Percepția Părinților și a Partenerilor și Simptomele Depresive ale Bărbaților

ABSTRACT

Ultimii ani au aratat o creştere însemnată în literatura ce examinează contextul interpersonal al depresiei.Oricum, se ştie foarte puţin despre corelaţiile relationale ale depresiei la bărbaţi. Acest studiu examinează relaţiile dintre amintirile bărbaţilor legate de respingerea de către părinţi în copilărie, siguranţa atasamentului lor adult în relaţiile romantice actuale şi simptomele depresive auto-raportate.Un model mediator al asociaţiilor dintre variabilele ce corespund copilăriei şi perioadei adulte a fost evaluat pe un eşantion format din bărbaţi dintr-o comunitate. Acest model propune ca ipoteză ideea că respingerea în copilărie este legată de simptomele depresive printr-un impact asupra siguranţei ataşamentului adult.Respingerea parentală percepută, abuzul fizic din copilărie şi nesiguranţa ataşamentului adult au fost toate corelate cu simptomele depresive la un nive ce pleacă de la zero şi analiza traiectoriei susţine modelul mediator. Nesiguranţa ataşamentului adult a mediat în totalitate legătura dintre repingereanmaternală percepută şi nivelele mai înalte de depresie. De asemenea, respingerea paternală a fost direct asociată cu simptomele depresive din perioada adultă. Aceste descoperiri subliniază importanţa contextului interpersonal în inţelegerea modului în care funcţionează emoţiile bărbaţilor.

Cu toate că depresia se întâlneşte la ambele sexe, în cazul femeilor este de 2 ori mai probabil să apară acest diagnostic sau să se rapoteze niveluri ridicate ale simptomelor depresive(Nolen-Hoeksema, 1990).Probabil ca rezultat a acestor diferenţe dintre sexe, au avut tendinţa să neglijeze subiectul depresiei la bărbaţi(Cochran & Rabinowitz, 2000).De fapt, majoritatea modeleleor de depresie(depresive) sunt bazate pe cercetări realizate dominante pe eşantioane compuse din femei, cu rezultatul că nu se ştie cât de bine aceste modele pot fi generalizate la bărbaţi.Pe un eşantion format din bărbaţi, am cercetat asociaţiile dintre două seturi (grupuri) de variabile interpersonale care prezic simptomele depresive la femei, respingerea de către părinţi în copilărie(percepută) şi ataşamentul adult în relaţia romantică actuală.primul scop al studiului a fost să determine dacă aceste variabile interpersonale sunt de asemenea relevante pentru simptomele depresive la bărbaţi. Al doilea scop a fost evaluarea unui model mediator ce leagă variabilele ce corespund copilăriei şi variabilele ce corespund perioadei adulte. Acest model propune susţine că respingerea de către părinţi în copilărie ar influenţa siguranţa ataşamentului adult, făcând indivizii vulnerabili la simptomele depresive.

Am identificat două variabile ce corespund copilăriei care sunt relevante pentru simptomele depresive ale bărbaţilor:respingerea parentală şi abuzul fizic.Un raor recent concludea că respingerea parentală şi controlul excesiv prezic ulterioara depresie si anxietate în răndul bărbaţilor(Rapee, 1997).Abuzul fizic din copilărie a constituit de asemenea un factor de risc pentru numeroase afecţiuni psihologice la barbati, inclusiv depresia.(Duncan, Saunders, Kilpatrick, & Hanson,1990; gross & Keller, 1992).Există dovezi că un numar semnificativ de bărbaţi au fost abuzaţi fizic în copilărie(Malinosky-Rummel & Hansen, 1993), în mare parte din cauza practicilor culturale care iartă disciplina fizică şi pedeapsa pentru băieţi(Lytton & Romney, 1991).Abuzul fizic în copilărie poate fi perceput de copil drept o formă severă de respingere parentală sau poate avea loc intr-un context mai larg ce include respingerea parentală.

Respingerea parentală poate facilita dezvolatarea unui factor de vulnerabilitate ce face ca individul sa fie expus la depresie în perioada adultă(Rohner, 1976).Teoria ataşamentului afirma că calitatea relaţei din copilărie cu cei care îi îngrijesc conturează modelele funcţionale ale individului asupra sa şi asupra altora(Bowlby,1982).Copiii care sunt respinşi de cei care îi îngrijesc se presupune că vor dezvolta un model de sine la fel de neiubitor(incapabil de a inspira afecţiune) şi un model a celorlalti la fel de respingători şi aceste modele funcţionale negativeau tendinţa de a cauza depresia (Bowlby,1980; Cummings & Cicchetti, 1990).Mecanismul exact după care ataşamentul nesigur are tendinţa de a cauza(poate cauza) depresie nu a fost specificat.Indivzii etichetaţi ca preoocupaţi sau temător-evitant par a se sprijinii foarte tare pe relaţiile interpersonale pentru a le da un sentiment de autoeficienţă(a le creşte stimă de sine) (Griffin & Bartholomew, 1994).oricum, aceste modele funcţionale negative pot afecta modul în care ei experimentează şi interpretează interacţiunile stresante sau ambigui şi evenimentele legate de relaţie(din relaţie)(Whiffen, Kallos-lillz, & MacDonald, 2001).Astfel, ei se pot astepta la respingere din partea celor de care sunt ataşaţi şi asemenea expectanţe por lua forma unor profeţii autorealizatoare care contribuie în mai multe moduri la adevărata respingere.O posibilă explicaţie pentru legătura dintre respingerea în copilărie şi depresia adultă este aceea ca respingerea în copilărie măreşte posibilitatea apariţiei unei nesiguranţei în ataşament(unui ataţament nesigur) mai tărziu în viaţă, ce poate fi o sursă a depresiei. Această ipoteză sugerează faptul că asocierea dintre respingerea în copilărie şi simptomele depresive este mediată de preocupare/anxietate şi evitarea temătoare în relaţiile adulte de ataşament(ataşamentul din relaţiile adulte).

Există suport empiric pentru mai multe aspecte ale acestei ipoteze. În literatura ce studiază dezvoltarea, relaţiile nefavorabile cu părinţii au un impact negativ asupra siguranţei ataşamentului (ataşamentului securizant).Bebeluşii care sunt respinşi de către părinţi tind să fie ataşaţi intr-un mod neîncrezător(anxios) de ei (Bretherton & Waters, 1985).În special, ei tind să evite căutarea unei alinări din partea acelei persoane de care sunt ataşaţi, în ciuda faptului că trăiesc(experimentează) niveluri ridicate de tresărire(deşteptare) ce indică frică sau anxietate.(Spangler & Grossman, 1993).

În mod similar, copiii care sunt abuzaţi fizic de către părinţi sunt în mod disproporţional probabil să arate modele dezorganizate de ataşament, cu, din nou, niveluri ridicate de evitare sub dezorganizare (Lyons-Ruth, 1996). Astfel, respingerea parentală în perioada prunciei şi copilăriei în mod evident este asociată concomitent şi longitudinal un stil de ataşament nesigur, în special evitant.