Percepția culorilor și semnificația lor pentru om

“ Perceptia este un proces psihic complex-senzorial si cu un continut obiectual ,realizand reflectarea directa si unitara a ansamblului insusirilor si structurii obiectelor si formelor, in forma imaginilor primare sau a perceptelor.”(P.P.Neveanu – “Dictionar de psihologie”)

Din perspectiva psihologiei actuale, perceptia poate fi definita ca reflectare sub forma de imagini a obiectelor si fenomenelor lumii reale in momentul actiunii acestora asupra organelor de simt. Ca modalitate de reflectare a realitatii, perceptia se aseamana in multe privinte cu senzatia, movit pentru care unii autori le trateaza pe amandoua ca o singura categorie a proceselor de receptie.

Din perspectiva teoriei informatiei, perceptia se defineste ca “un proces de comunicare directa intre subiect si lumea externa, mediat de un ansamblu de operatii si transformari logico-gramaticale de ordin sintactic, semantic si pragmatic, de punere in relatie de designare – reprezentare a elementelor alfabetului bioelectric al creierului cu starile (insusirile) sursei externe (stimulului), astfel incat primele sa desemneze si sa refere despre cele din urma “ (Mihai Golu – “Bazele psihologiei generale”)

Cu alte cuvinte, perceptia este o forma superioara de cunoastere senzoriala care asigura “constiinta integralitatii obiectului” .Ea reproduce obiectele atat individual (integral), cat si prin elementele lui componente. Sistemul perceptual este interpretat ca unul interactionist.

Desi strans legate, senzatia si perceptia nu inseamna acelasi lucru, ele diferentiindu-se in primul rand prin gradul de complexitate. Senzatiile reflecta insusiri relativ simple, izolate, in timp ce perceptia reflecta obiectul in ansamblul insusirilor sale. In conditii normale, subiectul nu aude sunete separate, nu vede culori separate si nu are gusturi singulare, ci percepe obiectul ca avand anumite calitati: o anumita marime, forma, duritate, culoare, eventual sunet, miros, gust etc. Perceptia este rezultatul stimulilor care actioneaza simultan asupra mai multor organe de simt, analizatori. Este, deci, o oglindire de ansamblu, nu o reflectare a unor insusiri oarecare. Perceptia, in comparative cu senzatia, D. A. Bernstein, E. S. Roy, T. K. Srull si C. D. Wickens , in lucrarea “Psychology” sunt de parere ca este: inferentiala, categoriala, relationala, adaptativa, automata si fondata pe cunostintele anterioare , pe cand alti autori, cum ar fi J. S. Halonen si J. W. Santrock in lucrarea “Psychology. Contexts of Behavior”, considera ca perceptia este automata, selectiva, contextuala si creativa. “Perceptia nu este un simplu raspuns dat de stimulare, deoarece ea pune in joc procesele active de organizare, de constructii perceptive, implicand intentionalitatea subiectului.”(J. D. Bagot – “Information, sensation and perception”)

Trecerea de la senzatie la perceptie “se realizeaza pe masura ce impresiile senzoriale sau senzatiile incep sa functioneze nu numai in calitate de semnale, dar si ca imagini ale obiectelor.” De asemenea mai inseamna si “trecerea de la analiza, in special diferentierea excitatiilor, la analiza (si sinteza) proprietatilor senzoriale ale obiectelor reflectandu-se in senzatii.” (S. L. Rubinstein – “Existenta si constiinta”) J. Delay si P. Pichot in lucrarea “Abrégé de psychologie” sunt de parere ca perceptia nu este “un simplu mozaic de senzatii elementare.” Aceasta pentru ca in perceptie fiecare camp structurat e asociat imediat unui concept. Sa luam exemplul din “Psihologia mecanismelor cognitive” de Mielu Zlate. Luam o rosie , o punem pe o masa si o privim. Procesele receptoare dau posibilitatea de a distinge un obiect sferic de o anumita marime si cu o anumita culoare, detasat de fondul mesei pe care este asezat. Stim ca acel obiect este o rosie. Acestui concept ii este asociata o serie de caracteristici pe care senzatiile nu ni le pot oferi. Uneori se intampla ca interpretarea stimulului sa inceapa inainte ca informatia sa ajunga la creier. Un alt exemplu din aceeasi lucrare ne prezinta imaginea cerului intr-o zi noroasa. Stimulii ce ajung la organul receptor (ochiul) include un numar de unde distincte ale luminii, dar ochii combina aceste date, iar la creier ajunge doar informatia ca ceea ce “vad” este o singura culoare –gri. De aici reiese faptul ca o anumita cantitate de informatie aditionala, ce exista in experienta anterioara, este suprapusa peste ceea ce vine direct de la sistemul senzorial.

“Termenul de perceptie se refera la mijloacele prin care informatia ,primita din mediul inconjurator prin intermediul organelor de simt, este transformata in experienta a obiectelor, evenimentelor, sunetelor, gusturilor.” ( I. Roth – An introduction to object perception.”)

Experienta anterioara conditioneaza actuala oglindire si permite reflectarea obiectelor numai dupa una sau doar cateva insusiri. De asemenea permite cunoasterea unor obiecte disparate, ceea ce nu inseamna insa ca nu putem avea o perceptie fara a avea experienta anterioara.

Dupa gradul de complexitate, perceptiile sunt simple sau complexe. Perceptiile simple se clasifica la randul lor, in functie de analizatorul predominant, in perceptii vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile, kinestezice etc. Perceptiile complexe sunt perceptia spatiului, miscarii si tmpului. Perceptia spatiului se poate referi la spatiul fizic sau cel cmportamental, care de asemenea se divid in spatiul vizual, auditiv, tactilo – kinestezic sau proprioceptiv.

Originea perceptiei consta in proprietatea sa de a reactiona la intensitatea luminoasa, la miscare, forma, tridimensionalitate, semnificatie, culoare. Acestea sunt treptele ca duc la aparitia si evolutia perceptiei. O alta caracteristica a procesului perceptive reiese din faptul ca imaginea perceptiva este mereu insotita de afectivitate emotionala, adica obiectul este placut sau neplacut.