Impuritățile sexuale

1. INTRODUCERE

Nu există modele interculturale clar definite și uniforme ale conceptului de impuritate și purificare. Cu toate acestea, anumite sfere ale vieții umane, cum ar fi nașterea, pubertatea, moartea, sexul, boala sau alimentația, sunt supuse în multe culturi și religii unor categorii speciale tabu, sub forma impurității religioase.

Impuritatea sexuală face parte din categoria impurității cauzate de funcțiile corpului uman. Deoarece funcțiile sexuale ale corpului sunt înnăscute și naturale, impuritățile pe care le provoacă nu pot fi prevenite, ci mai degrabă se pot stabili limitele necesare pentru control și purificare. Menstruația, de exemplu, după moarte este considerata cea mai gravă forma de impuritate religioasă, deși ambele sunt inevitabile. Acestea sunt sistemele care guvernează omul, natura sa, și cultura sa atât în antichitate cât și astăzi. Prin urmare, antropologia socială și antropologia culturală sânt instrumente necesare în dezvoltarea unor paradigme care să ne apropie de o sensul propus de autorii biblici în referințele lor la fenomenul impurității sexuale.

De ce sexul, procrearea o activitate care nu este doar naturală, ci și mandatată de Dumnezeu: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul..” (Gen 1:28) - este un act necurat în legislația israeliană. Și omul și animalele, până la urmă, primesc în mod repetat această poruncă a fertilității în Biblie: fiind de fapt prima poruncă dată omenirii după creație și după potop (Gen 1:22.28; 9:1.7; 47:27; 36:11). Unii chiar glumesc spunând că aceasta este singura poruncă a Bibliei pe care omenirea nu a încălcat-o. De ce, atunci, sexul, care este singura cale de a îndeplini această comandă divină esențială, a fost stigmatizat ritual?

2. IMPURITĂȚI ALE CORPULUI

Toate cele trei domenii ale vieții: moartea, sexul, alimentația reproduc o anumită ordine. Douglas spune că acestea codifică evenimentele sociale și sunt o icoană a vieții colective. Tot la Douglas, corpul fizic este un microcosmos al societății, un purtător al metaforei sociale. Sexul, scurgerile, bolile și moartea toate sunt funcții ale acestui corp și sunt supuse legii impurității, guvernate de Codul Castității. Biologicitatea și fizicitatea corpului uman îl fac perceput ca fiind cel mai vulnerabil la impuritate. Corpul apare ca sursă primară de impurității.

Pentru Durkheim, și mai târziu pentru antropologi și savanți religioși (Eliade, Douglas) era evident că sacrul nu merge mână în mână cu umanul, care este antiteza transcendenței. Ceea ce a fost etichetat ca impur este o realitate a ființei umane, și străin de Dumnezeu - care nu moare, nu mănâncă, nu se îmbolnăvește și nu manifestă activitate sexuală.

Caracteristic pentru textele preoțești care vorbesc despre scurgerile organelor sexuale (Leviticul 12 și 15)este că nu folosesc denumiri genitale, dar folosesc termenul general basar, organism. Secrețiile impure provin pur și simplu din "corp". Termenul basar aici nu este doar un eufemism dar și o metonimie ale organelor sexuale, dar definește biologicitatea omului. Când în Biblie o persoană este menționată ca și "corp", de mai multe ori iasă în evidență aspectul fragilitatea condiției sale pământești. Nu numai sexul în sine, dar orice referințe sexuale au fost eliminate din practica de cult. Tora exclude orice formă de prostituție sacră: Nu va exista nici o prostituată sacră printre fiicele lui Israel (Deut 23:18). Preoții trebuiau să poarte pantaloni lungi (Ex 28:42). În mod similar, caracteristica de cenzurare are o interdicție biblică veche de a face scări la altar: pentru a se evita dezgolirea nudității.(Ex 20:26). Sfera sexuală rămâne sub observație specială în cazul vieții preoților (Lev 21:7-9; 1Sam 2:22).

Sexul și sexualitatea umană au fost eliminate de către legiuitor din sfera de cult și spațiul prezenței JHWH.