Învățătura Despre Iad la Baptiști

Introducere

Mi-am propus ca în lucrarea de faţă, să analizez învăţătura baptistă despre iad, dar în acelaşi timp să subliniez şi ceea ce se diferenţiază sau nu, de învăţătura creştină ortodoxă, în această privinţă.

Nu putem trece mai departe, fără a face o incursiune în cultul baptist, când a apărut, de cine a fost întemeiat şi care sunt învăţăturile după care cultul baptist îşi desfăşoară activitatea.

Baptismul apare în Anglia, pe la începutul secolului al XVII-lea. Spre deosebire de alte mişcări religioase, mişcarea baptistă nu îşi poate identifica un întemeietor unic, asemenea unui Martin Luther sau Zwingli. Unii istorici îl consideră pe John Smith că fiind întemeietorul lor. Nu sunt cunoscute data şi locul naşterii sale în Anglia. A studiat la Christ College, Cambridge, între 1594-1598, după care slujeşte ca preot în Biserica Anglicană până în 1606, când trece de partea puritanilor separatişti. În 1608 se mută în Olanda, din cauza persecuţiei declanşate de casa regală împotriva separatiştilor. Este primul care s-a autobotezat în 1609 şi apoi botează pe alţi 36 prin stropire, cu care întemeiază prima Biserică Baptistă. Moare în Amsterdam în 1612.

Numele de baptişti a apărut ca o poreclă dată în batjocură de cei cărora li se părea caraghios ca oamenii în toată firea să facă atâta caz de importanţa botezului. Există trei teorii cu privire la sursa din care s-a desprins mişcarea baptistă: teoria succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste şi teoria derivării din separatiştii englezi

Din însuşi numele pe care şi l-au luat, doctrina şi practica baptistă se leagă de un act fundamental pentru viaţa creştină, anume botezul.

Una dintre afirmaţiile esenţiale ale protestantismului este "sola fidae", adică mântuirea numai prin credinţă; astfel baptiştii ajung la concluzia că fiind în imposibilitate de a crede, de a face o mărturisire de credinţă, copiii nu pot primi botezul. Numai persoanele capabile să facă mărturisirea de credinţă sunt acceptate la Botez Neagă orice valoare sacramental-mântuitoare actului Botezului reducând afundarea în apă doar la aducerea aminte, la memorialul morţii şi învierii lui Hristos. Nu botezul aduce iertarea păcatelor ci convertirea.

Baptiştii se consideră o reînviere a creştinismului primar, plecând de la îndemnul Sfântului Apostol Petru: "Pocăiţi-vă, şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt " (Faptele Apostolilor 2: 38-39). Coraborat cu textul de la Sfântul Evanghelist Marcu "Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui " (Marcu 16;16) ajung la concluzia că numai adulţii se pot boteza.

Precursorii baptiştilor au fost anabaptiştii conduşi de Thomas Munzer din Germania, numiţi astfel deoarece nu recunoşteau botezul copiilor şi "rebotezau" credincioşii adulţi

Autorul moral al refuzului de a boteza copiii poate fi identificat în persoana lui Petru Abelard (1079-1142), care susţinea, împotriva lui Anselm de Canterbury, primatul raţiunii asupra credinţei, cunoscut în formulele scolastice consacrate "intelligo ut credam" (înţeleg ca să cred) spre deosebire de "credo ut intelligam" (cred ca să înţeleg)

Baptiştii s-au divizat încă de la început în două grupări distincte: baptiştii generali, discipolii lui Smith, care susţineau doctrina mântuirii generale, după care Hristos a murit pentru salvarea tuturor oamenilor; şi baptiştii particulari, conduşi de Henry Iacob, care susţineau doctrina predestinaţiei.

Trebuie înţeles că baptismul a apărut din dorinţa de a repara unele greşeli doctrinare şi liturgice romano-catolice:

-botezul prin stropire şi turnare din comoditate;

-despărţirea Botezului de Mirungere (confirmare);

-formula antibiblică a săvârşitorului, "eu te botez!"

Astfel că, pe la 1900 s-au cristalizat următoarele principii: autoritatea divină a Bibliei, necesitatea unei experienţe personale cu Dumnezeu pentru omul care devine membru al Bisericii; administrarea botezului numai adulţilor.

Baptiştii, ca toate sectele apărute înainte sau după mişcarea baptismală au concepţii comune: Credinţa (credulitatea) în Iisus; Biblia (traducerea lor); Înlăturarea Sfintei Tradiţii; tăgăduirea Sfintei Fecioare, sfinţilor, îngerilor; nesocotirea obiectelor sfinte: cruce, icoane, moaşte; reţinerea a două simboluri (Botezul şi Cina comemorare); cinstirea duminicii şi a unor sărbători; numesc "biserici" casele lor de rugăciune. După unii istorici baptiştii nu au un Crez oficial, confesiunile de credinţă fiind stabilite în diverse locuri şi date. Prima a fost adoptată în 1689, când au recăpătat libertate deplină în Anglia, aceasta fiind reeditată în 1855, 1958, 1966.