Psihopatologia Vieții Cotidiene

Psihopatologia vietii cotidiene

Actele ratate sunt acte psihice care rezulta din interferenta a doua intentii: una constienta si alta preconstienta sau inconstienta, prima constituind tendinta perturbata, în timp ce cealalta reprezinta tendinta perturbatoare.

Uitarea unor nume proprii

1) Exemplul prezentat este urmatorul: Freud facea în compania unui strain o calatorie cu trasura de la Ragusa în Dalmatia, la o statiune din Hertegovina. Pe traseu a venit vorba despre vizitarea Italiei si l-a întrebat pe tovarasul sau de drum daca a fost la Orvieto si daca a vazut acolo celebrelele fresce ale lui ***. Astfel el încerca în zadar sa îsi aminteasca numele ce îi apartinea maestrului creator al grandioaselor fresce din Catedrala din Orvieto, înfatisând Judecata de Apoi. În locul numelui cautat – Signorelli – alte doua nume de pictori – Boticelli si Boltraffio – se impuneau mintii lui, el respingându-le imediat si hotarât pe amândoua ca fiind inexacte. Când cineva i-a comunicat numele corect, l-a recunoscut imediat si fara nici o ezitare.

Cu putin timp înainte de a-l întreba pe tovarasul lui de drum daca a fost la Orvieto, au discutat despre obiceiurile turcilor traitori în Bosnia si Hertegovina. Freud a apucat sa îi povesteasca interlocutorului ce aflase de la un coleg care profesa în acele locuri, si anume, ca turcii se arata pe deplin încrezatori în medic si cu totul resemnati în fata sortii. Daca esti nevoit sa-i anunti ca un bolnav nu mai poate fi salvat. Raspunsul lor este: “Domnule (Herr), ce ar mai fi de spus? Daca l-ai fi putut salva stiu ca l-ai fi salvat!”. Astfel, putem observa ca în contextul acestei replici se gasesc numele: Bosnia, Hertegovina si cuvântul domn (Herr), care se lasa intercalate unui sir de asocieri între Signorelli si Boticelli – Boltraffio.

Freud presupune ca suitei de idei despre moravurile turcilor din Bosnia i-a revenit functia de a perturba ideea urmatoare, din cauza ca nu i-a mai acordat atentie înainte ca ea sa fi fost expusa pâna la capat. Îsi aminteste ca avea de gând sa povesteasca o alta anecdota, pastrata în memoria lui în proximitatea celei dintâi. Turcii pretuiesc cu deosebire placerile sexuale si, confruntati cu tulburari ale sexualitatii, sunt cuprinsi de o disperare contrastând ciudat cu resemnarea lor în fata mortii. Unul din pacientii colegului lui i s-a spus cândva: “Stii doar, domnule (Herr), când asta nu mai merge, viata nu mai are valoare”. Dar a renuntat sa se refere la aceasta trasatura caracteristica, nevrând sa implice tema în dialogul cu un strain. În realitate a facut mai mult, si-a abatut atentia si de la o prelungire a gândurilor pe care si le-ar putea asocia cu tema “moarte si sexualitate”.

Freud se afla înca sub impresia staruitoare a unei vesti primite în timpul unei scurte sederi la Trafoi. Un pacient, pentru tratarea caruia îsi daduse multa osteneala, îsi pusese capat zilelor din pricina unei dereglari sexuale nevindecabile. Astfel, au existat motive ce l-au determinat pe Freud sa întrerupa comunicarea gândurilor sale (cu privire la moravurile turcilor) si care l-au influentat sa elimine din sfera constientizarii gândurilor aferente, care l-ar fi condus pâna la vestea primita la Trafoi. A dorit, asadar, sa uite ceva, a refulat ceva. Însa el nu a dorit sa uite numele maestrului de la Orvieto, dar acel altceva a reusit sa intre într-o legatura asociativa cu numele pictorului, asa încât actul sau de vointa si-a gresit tinta si a uitat fara vrere un element, intentia fiind sa uite cu totul altceva.

Sintetizând, conditiile pentru uitarea unui nume, însotita de o rememorare eronata, sunt urmatoarele:

a) o anumita înclinatie de a-l uita

b) un proces de reprimare petrecut cu scurt timp înainte

c) posibilitatea stabilirii unei asocieri exterioare între numele respectiv si elementul reprimat anterior.

Neîndoilenic exista cazuri de uitare a unor nume unde lucrurile se petrec cu mult mai simplu. Pe lânga simpla uitare a numelor proprii apare si un tip de uitare motivat prin refulari.

Uitarea unor cuvinte din limbi straine

Lexicul uzual al limbii noastre materne nu pare a fi, în limitele unor functii normale, amenintat de uitare. Altfel stau lucrurile, se stie, cu vocabularul unei limbi straine. Înclinatia de uita unii termeni afecteaza toate partile componente ale discursului, un prim grad de perturbare functionala manifestându-se în stapânirea inegala a fondului lexical strain, deanzând de starea noastra generala, de masura oboselii noastre. Uitarea se supune, într-o serie de cazuri, mecanismului revelat cu ajutorul exemplului “Signorelli”.

2) În cursul unei conversatii a lui Freud cu un student, cu privire la “situatia sociala a etniei careia îi apartinem amândoi, studentul s-a lansat într-un lamento asupra lipsei de sanse a generatiei sale, condamnata, afirma el, la decadere, neputându-si dezvolta talentele, nepermitându-i-se sa-si satisfaca trebuintele. Si-a încheiat patimasa diatriba cu un bine-cunoscut vers din “Eneida” lui Vergiliu, în care nefericita Didona transmite posteritatii misiunea s-o razbune pentru insulta suferita din partea lui Enea; sau mai bine zis, si-a propus sa o încheie astfel, dar, dupa ce a rostit “Exoriare...”, n-a reusit sa reconstituie citatul, încercând sa disimuleze o evidenta lacuna de memorie printr-o stramutare de cuvinte: “Exoriar(e) ex nostris ossibus ultor!”. Versul complet era “Exoriar(e) aliquis nostris ex ossibus ultor” (= Razbunator de s-ar naste oarecine din oasele noastre)”.

Freud l-a rugat sa îi spuna tot ceea ce îi trece prin minte. Astfel studentul a descompus cuvântul în “a” si “liquis”. Urmatoarele asocieri au fost: relive – lichidare – lichid – fluid. Apoi studentul s-a gândit la Sfântul Simon din Trento, deoarece i-a vazut relicvele într-o biserica din Trento.

“Ma gândesc la acuzatiile de omoruri rituale care tocmai acum se lanseaza din nou împotriva evreilor, si la o scriere din Kleinpaul, care vede în pretinsele victime ale evreilor reîncarnari, cu alte cuvinte reeditari ale jertfei Mântuitorului”.

“Îmi mai amintesc de un articol dintr-un ziar italienesc. Cred ca era intitulat «Ce credea Sfântul Augustin despre femei»”.

“Îmi amintesc de un batrân domn impunator, pe care l-am întâlnit saptamâna trecuta, în cursul calatoriei. Efectiv, un ins original. Arata ca o pasare mare de prada. Se numea Benedict.”