Discriminarea - cauze și modalități de eliminare

Cap. 1. Definire

Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament agregat (Michael Banton, 1998). În ştiinţele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat. Termenul din punct de vedere etimologic (lat.discriminare = a face deosebire) din punct de vedere social se referă la categoria de oameni care sunt izolaţi şi dezavantajaţi pe motive religioase, naţionale, rasă, convingeri politice, sex (femei de bărbaţi) sau alte criterii subiective.

Cercetările efectuate au identificat existenţa mai multor tipuri de discriminare. În general, este operată distincţia între discriminarea directă şi cea indirectă (Michaela Banton, 1998). Primul tip apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabilă luată anterior. De exemplu, discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite deşi aveau aceeaşi pregătire. Kirshna Mallick (1995) propune alte două tipologii, având la bază distincţia între discriminarea intenţionată şi conştientă şi cea neintenţionată, precum şi între discriminarea practicată de indivizi şi grupuri şi cea practicată de instituţii.

În timp ce discriminarea reprezintă o formă de manifestare comportamentală, prejudecata reprezintă o atitudine negativă faţă de fiecare individ membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grup (Gordon Allport, 1958). Discriminarea este legată de stereotipuri, care reprezintă componenta negativă a prejudecăţii (Dora Copozzo, Chiara Volpato, 1996). Acestea reprezentând o structură cognitivă stabilă şi relativ rigidă, ajută la menţinerea atitudinii negative şi la perpetuarea comportamentelor diferenţiate bazăte acestea. Un alt fenomen cu care este relaţionată discriminarea este cel de stigma, cei stigmatizaţi devenind mai uşor ţinta tratamentelor diferenţiate.

Ştiinţele sociale au oferit o serie de explicaţii alternative pentru practicarea discriminării:

- Teoriile care pun accentul pe stratificarea socială arată că discriminarea este „produsul stratificării sociale bazătă pe distribuţia inegală a puterii, statusului şi bogăţiei între grupuri” (Bouhris, Turner, Gagnon, 1997, pag. 274). Grupurile dominante încercă să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu status superior au tendinţa să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate (ibidem, pag.285).

- Teoria conflictelor reale elaborată de Sherif (1956) susţine că discriminarea apare în condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între două grupuri. În acest context indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

- O altă serie de explicaţii oferite pentru discriminare leagă tratamentul diferenţiat aplicat anumitor persoane / grupuri de identitatea socială. Teoria identităţii sociale elaborată de Henry Tajfel (1981) arată că indivizii au tendinţa să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obţină o poziţie superioară altor grupuri. Acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii sociale pozitive la nivel individual.

- Teoria Interacţiunii Comportamentale, elaborată de Rabbie (apud. Bouhris, Turner, Gagnon), arată că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi economic. Indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi ,deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a îşi maximiza câştigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se aşteaptă ca şi aceştia la rândul lor să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

Unul dintre domeniile în care este prezentă adesea discriminarea este sfera serviciilor sociale publice (de exemplu servicii de asistenţă socială, serviciile de sănătate, serviciile educaţionale, instituţiile destinate să menţină ordinea publică). Discriminarea este prezentă aici datorită puterii discreţionare de care dispun funcţionarii acestor instituţii (Michael Lipsky, 1980). În analiza pe care o face asupra relaţiilor dintre funcţionarii instituţiilor publice şi clienţii acestora, Michael Lipsky identifică o serie de situaţii în care pot să apară tratamente diferenţiate la adresa clienţilor şi anumite grupuri de clienţi care sunt potenţial favorizaţi. Astfel, funcţionarii vor fi tentaţi să îi favorizeze în distribuirea resurselor pe clienţii care par să aibă cele mai multe şanse de eligibilitate conform criteriilor birocratice. De asemenea, birocraţii vor avea tendinţa să îi favorizeze pe cei din interacţiunea cu care pot obţine o anumită gratificaţie. În acest caz se află cei similari pe o dimensiune sau alta cu funcţionarii respectivi (de exemplu etnic sau rasial). Tratamentul diferenţiat apare mai ales atunci când există mulţi solicitanţi pentru resursele respective şi nu există un control pentru felul în care au fost atribuite acestea, precum şi în situaţia în care funcţionarii trebuie să hotărască dacă unii clienţi răspund mai bine la tratament decât alţii. În condiţiile în care munca funcţionarilor publici implică un stres destul de mare, aceştia vor face apel la stereotipuri pentru a îşi simplifica munca şi vor acţiona în conformitate cu acestea.

Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranţi. O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicată la adresa femeilor. În ultima perioadă un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minorităţilor sexuale, a persoanelor cu abilităţi speciale, precum şi a vârstnicilor. Domeniile de manifestare a discriminării cele mai investigate au fost sistemul educaţional, piaţa muncii, locuirea.