Abandonul Școlar

CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE PRIVIND ABANDONUL ŞCOLAR

Prin abandon şcolar se desemnează, în general, ansamblul comportamentelor care încalcă sau trangresează normele sau valorile şcolare. Aşadar, devianţa şcolară va include totalitatea conduitelor care se abat de la normele şi valorile care reglementează mediul şcolar. Ele sunt precizate în regulamentele şcolare şi în cele de ordine interioară. Conduitele deviante ale profesorilor alcătuiesc o categorie distinctă, ele exercită o anumită influenţă asupra dinamicii devianţei şcolare dar nu voi face referire la acestea in cadrul lucrării.

1.1. Teorii explicative ale abandonului şcolar

1.1.1. Abordarea psihosocialã

Considerã cã persoanele care au abandonat şcola diferã de cele ale persoanelor care şi-au continuat studiile datoritã trãsãturilor de personalitate diferite. Când vorbim de educaţie vorbim de rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine ce influenţeazã procesul învãţãrii. În acest caz , vorbim de acele persoane care considerã urmarea cursurilor şcolare „ o pierdere de timp“. A urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care-şi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii din această fractură au investigat rolul motivaţiilor, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

1.1.2. Perspectiva interacţionistã

Se referã la interacţiunile care au loc între carateristicile individuale ale elevului şi cele ale mediului educaţional. În momentul în care apar anumite disfuncţionalitãţi în interacţiunea dintre cele douã medii poate determina abandonul şcolar. Abandonul este considerat a fi rezultatul unei interacţiuni personale insuficiente cu ceilalţi membrii ai colectivitãţiide exemplu, elevul nu poate ţine pasul cu materia predatã.

1.1.3.Teoria constrângerii externe

Afirmã cã abandonul şcolar nu este numai un efect al sãrãciei populaţiei, dar şi ca o consecinţã a presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. În consecinţã, abandonul şcolar este determinat atât de factori psihosociali cât şi de factori externi ce acţioneazã asupra individului. Un exemplu de factor extern poate fi cel al lipsei unitãţilor şcolare în anumite comune sau sate, acestea aflându-se la distanţe foarte mari ce împiedicã elevul sã meargã. Un alt exemplu de factor extern ce nu poate fi controlat, în situaţia din România curentã ce înregistreazã multe consecinţe grave, printre care şi abandonul şcolar este reprezentat de inundaţiile ce au cuprins ţara.

Între aceşti factori, care au un început deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoala, se

numară factorii de sanatate şi obligaţiile profesionale şi familiale. Dacă acceptăm că perspectiva interacţionistă o subsumeaza pe cea psihosocială, paradigma abandonului şcolar se va baza pe două componente: una localizează forţele ce promovează abandonul în contextul educaţional, punând accentul pe lipsa unei interacţiuni sociale satisfacatoare în cadrul instituţiei şcolare, din cauza anumitor caracteristici psihosociale ale elevului; cealaltă consideră mediul extraşcolar un factor determinant al abandonului, părăsirea şcolii fiind un răspuns la conflictul între obligaţiile nonşcolare şi cele şcolare.

1.1.4. Teoria excluderii

Considerã cã principalul actor determinant al abandonului şcolar este chiar şcoala prin politicile care le promoveazã, anumite practici şcolare, cum ar fi: exmatricularea fãrã drept de înmatriculare în instituţia respectivă sau eliminarea temporarã din instituţia de învãţãmânt. Toate aceste aspecte descurajeazã elevul în procesul învãţãrii, ajungându-se la stigmatizarea şi marginalizarea elevului.

Dezangajarea se referă la procesul prin care atât şcoala cât şi elevul manifestã dezinteres unul faţã de altul. Dezangajarea are loc prin scãderea investiţiei afective, intelectuale, materiale a elevului faţã de mediul şcolar. Însã în ziua de astãzi putem vorbi şi de lipsa implicãrii profesorilor în procesul educativ în mediul rural, tocmai prin lipsa cadrelor didactice calificate.

1.1.5. Perspectiva sistemică

Se foloseşte această perspectivă deoarece se urmareşte menţinerea unei cercetări pe dinamica interacţiunii dintre mai multe sisteme care afecteaza comportamentul elevilor.

Sistemul cu risc de abandon şcolar cuprinde mai multe subsisteme: familial, şcoala, personalitatea. Între aceste elemente trebuie să existe o relaţie de simboliză. Fiecare componentă este la un anumit nivel şi într-o anumită masură afectata de toate celelalte. De exemplu dacă copilul în familie este bătut, el nu va fi atent la şcoala, nu îşi va face temele , va fi neglijat si reticent, se va închide în el, nu mai comunică

1.1.6. Perspectiva puterii

Această perspectivă se bazează pe forţele elevului în procesul de schimbare. Se urmăreşte valorificarea resurselor deja existente sau descoperirea altora noi pe baza cărora să se producă schimbarea. Reducerea abandonului şcolar este posibil prin găsirea unor resurse ca de exemplu înlesnirea comunicării părinţi-şcoală, părinţi-copil, valorificarea capacităţilor intelectuale ale copilului sau abordarea unor metode didactice potrivite fiecărei personalităţi a copilului.

1.1.7.Practica bazată pe teoria behavioristă

Presupune ajutorarea familiei copilului, elevului sau caderelor didactice să înveţe noi comportamente şi să înlăture comportamentele supărătoare. Putem întări stima de sine a copilului prin lauda lui atunci când obţine rezultate şcolare mai bune atât de părinţi cât şi de profesori în faţa clasei. Acordarea diferitelor premii în domenii în care elevii manifestă interes. Astfel copilul îşi va mări comportamentul pentru care este recompensat şi va renunţa la cel care nu este recompensat sau pedepsit.