Extras din referat
1. SCOPUL/OBIECTIVUL EVALUĂRII
În evaluarea efectuată s-a urmărit dezvoltarea pe diferite paliere a domnului Dan, în vârstă de 45 de ani. Mai exact, dezvoltarea socială, dezvoltarea fizică cu modificările aferente vârstei și dezvoltarea cognitivă.
2. INSTRUMENTE
În realizarea raportului de evaluare am folosit următoarele instrumente:
A) Interviu cu ajutorul căruia am putut urmări dezvoltarea socială care se schimbă odată cu vârsta, dezvoltarea fizică cu modificările aferente vârstei și dezvoltarea cognitivă a domnului.
- La dezvoltarea socială am fost interesat de tipurile de persoane cu care socializează domnul regulat.
- La dezvoltarea fizică am fost interesat de schimbările pe care le-a resimțit domnul odată cu vârsta și efectul acestora asupra activităților sale zilnice.
- La dezvoltarea cognitivă am fost interesat de tipul de învățământ pe care l-a parcurs și de tipul de activități pe care le desfășoară pentru a-și menține memoria/creierul antrenat.
B) Grila de observație, ce cuprinde aspecte legate de expresia și ținuta persoanei, mecanisme psihice informațional-operaționale de prelucrare primară și secundară a informațiilor și mecanisme psihice de stimulare și energizare a comportamentului.
C) Chestionarul Cohen-Williamson. Acest chestionar explorează sentimentul subiectiv de stres resimțit de fiecare dintre noi, adică modul în care evaluăm stresul.
D) Inventarul Holmes-Rahe care are ca scop identificarea procentajului posibilității îmbolnăvirii din cauza stresului.
3. INFORMAȚII DESPRE PARTICIPANT
Participantul, Dan, s-a născut în județul Tulcea. El este singurul copil la părinți și a fost crescut de ambii părinți în cadrul unei familii nucleare. El a terminat ciclul liceal nefăcând facultate și făcând cursuri de marinărie. Soția sa este în vârstă de 42 de ani și lucrează ca farmacistă iar fiul său în vârstă de 21 de ani și este student. Lucrează ca marinar pe fluviul Dunărea de la 24 de ani. A trăit într-o familie modestă și și-a dorit toată viața să poată să câștige bani mai mulți.
4. PROCEDURA
Evaluarea a avut loc sub forma unui interviu bazat pe întrebări pregătite în prealabil. Interviul a avut loc față în față. Interviul s-a desfășurat în jurul orei 12:00 și a durat aproximativ o jumătate de oră. Chestionarul Cohen și inventarul Holmes-Rahe i-au fost date imediat după interviu.
5. REZULTATE
A.) Dezvoltare fizică:
- Înalțime: 1,70
- Greutate: 81 kg
- Alimentație: Alimentația este variată și sănătoasă, inclusiv când este plecat pe vas.
- Somn: Acesta are un somn liniștitor.
- Consum de substanțe: Fumează un pachet la două zile iar consumul alcool este moderat.
- Funcționarea senzorială și psihomotorie: Domnul trebuie să poarte ochelari dar nu o face nevăzând la apropiere. Nu are dureri și poate desfășura activități fizice destul de intense.
- Modificări structurale și sistemice: Mici riduri, rărirea părului s-a întâmplat când avea încă 25 de ani. Nu prezintă schimbări foarte mari. Fără rigiditate în articulații.
- Sănătate fizică: Acesta se simte destul de bine din punct de vedere fizic, realizează muncă fizică în timpul voiajelor și nu se simte afectat de vârstă. Nivel de energie destul de mare și nu se simte obosit aproape deloc.
- Stresul: Din spusele domnului acesta este foarte puțin stresat din cauză că nu poate pleca în voiaje din cauza virusului COVID dar este încă plătit 80% din salariu. Este puțin îngrijorat de mama sa care este bolnavă dar este conștient că aceasta este bătrână și este normal ca acestea să se întâmple.
- Sănătatea Psihică: Sănătos din punct de vedere psihic neavând probleme.
B.) Dezvoltare Cognitivă:
- Inteligență/Memorie: Capacitatea de lucru cu numerele este foarte bună având exercițiu pe vas (lucrând ca și căpitan), memoria este foarte bună. Din punct de vedere verbal domnul are un lexic destul de vast
- Expertiza: Faptul că a fost plecat pe vas atât de mult și atât de des, acesta nu are probleme în ceea ce privește carantina și se descurcă singur în orice activitate și nu se ferește de muncă (grădinărit, reparat, chiar își face vin singur).
- Gândirea integrativă: Acesta nu are probleme în a explica lucruri simple și complexe având o imaginație bogată.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Raport de evaluare adult.docx