Tulburările Anxioase

INTRODUCERE

Problema anxietăţii ocupă un loc aparte în cadrul ştiinţelor contemporane. Anxietăţii îi sunt dedicate o multitudine de studii nu doar în psihologie, ci şi în alte ştiinţe aşa cum ar fi medicina, fiziologia, filosofia, sociologia. Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecventă întâlnită în viaţa de zi cu zi. Stresul cotidian, anumite evenimente din trecut, anumiti factori declansatori care nu pot fi controlaţi, toate acestea sunt motive suficiente pentru a provoca tulburări de anxietate.

Tendinţa spre ingrijorare este un fenomen normal, specific oamenilor în general, dar şi un fenomen patologic, care apare în calitate de simptom în cadrul altor tulburări, mai ales anxioase.

Se consideră că aproximativ 25% din populatie a întrunit, cel putin o dată în viaţă, criteriile pentru una dintre tulburarile anxioase (Tudose F., Tudose C., Dobranici L., 2002, p. 171).

Tulburarea de anxietate generalizată este mult mai mult decat anxietatea normala pe care oamenii o trăiesc în fiecare zi. Este o îngrijorare şi o tensiune exagerată , chiar daca nimic nu pare să o provoace. A avea această tulburare inseamnă să anticipezi mereu dezastrul, îngrijorări frecvente despre sănătate, bani, familie sau locul de munca. Uneori sursa îngrijorării este greu de delimitat. Pur şi simplu gândul de a parcuge ziua provoacă anxietate.

Scopul referatului constă în studierea problemei legată de tulburările anxioase, în special a tulburării anxioase generalizate, în cunoasterea simptomelor şi semnelor anxietăţii, precum şi în cunoaşterea principalelor forme de intervenţie terapeutică în cazul persoanelor care suferă de tulburări de anxietate.

Pentru a atinge acest scop, au fost stabilite următoarele obiective:

- definirea privind conceptul de anxietate

- descrierea categoriilor de tulburări anxioase;

- prezentarea simptomelor şi manifestării anxietăţii

- prezentarea posibilităţilor de intervenţie terapeutică privind tulburarea anxioasă generalizată(psihoterapia cognitiv-comportamentală)

ANXIETATEA ŞI TIPURILE DE TULBURĂRI ANXIOASE

Etimologia cuvântului, anxietate, provine de la latinescul „anxietas” care înseamnă experienţă marcată de agitaţie, nesiguranţă, frică şi spaimă. În accepţiunea lui P. Popescu-Neveanu anxietatea este o tulburare a afectivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă, îngrijorare nemotivată în absenţa unor cauze care să le provoace. (Popescu–Neveanu P., 1978. p. 57)

Folosit pentru prima dată în 1895 de S. Freud, în psihologie termenul de „anxietate” a căpătat de–a lungul timpului variate conotaţii. Autorul a fost primul care a oferit o descriere amplă a anxietăţii. S. Freud considera ca anxietatea, la origine, este adaptativă, presupunând un consum intensiv de energie psihică, astfel, atunci când anxietatea devine cronică, când se manifestă pe perioade lungi de timp, face necesară utilizarea de către indivizi a unor mijloace de gestionare a acestei. Cercetările ulterioare cu privire la anxietate pornesc de la concepţia lui S. Freud, astfel A. Freud dezvoltă ideile acestuia şi defineşte anxietatea ca o stare fără obiect de aşteptare a unui pericol nedeterminat. (Freud A., 2002, p.210)

În lucrarea Irinei Holdevici, “Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă” sunt prezentate, de asemenea, mai multe definiţii ale anxietăţii:

• Barnet (1985) considera că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat, adesea insoţită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpiraţie, cefalee, tendinţa imperioasă de a urina.

• Gellhorn (1965) considera că această anxietatea se datorează acţiunii repetate a unor stimuli anxiogeni care alterează sistemul nervos autonom producand descărcări masive de adrenalină. Stimulii care produc o astfel de anxietate se numesc stresori. Pentru ca un eveniment să se dovedească stressant trebuie să avem in vedr'-e: natura evenimentului, resursele adaptative de a-i face faţă şi gradul de adecvare al mecanismelor de apărare ale egoului. Dacă aceste mecanisme adaptative sunt inadecvate, va apare anxietatea care il va determina pe subiect să-şi mobilizeze resursele adaptative. ( p. 145)