Perspective asupra Psihologiei Judiciare

Psihologia judiciară este o disciplină distinctă a psihologiei generale care studiază geneza delincvenţei, prevenirea ei, caracteristicile comportamentului deviant şi a grupelor delictuale, problematica actului justiţiar implicând detecţia delincvenţei, mărturia, ancheta, demonstrarea vinovăţiei sau disculparea, reeducarea delincventului, relaţiile dintre inculpat şi justiţiar, cu scopul de a înarma magistratul în statul de drept cu informaţiile care să-i permită aplicarea corectă a legii, în litera şi spiritul ei.

Psihologia judiciara ca stiinta si practica, se adreseaza tuturor categoriilor de specialisti care intr-un fel sau altul participa la infaptuirea actului de justitie si ale caror decizii au influenta asupra vietii celor aflati sub incidenta legii. Aceasta reprezinta, de fapt, o imbinare intre psihologia generala si psihologia sociala, fiind aplicata la domeniul infractionalitatii ca forma specifica de activitate umana.

Domeniul psihologiei judiciare il constituie in esenta devianta, conduitele care se indeparteaza de la normele morale sau legale dominante intr-o cultura data. Obiectul psihologiei judiciare il reprezinta studiul si analiza complexa a comportamentelor umane implicate in procesul judiciar (omul intr-o ipostaza speciala).

Psihologia judiciara studiaza caracteristicile psihosociale ale participantilor la actiunea judiciara (infractor, victima, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civila, educator etc.), modul in care aceste caracteristici apar si se manifesta in conditiile concrete si speciale ale interactiunii lor in cele trei faze ale actului infractional: faza preinfractionala, faza infractionala propriu-zisa si faza postinfractionala

Psihologia judiciara se adreseaza in primul rand specialistilor din justitie, care prin natura activitatii lor au de-a face cu persoanele implicate in situatii infractionale si ale caror hotarari pot influenta destinul acestora. Actul de justitie nu poate fi inteles si acceptat in afara dezideratului care guverneaza intentia legiuitorului, si anume, aflarea adevarului. Numai asa poate fi garantat scopul procesului penal: “constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala “(Codul procedurii penale, art. 1). Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor. Psihologia judiciara impune o serie de exigente fara indeplinirea carora actul de justitie ramane un exercitiu steril, tehnicist, lipsit de credibilitate si forta.

In privinta metodelor, psihologia judiciara ca parte aplicata a psihologiei generale si sociale, si-a preluat majoritatea elementelor din cadrul conceptual al acestora, utilizand tehnici si instrumente de investigare specifice acestor discipline: observatia, experimentul, ancheta psihosociala si ancheta judiciara ca metode specifice (pe baza de chestionar si interviu), metoda biografica, metoda analizei produselor activitatii, sondajul de opinie etc.