Tehnici Gestalt Utilizabile în Psihoterapia Copiilor

Desenul

- Scopul în lucrul cu desenul este de a ajuta copilul să devină conştient de sine şi de existenţa sa în lume.

- Desenele pot fi utilizate în moduri variate, cu scopuri multiple şi la diferite nivele.

- Simplul act de a desena fără intervenţie terapeutică este o puternică exprimare a sinelui care ajută la stabilirea identităţii persoanei şi este o cale de exprimare a sentimentelor.

Violet Oaklander - tehnicile expresive de desen la copii

- Pornind de la acest punct de plecare procesul terapeutic poate evolua după cum urmează:

a) copilul să exprime experienţa desenului (sentimentele lui când abordează sarcina, cum a abordat şi a continuat această sarcină - aceasta este o exprimare a sinelui);

b) copilul să descrie desenul în felul său (o nouă exprimare a sinelui);

c) la un nivel mai profund, promovarea autodescoperirii copilului, cerându-i să elaboreze diferitele părţi ale desenului, să facă aceste părţi mai clare, mai evidente, să descrie umbrele, formele, culorile, reprezentările, obiectele şi oamenii;

d) i se cere copilului să descrie desenul ca şi cum acesta ar fi un copil, folosind cuvântul “eu”: “Eu sunt acest desen. Eu am linii roşii peste tot şi un pătrat albastru în mijlocul meu”;

e) se aleg elemente specifice din desen şi i se cere copilului să se identifice cu ele: “Fii pătratul albastru şi descrie-te - cum arăţi, care este funcţia ta, etc.”;

f) i se pun copilului întrebări, dacă este necesar, pentru a ajuta procesul: “Ce faci tu?” , “Pe cine foloseşti tu?”, “De cine stai cel mai aproape?”;

g) concentrarea atenţiei copilului prin exagerarea unor părţi din desen; încurajarea copilului să meargă cât de departe poate cu o anumită parte, mai ales dacă există o anumită energie din partea acestuia sau a terapeutului sau dacă există o lipsă de energie; se pun întrebări ca: “Unde merge?”, “Ce va face?”, “Ce se va întâmpla cu acesta?” şi aşa mai departe;

h) copilul să creeze un dialog spontan între două părţi ale desenului;

i) încurajarea copilului să fie atent la culori;

j) se urmăresc indicii în tonul vocii, postura, expresia facială şi corporală respiraţia, tăcerea copilului (tăcerea poate însemna cenzurare, gândire, amintire, represie, anxietate, teamă sau conştientizare);

k) lucrul cu o identificare, ajutarea copilului să posede ceea ce s-a spus despre un desen sau despre părţi ale desenului; copilul poate fi întrebat: “Tu simţi vreodată în acest fel?”, “Tu faci vreodată acest lucru?”, “Se potriveşte acest lucru cu viaţa ta în vreun fel?”;

l) părăsirea desenului şi lucrul asupra situaţiilor de viaţă ale copilului şi asupra problemelor neterminate care se dezvăluie din desen;

m) căutarea părţilor lipsă sau libere din desen şi chestionarea în acest sens;

n) atingerea trăirii emoţionale a copilului (sau terapeutul poate porni de la propria trăire emoţională).

- De obicei se lucrează mai întâi cu ceea ce este uşor şi confortabil pentru copil şi doar apoi se trece la ceea ce este mai greu şi mai neconfortabil.

- Astfel, copilul va fi mai deschis când va vorbi despre lucrurile mai greu de abordat.

- Acest lucru nu este întotdeauna adevărat: uneori copiii care ţin în ei multă furie trebuie să se elibereze de ea înainte de a putea scoate la lumină sentimentele bune.

- Terapeutul poate opta pentru a lucra mai întâi cu propriile sentimente: în faţa unui copil, el poate simţi tristeţe sau disconfort sau poate fi deranjat de poziţia posturală a copilului.

Metoda Scribble

- Este o metodă bună pentru a-i ajuta pe copii să se autoexprime.

- I se spune copilului să-şi închipuie că în faţa lui există o coală mare de hârtie, înaltă cât de sus pot ajunge mâinile lui şi lată cât pot cuprinde mâinile lui întinse în lateral.

- Să-şi imagineze că ţine câte un creion în fiecare mână şi că desenează pe această foaie imaginară, astfel încât fiecare colţ şi fiecare parte a acestei foi să fie atinsă.

- Scopul acestui exerciţiu corporal este de a-l ajuta pe copil să se elibereze şi să realizeze un desen cât mai liber pe foaia reală.

- Apoi i se cere copilului să deseneze pe o coală reală, uneori cu ochii închişi, alteori cu ochii deschişi.

- Se examinează desenul din toate părţile, cu scopul căutării unor forme care să alcătuiască o imagine.

- Copilul identifică imagini şi spune povestiri în legătură cu desenul.

Jocul Squiggle

- Este un termen ce desemnează trasarea unei linii la întâmplare pe o foaie de hârtie şi provocarea copilului să continuie desenul.

- Copilul poate apoi să spună o poveste despre desen, să fie desenul, să vorbească cu desenul, etc.

- D. W. Winnicott descrie o metodă de a stabili contactul cu copilul folosind jocul Squiggle:

1. terapeutul se aşează la masă cu copilul, cu două creioane şi o foaie de hârtie;

2. terapeutul închide ochii şi începe un desen (fără formă);

3. îi cere copilului să transforme acest început în ceva;

4. această procedură poate continua;

5. ei vorbesc unul cu celălalt despre desen şi despre orice alt material care apare.

Desenul cu degetele

- Cel ce desenează nu trăieşte sentimentul eşecului şi nu are nevoie de prea mult talent.

- Poate spune o povestire despre desenul realizat sau poate vorbi despre ceea ce-i aminteşte desenul respectiv.

- Această metodă dă rezultate excelente în tratamentul copiilor hiperactivi.

- De fapt, orice experienţă tactilă îi ajută pe aceşti copii să se concentreze şi să devină mai conştienţi de corpul lor.