Extras din referat
Inițiative europene și internaționale
Evoluțiile recente de la nivel național și internațional fac necesară construirea unui sistem de management și de asigurare a calității care să cuprindă atât elemente definite la nivel național, prin structurile special create, cât și la nivel local.
Primul document pe care îl supunem atenției este “Recomandarea Parlamentului și a Consiliului privind cooperarea europeană în evaluarea calității educației școlare”. Documentul, apărut ca propunere în anul 2000, recomandă ca statele membre să sprijine îmbunătățirea calității educației școlare prin:
1. Sprijinirea și, acolo unde este cazul, stabilirea unor sisteme transparente de calitate cu următoarele obiective:
- Prezervarea calității educației școlare ca bază a învățării permanente, în contextul economic, social și cultural al fiecărui stat membru, luând în considerație, totodată, și dimensiunea europeană.
- Încurajarea autoevaluării ca metodă de învățare și dezvoltare instituțională, ca parte a unui sistem echilibrat care îmbină autoevaluarea cu evaluarea externă.
- Clarificarea scopurilor și condițiilor pentru autoevaluare la nivelul unităților școlare și asigurarea compatibilității modului de abordare a autoevaluării cu restul cadrului legislativ.
2. Sprijinirea și, acolo unde este cazul, dezvoltarea sistemelor de evaluare externă cu următoarele scopuri:
- Monitorizarea, oferirea de sprijin metodologic și încurajarea autoevaluării.
- Oferirea unei imagini independente a școlii, asigurând, totodată, permanența procesului de dezvoltare și optimizare.
3. Încurajarea și sprijinirea implicării tuturor părților interesate în întregul proces de evaluare din școli, cu următoarele scopuri:
- Adăugarea unui element definitoriu și creativ autoevaluării de la nivelul școlii.
- Asigurarea asumării responsabilității comune pentru dezvoltarea și optimizarea instituțională.
4. Sprijinirea formării manageriale și în domeniul autoevaluării, cu următoarele scopuri:
- Dezvoltarea funcției de autoevaluare ca instrument efectiv pentru consolidarea dezvoltării instituționale.
- Asigurarea unei diseminări eficiente a exemplelor de bună practică și a noilor instrumente de autoevaluare.
5. Sprijinirea capacității unităților școlare de a învăța unele de la altele, la nivel național și european, cu următoarele scopuri:
- Identificarea bunelor practici, a instrumentelor de lucru eficiente și a exemplelor de excelență (“benchmarks”).
- Formarea rețelelor de sprijin reciproc și dezvoltarea evaluării externe.
6. Încurajarea cooperării între autoritățile responsabile pentru calitate în educația școlară și promovarea rețelelor europene. Cooperarea va acoperi următoarele arii:
- Schimbul de informație și experiență, în special la nivelul metodologiei și al exemplelor de bune practici.
- Dezvoltarea unor sisteme de date comparabile, de indicatori și de benchmarks privind sistemele de educație, în vederea comparării punctelor tari și a slăbiciunilor și în vederea comparării bunelor practici.
- Construirea unei expertize europene în acest domeniu, care poate fi pusă la dispoziția autorităților din statele membre implicate.
- Promovarea contactelor internaționale dintre experți.
Un alt document important în domeniul calității este “Raportul european privind indicatorii calității învățării permanente”, publicat în 2002. Acest raport propune un număr de 15 indicatori de calitate aplicabili învățării permanente:
Bibliografie
1. „Asigurarea calității - Ghid pentru unitățile școlare” - Institutul de Științe ale Educației, București 2005.
2. E. Joița - „Managementul educațional”, Ed. Polirom, București, 2000.
3. Note de curs - Mnagementul Calității.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul calitatii in educatie.docx