Grup și Fenomene de Grup

Grupurile reprezinta formatiuni sociale in care indivizii interactioneaza direct pe baza unor reguli acceptate si se recunosc ca membri ai unei entitati distincte, intr-un anumit moment si loc.

Microgrupurile sociale se constituie ca sisteme dinamice cu autoreglare in urma dezvoltarii unui ansamblu de relatii determinate intre membri, pe fondul desfasurarii unor activitati comune. Desfasurarea in timp a acestor relatii definesc procesele psihosociale de grup, iar modul de configurare a relatiilor la un moment dat definesc structurile psihosociale. Modul cum se manifesta in plan observational interactiunile dintre procese si structuri reprezinta fenomenologia psihosociala de grup, cea de a treia dimensiune esentiala a dinamicii grupurilor sociale.

Exista 4 categorii principale de structuri (procese) psihosociale de grup:

• structura socioafectiva (procesele preferentiale)

• structura comunicatiei (procesele de comunicatie)

• structura puterii (procesele de influenta)

• structura activitatii (procesele de realizare a sarcinii)

La acestea se mai adauga doua, cu o importanta majora asupra formarii si evolutiei grupului ca sistem social:

• structura motivational-atitudinala

• structura participativ-axiologica

Facilitarea sociala

In principiu, facilitarea sociala se refera la ameliorarea performantei subiectului atunci cand ceilalti sunt de fata in raport cu situatia in care subiectul se afla singur.

Conform teoriei impusului, multe cercetari au dovedit faptul ca compania celorlalti provoaca raspunsuri dominante, facand ca individul sa se depaseasca pe sine in sarcinile simple, pe care le cunoaste perfect, si sa aiba o evolutie nemultumitoare in cele complicate, de rezolvare de probleme sau de creativitate. Facilitarea sociala isi merita numele numai in cazul primului tip de sarcini – in sarcinile complexe ea se transforma intr-un serios blocaj extern.

Potrivit lui Zajonc, facilitarea sociala, deci ameliorarea performantei subiectului in sarcinile simple si deteriorarea performantei lui in sarcinile complexe, are la baza simpla prezenta a celorlalti – ceea ce implica un public inactiv, ce nu ofera nici un feedback. Zajonc sustine ca fenomenul de facilitare sociala are loc indiferent de ceea ce fac membri publicului si indiferent de ceea ce gandeste subiectul despre prezenta lor.

Principala rivala a teoriei lui Zajonc este teoria fricii de evaluare, elaborata de Cottrell. Aceasta sustine ca publicul, ca si co-actorii, inseamna pentru individ, inainte de toate, posibilitatea de a fi evaluat. Ca atare, autorul propune modificarea teoriei simplei prezente, avansand ipoteza ca celalalt provoaca o crestere a activarii numai daca este privit ca potential evaluator. Cottrell accepta ideile lui Zajonc despre rolul activariiin situatiile de facilitare sociala (aceasta stimuleaza raspunsurile dominante), dar neaga faptul ca activarea ar fi produsa de simpla prezenta a celorlalti.

Pentru a testa aceasta ipoteza, Cottrell si colaboratorii sai au contrastat conditia de simpla prezenta cu una in care membri grupului erau legati la ochi, explicandu-se subiectului ca acestia se pregatesc astfel pentru a participa la un experiment asupra perceptiei. Spre deosebire de publiculdispunand de posibilitatea urmaririi evolutiei subiectului, cei lipsiti de aceasta posibilitate n-au determinat raspunsuri dominante decat intr-o masura foarte redusa; cercetatorii n-au putut conchide ca ei n-au influentat nivelul de activare al subiectului. Facilitarea sociala are la baza evaluarea pe care ceilalti o fac asupra subiectului si nu simpla lor prezenta.

De asemenea, a fost demonstrat ca indivizii cu scoruri inalte la anxietate devin si mai anxiosi in situatie de evaluare de catre un public fata de cei cu aceasta trasatura mai putin pronuntata, fapt ce confirma teoria fricii de evaluare. Cottrell a explicat capacitatea instantei evaluatoare de a suscita frica prin anticiparea de catre actor a rezultatelor negative ale evaluarii. Provocand frica, aceste expectante produc implicit o crestere a activarii. Pe de alta parte, expectantele cu privire la urmarile pozitive ale evaluarii implica si ele o activare, astfel incat ambele tipuri de expectante sfarsesc prin a produce efecte de facilitare sociala.