Inteligența este un concept util în educație

Plecând de la prezentarea unor cercetări din domeniul inteligenței, în acest eseu propun să evidențiez utilitatea conceptului de inteligență în educație. Scopul acestui eseu este de a prezenta legatura dintre diferitele tipuri de inteligență și demersul educativ. Domeniul de referință al acestui eseu se situează la granița dintre psihologie și pedagogie.

Problematica abordată în acest eseu cuprinde: evoluția succintă a conceptului de inteligență, "Teoria inteligențelor multiple" a lui Howard Gardner, observațiile mele din practica pedagogică.

,,Cuvântul inteligență, în sens etimologic, denotă capacitatea de a discerne, de a separa, de a alege între diferite alternative și de a putea lua decizia cea mai potrivită. O persoană inteligentă știe să separe esențialul de neesențial, ceea ce este valoros de ceea ce este lipsit de semnificație, ceea ce este necesar de ceea ce este irelevant.” Morari (2014)

Referindu-se la sensurile inteligenței, E. Claparède scria: „Cuvântul - inteligență - este numele dat clasei de fenomene psihice care au ca obiect cunoașterea.” Claparède optează pentru definiția inteligenței ca „adaptare cu succes la situații noi”. Inteligența nu poate fi identificată cu totalitatea proceselor psihice de cunoaștere. Ea se sprijină și se servește de celelalte procese psihice, influențându-le. Inteligența nu trebuie confundată cu gândirea sau cu percepția. Inteligența trebuie privită ca o funcție de integrare și organizare a proceselor psihice.

J. Piaget susține congruența între studiul psihologic al dezvoltării inteligenței și cel al operațiilor intelectuale, subliniind diferența dintre percepție și inteligență.

La sfârșitul secolului XX, în teoria inteligenței s-au conturat două perspective: una psihometrică, urmată și completată de cealaltă perspectivă - cognitivă. La începutul secolului XXI continuă să fie definit conceptul de inteligență.

Howard Gardner (profesor de Psihologie la Universitatea Harvard, precum și profesor de Neurologie la Universitatea de medicină din Boston), plecând de la premizele că, pe de o parte, unii copii, deși sunt inteligenți, nu au rezultate școlare bune și, pe de altă parte, că rezultatele excelente din școală nu se confirmă la maturitate în plan profesional și social, dar și că toate testele de inteligență urmăresc cu preponderență capacitățile logico-matematice și lingvistice, formulează Teoria Inteligențelor Multiple. Teoria Inteligențelor Multiple își găsește suportul atât în modelul de funcționare al creierului, cât și în caracteristicile modale ale celor două emisfere.

H. Gardner insistă că trebuie să ne concentrăm asupra conținuturilor cognitive ale inteligenței, izolează nouă tipuri de inteligență (lingvistică, logico-matematică, spațial-vizuală, muzicală, kinestezic-corporală, intra și interpersonală, naturalistă, existențială) și este completat de D. Goleman cu încă una, inteligența emoțională. Voi da câte un exemplu pentru fiecare tip de inteligență așa cum sunt utilizate în cadrul activităților educative, indiferent că sunt formale, informale, nonformale.

Inteligența lingvistică este inteligența cea mai des folosită în comunicare. Copiii cu inteligență lingvistică învață repede și corect limba maternă, învață ușor limbi străine, citesc, folosesc metafore, rezolvă rebusuri, integrame sau chiar le creează.

Inteligența logică-matematică implică abilități de gândire deductivă și inductivă, precum și capacități critice și creative de rezolvare a problemelor. Copiii cu acest tip de inteligență efectuează operații matematice și logice complexe, găsesc repede soluții la probleme matematice.

Inteligența spațial-vizuală implică a gândi în imagini și a percepe cu acuratețe lumea vizuală. Abilitatea de a gândi în trei dimensiuni este folosită pentru geometria în spațiu sau pentru orientarea în spațiu într-un loc necunoscut.

Inteligența muzicală implică ascultarea activă și presupune o legătură puternică între muzică și emoții. Copiii recunosc, crează și reproduc muzica, folosind un instrument muzical sau vocea.