Momente cruciale în apariția și dezvoltarea psihologiei

Definirea psihologiei

Definirea psihologiei ca stiinta pare a fi destul de simpla. Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile (A. Cosmovici).

Dar simplitatea este aparenta, deoarece e foarte greu de lamurit ce se intelege prin fenomen psihic si mai ales ce este un fenomen psihic. Viata psihica este inca un mister pe care filosofii il discuta de milenii. Dar nici in ce priveste manifestarile ei nu exista un acord. Inca si astazi obiectul psihologiei este subiect de controverse.

Intre 18 si 20.09.1985, Asociatia de psihologie stiintifica de limba franceza a organizat la Lisabona un simpozion pe tema: ,,Comportament, cognitie, constiinta”. Cu acest prilej, Paul Fraisse a prezentat o comunicare stiintifica intitulata: ,,Psihologia in cautarea propriului ei obiect?”. Dupa 2 ani, lucrarile simpozionului au fost publicate. Cartea aparuta poarta titlul ,,Comportament, cognitie, constiinta. Psihologia in cautarea propriului ei obiect”. Incertitudinea lui Frasse s-a transformat intr-o certitudine la sfarsitul simpozionului. Raspunsul la intrebare era DA – psihologia se afla in cautarea obiectului ei de cercetare.

Dupa parerea lui Zlate, concluzia este partial fondata. ,,Nu faptul ca psihologia nu are inca un obiect propriu de cercetare ar trebui sa ne ingrijoreze, ci acela ca are prea multe…Nici existenta mai multor obiecte de cercetare n-ar trebui sa ne deceptioneze, ci faptul ca nu exista inca un obiect unitar de cercetare al psihologiei”.

Factorii care au intarziat elaborarea obiectului unitar al psihologiei

- Unul dintre acestia, poate cel mai important, este de ordin ontologic si se refera la complexitatea existentiala a psihicului in general, a fenomenelor, proceselor, insusirilor, starilor psihice in particular, investigate de psihologie.

A doua categorie de factori care au intarziat elaborarea obiectului unitar de cercetare al psihologiei este de ordin gnoseologic, fiind legata de avatarurile reflectiilor teoretice si ale investigatiilor empirice. Printre acestia, mai importanti sunt cei de mai jos.

- Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii externe. Daca la sfarsitul sec. XIX, psihologia a inceput sa-si afirme treptat statutul sau stiinta, delimitandu-si problemele si stabilindu-si metodele de cercetare, la inceputul sec. XX si-a elaborat si inchegat marile constructii psihologice, si-a rafinat metodele de investigatie.

Introspectionismul, freudismul si neofreudismul, behaviorismul si neobehaviorismul, psihologia conduitei si psihologia actionala, psihologia umanista, psihologia pozitiva, sunt curente si orientari care au jalonat intreaga istorie a psihologiei, fiecare dintre ele propunand diverse modele explicative asupra vietii psihice.

- Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii interne. Aproape fiecare orientare, dar cu precadere behaviorismul si psihanaliza, si-au dezvoltat cu timpul, forme noi care incearca sa depaseasca limitele variantelor initiale. La ora actuala exista nu numai behaviorism, ci si neo-behaviorism, nu numai freudism, ci si neo-freudism.

La fel de sugestiv este si faptul ca in interiorul uneia si aceleiasi orientari psihologice intalnim nu numai un partizanat excesiv, ci si dizidente (Jung – psihologie analitica; Adler- psihologie individuala).

- Inchiderea in ele insele a scolilor si orientarilor psihologice, hegemonismul lor. Desi toate sunt partiale, limitate, fiecare dintre ele se pretinde a fi generala, totalitara.

Nevoia de sinteza

Desi conceptiile cu privire la obiectul psihologiei sunt extreme de numeroase, nevoia de sinteza a lor devine de mare actualitate si stringenta.

In clasificarea orientarilor psihologice care au avut un contributii inseminate la delimitarea obiectului psihologiei, Zlate utilizeaza un triplu criteriu:

- elementele de continut

- metodologiile si metodele folosite

- finalitatea avuta in vedere.

Introspectionismul

a. Viata psihica interioara ca obiect al psihologiei

Introspectia ca metoda insarcinata cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice- arata P.Popescu Neveanu- descinde din filosofia clasica (fenomenologia lui Edmund Husserl) din care psihologia s-a desprins si reprezinta o extensie a meditatiei si contemplarii asupra vietii psihice individuale.

Introspectia apare intr-o dubla acceptiune: atat in calitate de conceptie, cat si ca metoda de cercetare psihologica.

Din perspectiva introspectiei psihicul este conceput ca un cerc de fenomene, ce isi au izvorul in ele insele fara nici o legatura determinativa cu exteriorul.

Psihicul este o lume aparte, interioara, formata din trairi exclusiv subiective: el este izolat de lumea externa si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta, existenta lui fiind redusa la trairea lui. Continutul psihicului este ,,pur”, el nu are nici o legatura cu lumea externa, materiala.

TITCHENER vorbea de ,,eroarea stimulului”. Dupa opinia lui cand oamenii sunt invitati sa-si analizeze trairile, senzatiile, ideile ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului, gandirii. Asadar, in loc sa de a caracteriza trairea, ei se refera la stimulul ei. Pentru a studia realitatea interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cercetarii.