Securitate Umană și Societală

Introducere

Până în anii ’90, relaţiile internaţionale erau caracterizate de două curente majore: dezvoltarea economică şi securitatea militară, aflate într-o continuă interacţiune. În abordarea originară a securităţii, conţinutul conceptului a fost relativ simplu: securitatea este condiţia sau starea unei entităţi de a fi sigură de supravieţuirea sa.

Securitatea nu a fost considerată a fi o problemă esenţială a statelor pentru o lungă perioadă de timp, problemele privind Puterea şi Pacea fiind considerate de primă importanţă. Securitatea era considerată o parte a dezbaterii privind puterea. În aceste condiţii, nu e de mirare că iniţial a fost considerată a fi un concept subdezvoltat.

Odată cu sfârşitul Războiului Rece, ambele curente au suferit schimbări importante, fiind tot mai mult legate de conceptul de securitate umana. Deşi a rămas un subiect controversat, „securitatea umană” a devenit baza pentru toate modelele viitoare de securitate. Astfel, „noua securitate” pune pe planul principal individul, în contrast cu vechile strategii de securitate, care erau centrate pe securitatea statului.

Cea mai ambiţioasă a fost reforma agendei de securitate realizată de Barry Buzan, Ole Waver şi şcoala de la Copenhaga (numită şi şcoala Europeanã de Securitate) introducând elementul societal în studiul securităţii, în legătură cu conceptele de stat slab şi stat puternic, precum şi cele cinci aspecte ale securităţii – militar, politic, economic, societal şi ecologic. Ipotezele de bază proveneau din şcoala britanică de relaţii internaţionale care a introdus ideea de societate internaţională, alături de responsabilitatea statelor pentru dezvoltarea şi viitorul acestui tip de societate.

1.CONCEPTUL DE SECURITATE

Securitatea a reprezentat încă de la începutul omenirii o preocupare esenţială, aşa cum reiese şi din piramida lui Maslow, unde nevoia de securitate este plasată ca nivel de importanţă imediat după nevoile fiziologice. În ciuda faptului că acest concept este unul cu vechime, o simplă lecturare a unor texte din domeniul relaţiilor internaţionale, şi în special din teoria relaţiilor internaţionale, ne relevă faptul că nu există o definiţie larg acceptată a „securităţii” fiind un termen contestat şi ambiguu. Referitor la originile termenului de securitate, pot fi invocaţi termenii latini „securitatis” şi „securitas”.

1.1 Definirea Securităţii

La primă vedere, securitatea internaţională pare absolut clară. Cu toate acestea experţii nu au reuşit să se pună de acord asupra scopului său. Desigur, aproape toate definiţiile securităţii se rezumă la variaţiuni ale sintagmei ,,absenţa ameninţării” dar si sintagme precum ,,libertate relativă faţă de război” sau ,,abilitatea de a rezista unei agresiuni străine”

Demersul definirii conceptului de „securitate” este unul cu atât mai dificil în zilele noastre, având în vedere numeroasele dimensiuni ale securităţii şi diversificatele pericole şi ameninţări la adresa securităţii din lumea contemporană. Astfel în momentul de faţă exista doua viziunea asupra securităţii şi studiul acestora: cea nouă, a adepţilor extinderii şi cea veche a tradiţionaliştilor, centrată pe armată şi pe stat.

Una dintre cele mai cunoscute şi vechi definiţii a securităţii îi aparţine lui Arnold Wolfers: „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor fi atacate” (Wolfers 1952: 485).