Tipologii Psihologice ale Infractorului

În psihologiea juridică sînt utilizate mai multe metode de cercetare a personalității infrac-torului.Una din acestea,avînd caracter de tipologie socială,pune accent pe locul persona-lității în sistemul de norme sociale și modele comportamental-culturale,respectiv atitudinea ei față de normativitatea socială,apreciind factorii care au determinat compor-

tament. Altă metodă se bazează pe cercetarea sistemului de statusuri și roluri sociale pe care le deține personalitatea, întimeinduse pe faptul că personalitatea este un rezultat al relațiilor sociale. Ea îndeplinește un sistem de roluri, care determină un șir de relații sociale.

Comportamentul personalității

este determinat și de factorii sociali,economici,psihologici și psihici, aceștea aflîndu-se în legătură cu status-rolurile individului uman. De exemplu , cercetînd motivația infractorului care a comis un furt,sînt examinte:

- directivele comportamentale – sînt ele oare îndreptate spre existența pe spatele altuia, fără a depune un efort personal ;

- caracterul trebuințelor – corespund posibilităților sau sunt sporite ;

- condițiile sociale favorizante – indiferanța socială față de încălcarea normativității sociale și juridice,iar din aceasta – apariția sentimentului siguranței în lipsa de pedeapsă;

- orientarea spre un comportament deviant

Știința psihologică a stabilit încă din cele mai vechi timpuri că indivizii umani pot fi uniți în anumite clase (grupuri) în funcție de posedarea unosr trăsături comune de comfigurație biopsihică sau socială. Astfel , a apărut noțiunea de “tip” , care este utilizată în diverse științe și pentru diverse categorii de obiecte, fenomene, în psihologie întrunind subiecții umani.

Tipul este o noțiune subordonată celei de” trasătură” Dintre cele mai cunoscute tiplolii psihologice putem numi pe cele mai temperamentale, aparținînd lui Hipocrate, Pavlov, Allport , Jung, Eysenck, etc. Dar nici o tipologie nu reușește să înglobeze toată varietatea perosnalităților umane , noțiunea de ”tip” fiind un construct mental care, ne vacilitează procesul de ordonare a realițății sociale , servind drept etaloane a căror cunoașteri ne poate oferi o înțelegere și o tratare a comportamentului individului uman studiat.

Referitor la tipologia personalității infracționale au fost efectuate , la fel , un șir de încercări , care , cu toată relativitatea lor , oferă posibilitatea de a înțelege fenomenul infracțiunii mai adecvat și a-l trata mai corect , oferind anumite standarde care facilitează cunoașterea indivizilor implicați în infracțiuni.

Tipologia personalității infracționale nu poate fi efectuată separat de tipologiile general-psihologice , dat fiind faptul orientarea criminală a comportamentului nu este un dat , un rezultat al configurațiilor genetice , care se manifestă în anumite insuficiențe cognitive , afective sau volitive, provenind din dezichilibru dintre particularitățile psihice și condițiile din ambianța în care are loc constituirea personalității. Cu toate că nu se poate vorbi despre un ”psihic criminale ”sau o ”moștenire genetică criminală”, atît psihicu , cît și constituțiea genetică contribuie la determinarea conduitelor umane , inclusiv la cele criminale.

Componența socială are,totuși, o mare importanță.Modul în care individul a trecut prin procesul de socializare , asimilat normale sociale, și-a instituit un sistem de valori individuale care corespund sau nu celor cu caracter social , pare a fi , din aceste considerente , important în determinarea comportamentului.

Individul cu dificiențe de socializare poate să-și rezolve trebuințele primare și secundare prin acceptarea unui comportament antisocial, criminal

Așa dar la baza tipologii personalității infracționale trebuie să fie puse , în primul rînd particularitățile psihologice : motivația , atitudinile, interesele , scopurile. Totodată , e nevoie să ținem cont și de forța unor ”incapacități funcționale”, în cazul cărora cauza comportamentului criminal poate fi patologia psihică și imposibilitatea de apreciere adevărată și regulare conștientă a acțiunilor.

În conformitate cu clasificarea infracțiunilor , efectuată în Codul Penal , putem distinge:

- infractori periculoși - care au comis infrcațiunea din imprudența ”cu

intenție ” – fiind conștinți de ”caracterul social periculos al acțiunii sau inacțiunii”, precum și de ”urmările ei social periculoase”;

- infractori ocazionali - care au comis o infracțiune din imprudență,

prevăzînd ”posibilitatea survenirii urmărilor social periculoase ale acțiunii sau inacțiunii”, dar subestimîndu-le, considerînd ”în mod ușuratic că ele vor putea fi evitate” sau neglijînd ”posibilitatea survenirii unor asemenea urmări ”;

- infractori iresponsabili – care nu esrau în stare să conștientizeze acțiunile

lor sau să le conducă din cauza unor boli psihice cronice, unii tulburări psihice temporare, debilități mintale sau a unei alte stări patologice.

În psihologia juridică tipologia infractorului se efectuează după un șir de criterii. M.Enikeev folosește în calitate de criteriu de tipologizare gradul de periculozitate socială pe care o exercită individul , care îi determină atitudinea față de valorile sociale Dar autorul ține să mai menționeze un factor al infracțiunii – capacitatea de dirijare pshică a acșiunilor – care poate la fel provoca pericol social

În funcție de aceste criterii el evidențiază următoarele tipuri:

- asocial – tip caracterizat printr-o pregătire socială insuficientă, care îl face

vulnerabile , mai frecvent manifestîndu-se ca un infractor situațional.În conformitate cu criteriul enunțat, autorul consideră ca acest tip prezintă un grad scăzut de periculozitate socială ;