Orientarea Sexuală

Orientarea sexuală

Orientarea sexuală se referă la sexul persoanelor care sunt în centrul dorinţelor, fanteziilor şi simţurilor erotice sau amoroase ale unui om, sexul faţă de care o persoană este orientată.

În general, o persoană poate fi identificată ca heterosexuală (atracţie principală faţă de persoane de sex opus), homosexuală (atracţie principală faţă de acelaţi sex), bisexulă ( atracţie faţă de ambele sexe) sau asexuată (nu are atracţie sexuală faţă de nici un sex). Există şi alte încadrări, precum transsexualitatea, pansexualitatea şi intersexualitatea.

„Ca şi sexualitatea, orientarea sexuală se referă nu doar la actul sexual, ci la un complex de factori incluzând, pe lângă atracţia erotică, comportamentul sexual, fanteziile sexuale, îndrăgostirea, auto-definirea şi preferinţele sociale. Orientarea sexuală a unei persoane se prefigurează în copilărie, devenind cel mai adesea clar conturată la pubertate şi adolescenţă. În mod tradiţional, orientarea sexuală a unei persoane este definită în funcţie de sexul celor faţă de care acesta sau aceasta este atras sau atrasă sexual. Astfel, dacă cineva este atras sau atrasă de persoane de sex opus, orientarea sa este heterosexuală. Dacă este atras sau atrasă de persoane de acelaşi sex, orientarea sa este homosexuală. lar dacă este atras sau atrasă de persoane de ambele sexe, orientarea sa este bisexuală” („Orientarea sexuală. Ghid pentru profesori”, Asociaţia Accept, Bucureşti, 2005).

Heterosexualitatea

Heterosexualitatea este o orientare sexuală care descrie persoanele cu atracţie sexuală faţă de sexul opus. Heterosexualitatea este orientarea sexuală cea mai comună în societăţile umane, şi singura care asigură perpetuarea speciei.

Scurt istoric al homo/bisexualităţii

Homosexualitatea este în general definită drept atracţia emoţională, sexuală şi afectivă constantă faţă de indivizi de acelaşi sex. Deşi mult timp nu a existat un concept care să o denumească, homosexualitatea masculină a fost încurajată în Grecia antică, în numeroase culturi primitive, în perioada timpurie a Imperiului Roman, precum şi în Japonia Evului Mediu, ca un tip de relaţie prin care se asigură continuitatea unui set de cunoştinţe („arta” războiului”, de exemplu) şi de valori „tipic masculine” (filosofice, politice, artistice) de la un bărbat mai vârstnic către unui mai tânăr.

Începând cu secolele III-IV d. H. şi până în perioada Renaşterii, însă, homosexualitatea a fost privită drept păcat capital, în societăţile creştinate (ca şi în cele de religie mozaică şi musulmană) pe baza unor texte din Vechiul Testament şi din Coran şi pe baza unora dintre epistolele Sf. Apostol Pavel. Homosexualii din aceste epoci istorice erau supuşi unor pedepse bestiale, cum ar fi castrarea, executarea prin tăierea capului ori arderea pe rug.

Unele expresii culturale ale homosexualităţii reapar în secolul al Xll-lea în cântecele/legendele menestrelilor, iar în perioada Renaşterii, deşi oficial interzisă, homosexualitatea îşi găseşte expresii de marcă în artă unor personalităţi precum Leonardo da Vinci sau Michelangelo.

Odată cu epoca Iluminismului, discursul despre homosexualitate îşi mută accentul de pe latura religioasă pe cea psiho-socială, astfel încât, în multe ţări europene, homosexualitatca era privită drept o manifestare patologică şi un fenomen antisocial.

Acest din urmă aspect a fost speculat de regimul nazist şi, ulterior, de cel comunist, care, considerând homosexualitatea un simptom de „nebărbăţie” şi „slăbiciune” ce ameninţă ascensiunea Germaniei hitleriste şi a sistemelor politice din fostul bloc sovietic, au supus homosexualii unui „program” de exterminare fizică (în lagărele naziste) şi psihologică (în instituţiile psihiatrice şi în închisorile comuniste sau prin şantajul exercitat de serviciile de Securitate comuniste). Toate aceste concepţii se regăsesc, astăzi, în stereotipurile asociate homosexualităţii.

1973 este anul în care homosexualitatea a fost exclusă de pe lista dereglărilor şi tulburărilor psihice, de către Asociaţia Psihiatrică Americană. În 1975 Asociaţia Psihologică Americană a reiterat această decizie, declarând că „se opune portretizării lesbienelor, gaylor şi bisexualilor, pe baza orientarii lor sexuale, drept bolnavi mintali” şi că „sprijină diseminarea de informaţii corecte în ce priveşte orientarea sexuală şi sănătatea mentală precum şi demersurile menite să contracareze prejudecăţile bazate pe ignoranţă sau pe convingeri nefondate referitoare la orientarea sexuală”. În fine, în 1993 Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din care face parte şi România, a declarat homosexualitatea drept variantă firească de exprimare a sentimentelor umane. Nefiind o boală, homosexualitatea nu poate fi „vindecată”.

Specialiştii în domeniu consideră că orientarea homo/bisexuală, asemenea celei heterosexuale, nu este o alegere, ci un dat. Homosexualitatea se datorează unui complex de factori genetici, psihologici, sociali şi culturali.