Minciuna în Relațiile de Muncă

„Minciunile ameliorează relaţiile interpersonale;

fară minciuni viaţa noastră socială ar ajunge

foarte repede într-un punct mort." (Collet P.)

Nevoia de minciună

Hulită de unii, negată de alţii, invocată în împrejurări dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenţă cotidiană. Aceasta este o “figură” a raţionalităţii desfăşurată în vederea înfruntării unei dificultăţi şi în perspectiva rezolvării ei în favoarea agentului care o propagă. Minciuna are o coloratură instrumentală. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinţa de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru a pune în valoare, pentru ascunderea timidităţii, din nevoia de protecţie, pentru a face plăcere, pentru a ascunde un adevăr dureros, pentru a apăra pe cineva sau a ne apăra de cineva, pentru a rezista presiunilor şi normelor comunităţii. Minţim ca să rezistăm.

Minciuna se dovedeşte a fi întrucâtva necesară. Ea alimentează sensul vieţii şi apare ca un antidot la previziunile deprimante pe care omul, vrând-nevrând le face. Factorul civilizaţie are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte minciuna întrucât într-o oarecare măsura aceasta este cerută de către populaţie. Karl Popper consideră că: “momentul când limbajul a devenit uman a fost stâns legat de momentul când omul a inventat o poveste, un mit pentru a scuza o greşeală pe care a făcut-o...şi sugerez că evoluţia limbajului specific uman îşi are în mare măsură originea în descoperirea unor mijloace sistematice de a nega o ştire falsă, de exemplu o alarmă falsă, şi în descoperirea înrudită a ştirilor false – minciuni – folosite fie ca scuze, fie în glumă”. (cf. Steiner, citat în C. Cucoş)

În cercetările de specialitate unii autori susţin că, din nevoia permanentă de a-i impresiona pe cei cu care interacţionează, oamenii tind să folosească minciuna în aproximativ o treime din interacţiunile zilnice. De asemenea, alte studii susţin că între bărbaţi şi femei nu există o diferenţă semnificativă în privinţa numărului minciunilor, ci mai degrabă o diferenţă în preferinţele bărbaţilor şi femeilor pentru anumite tipuri de minciuni. Astfel, bărbaţii sunt mai înclinaţi să spună minciuni care să-l facă pe interlocutor să se simtă bine, în timp ce femeile sunt în general mai înclinate să exprime opinii pozitive şi despre lucrurile care le plac, şi despre cele care nu le plac.

Precizări terminologice

În dicţionarul “Larousse clasique” (Paris, 1957), se consideră minciuna “propoziţia contrară adevărului”. În “Littré”, găsim o definiţie asemănătoare: “discurs contrar adevărului făcut cu intenţia de a înşela”. În “Dicţionarul explicativ al limbii române”, minciuna este privită ca fiind o denaturare intenţionată a adevărului, având de obicei ca scop înşelarea cuiva. În sens mai larg minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înțelegere corectă și/sau de interpretarea greșită a informațiilor existente sau accesibile la un moment dat.

Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmații confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realității în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantității purtătoare de informații care se metamorfozează "realitate" cu o structură și fenomenalitate distinctă.

Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi

• Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoții predeterminate, așteptate, între partenerii de acțiune sau de afectivitate;

• Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei și convingerilor unui individ sau a unei mulțimi de subiecți, cu obținerea posibilității de a manipula intențiile și comportamentele altora în favoarea unui singur individ;

• Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume poziție socială și privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstrarea statutului și privilegiilor de către o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;

• Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenționat starea reală a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.