştiinţa interacţionează, determină, condiţionează caracteristicile mediului ce îl înconjoară, interferând ca într-o simbioză perfectă, ca la rândul său să aibă o sursă de inspiraţie, un izvor de apă vie din care să se hrănească.

Conştiinţa reflexivă şi intenţională reprezintă de fapt o descoperire a eu-lui, a individului component al unei mulţimi de eu-ri la care se raportează, pe care le analizează şi acţionează în cunoştinţă de cauză. De fapt, este momentul în care omul se desprinde de legăturile primare cu mediul înconjurător, dar cu toate acestea este în strânsă legătură cu acest mediu exterior pentru că mulţimea din care face parte include şi acest mediu cu toate caracteristicile sale la care se raportează şi faţă de care se conştientizează.