Psihologia situației existențiale a bolnavilor oncologici

1. Introducere

Neputinţa medicinei de a explica exclusiv prin mecanisme specifice - fiziologice, biochimice, genetice etc. apariţia şi evoluţia bolii oncologice a făcut posibilă apariţia disciplinei de psihooncologie. Aceasta ia în considerare aspectele psihologice ale individului, de la structura de personalitate, istoria personală, dinamica pulsională şi până la contextul psiho-social actual. Se consideră astfel că între aceste aspecte şi boală există corelaţii reciproce semnificative. Pe de o parte, există anumite componente psihologice şi psiho-sociale considerate a fi atât factori de risc în apariţia cancerului, cât şi având un important rol în reacţia şi adaptarea la boală, în evoluţia şi complianţa la tratament, în supravieţuire. Pe de altă parte, diagnosticul, boala propriu-zisă şi tratamentul au efecte asupra funcţionării psihice.

2. Reacţia şi adaptarea la boală

În oncologie, diagnosticul echivalează deseori pentru pacient cu verdictul moarte, verdict care produce reacţii puternice şi care necesită o complexă adaptare. La aflarea diagnosticului, persoanele se confruntă cu diferite niveluri de stres şi cu tulburări emoţionale. Frica de moarte, întreruperea planurilor de viaţă, schimbările apărute faţă de imaginea corpului şi de stima de sine, schimbările produse în rolurile sociale şi în stilul de viaţă, reprezintă aspecte importante în viaţa oricărei persoane cu cancer, chiar dacă depresia profundă nu este trăită de oricine primeşte acest diagnostic.

Bolnavii oncologici se confruntă la aflarea diagnosticului cu două probleme:

- acceptarea ideii de boală care le ameninţă viaţa

- tratamentul, uneori dificil de suportat.

Reacţiile bolnavilor la aceste probleme traumatizante variază mult de la caz la caz, influenţând adaptarea. Nu se poate afirma că suferinţele emoţionale sunt la fel de intense la toţi bolnavii, nici că tulburările psihice sunt inevitabile.

Adaptarea la acestă boală particulară care este cancerul înseamnă simultan adaptare la diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile emoţionale. Domeniile ce solicită adaptare sunt cel social, afectiv, familial, sexual, al imaginii de sine etc. Adaptarea mai înseamnă a face faţă bolii şi tratamentului cu efectele sale secundare, cât şi asumarea vieţii modificate de boală. Adaptarea la această nouă situaţie existenţială cu care se confruntă bolnavul oncologic este însă un proces lent, deosebit de dificil şi în mod special subiectiv, diferit de la individ la individ.

Se consideră că starea psihologică a bolnavului, la un moment dat, este rezultatul interacţiunii şi influenţării reciproce ale unor factori care îi vor influenţa reacţia şi implicit adaptarea la boală. Aceşti factori au fost împărţiţi în 3 categorii:

- din contextul cultural fac parte atitudinile sociale, ideile şi concepţiile culturii respective cu privire la cancer;

- contextul medical include:

- date clinice: stadiul şi evoluţia clinică, localizarea, natura disfuncţiilor şi simptomele produse,

- tratamentul,

- opţiunile de recuperare, - suportul psihologic primit din partea personalului,

- prognosticul;

- contextul psihologic:

- momentul din viaţă în care apare boala (din punct de vedere biologic şi al responsabilităţilor personale şi sociale),

- resursele intrapersonale (personalitatea premorbidă, stilul de reacţie la stres, tipul de apărări, concepţiile şi ideile despre boală, contacte anterioare cu boala),

- resursele interpersonale (natura şi disponibilitatea suportului social: familie, prieteni, colegi, grupuri afiliate).