Nevoile și Resursele Umane

Activitatea economică este o activitate umană complexă care se încadrează între două limite extreme. Pe de o parte trebuinţele (nevoile) pe care le impune viaţa indivizilor şi societăţii, iar pe de altă parte posibilităţile de a satisface aceste trebuinţe în funcţie de resursele existente şi priceperea folosirii lor.

Corelând aceste aspecte prezentate, aspecte fundamentale ale existenţei şi evoluţiei societăţii umane, activitatea economică s-a impus ca fiind una dintre cele mai importante activităţi umane de care depinde progresul general, material şi spiritual al indivizilor şi societăţii. În prezent se poate constata că toate ţările lumii care pot fi incluse în categoria ţărilor dezvoltate, sunt dezvoltate în primul rând din punct de vedere economic. Nevoile umane cunosc o evoluţie spaţio-temporală specifică şi satisfacerea lor în cel mai înalt grad reprezintă scopul activităţii economice. Resursele umane reprezintă totalitatea potenţialităţilor fizice, profesionale şi spirituale de care dispune o persoană sau un grup de persoane. Angelica Băcescu şi Marius Băcescu vorbesc de resurse umane naţionale, pe care le definesc ca totalitatea persoanelor fizice, de aceeaşi cetăţenie, care locuiesc în interiorul sau în afara graniţelor ţării la un moment dat. Bunurile economice reprezintă totalitatea mărfurilor şi serviciilor care pot satisface o anumită trebuinţă umană. Între necesităţile umane şi bunurile economice există o legătură reciprocă, în sensul că există o intercondiţionare a unora cu celelalte şi o modificare reciprocă a acestora.

Un concept cheie pentru ştiinţa economiei îl reprezintă cel de producţie a activităţilor economice. În reproducţia activităţii economice intră următoarele sfere: producţia; repartiţia; circulaţia; consumul bunurilor economice. Producţia este acea activitate economică prin intermediul căreia se combină într-un mod creator, original, factori de producţie, materiali şi umani în vederea obţinerii de bunuri şi servicii economice. Repartiţia bunurilor economice reprezintă un proces de dirijare la nivel social, prin mecanisme bine precizate, specifice fiecărui tip de societate umană, a bunurilor economice obţinute de acea societate. Circulaţia este un ansamblu de procese, de dirijare precisă a bunurilor şi serviciilor într-o societate. Consumul bunurilor reprezintă un domeniu distinct al activităţii economice, actul care constă în folosirea efectivă a bunurilor economice, activitate care verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile şi dorinţele oamenilor. Din altă perspectivă, consumul mai poate fi intermediar şi final.

Economia este o ştiinţă dătătoare de soluţii şi concluzii, care-l îmbogăţesc pe cel care o practică. Totul are o legătură cu realitatea, cu viaţa de zi cu zi. La nivelul economiei unei ţări se pot înregistra două mari zone de desfăşurare a activităţii economice: macroeconomia, care reprezintă evidenţierea la dimensiunea întregii ţări a tuturor activităţilor economice desfăşurate; microeconomia care este totalitatea activităţilor economice înregistrate la nivelul unei întreprinderi sau a unei unităţi economice. Amartya Sen s-a născut în Bengal (India) în 1933, iar în 1981 a scis studiul „Sărăcie şi foamete”, prin care s-a stabilit că o înţelegere a apariţiei foametei presupune analiza impactului factorilor socio-economici asupra diferitelor grupuri sociale şi asupra posibilităţii de a acţiona a fiecărui individ. Fost profesor la Universitatea Harvard (SUA), iar în prezent la Trinity College din Cambridge (Anglia), A. Sen are lucrări în domeniul teoriei alegerii sociale, studii despre bunăstare, foamete, sărăcie. „Analizând informaţiile privind bunăstarea diferită a indivizilor în condiţiile deciziei colective, el a dezvoltat fundamentele teoretice pentru compararea diferitelor distribuţii ale bunăstării societăţii şi a definit cu mai multă acurateţe indicii de sărăcie” se spunea în comunicatul Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei. Studiind catastrofele sociale din India, Bangladesh, Etiopia şi Africa Shariană, A. Sen a arătat că puţinătatea hranei nu este o suficientă explicaţie pentru foamete. Economist de marcă şi, în acelaşi timp un profund umanist, laureatul Nobel a „aprofundat cunoaşterea condiţiilor necesare pentru integrarea valorilor individuale în sânul unei decizii colective astfel încât luarea deciziilor colective să fie compatibilă cu dreptul indivizilor”. A. Sen este al patrulea indian care primeşte Premiul Nobel, după Rabindranath Tagore (literatură, 1913), Chandrashekhar Venkata Raman (fizică, 1930) şi Maica Tereza (Premiul Nobel pentru pace, 1979). A fost pentru prima oară când s-a decernat Premiul Nobel pentru ştiinţe economice unui economist din Asia.