Noțiunea de transconștient în operele Sfinților Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii și Macarie Egipteanul

Introducere

De-a lungul timpului teologia a fost nevoita sa raspunda la numeroase provocari care au luat nastere mai ales odata cu avantul noilor descoperiri din fiecare domeniu al stiintei. Se cunosc marile aporturi ale stiintei moderne la imbogatirea tezaurului cultural al omenirii, si mai ales cele propagate de filosofia Iluminismului: teoria lui Darwin, explozia big-bang-lui, subconstientul lui Freud, relativitatea lui Einstein, inconstientul colectiv al lui Jung, descoperirea si studiul genelor umane, etc.

Am enumerat doar cateva din descoperirile geniale care au marcat istoria evolutiei umane sub toate aspectele ei, si care au ridicat noi probleme teologiei, determinandu-o pe aceasta din urma sa se concentreze si mai puternic in sine si afundandu-se in invataturile Scripturii si ale Sf. Parinti sa ofere solutia unei existente fericite, pline de sens, omului modern care tinde sa traiasca dupa alte directicve, impuse intr-o oarecare masura de perspectiva utilitara a majoritatii noilor descoperiri stiintifice.

Progresul stiintific reprezinta o reala bucurie nu numai pentru cei care traiesc in afara incidentei Bisericii, ci mai ales pentru “fiii luminii”(Sf Pavel) deoarece in fiecare noua sondare si aducere la lumina a pontentialitatilor creatiei ni se reveleaza ratiunile ascunse ale Logosului care marturisesc nemarginita putere si suprema intelepciune ale lui Dumnezeu. Iata de ce Biserica promoveaza orice dezvoltare a cunostintei umane, pe care o transforma intr-o doxologie la adresa Creatorului Care a facut toate cu atata maiestrie pentru a imbogati si implini fiinta umana.

Dar pe langa aceasta viziune teologica asupra lumii si progresului s-a evidentiat cu tendinte puternice de a se impune si o viziune care doreste sa afirme, daca nu inexistenta Dumnezeirii, atunci macar lipsa/neimplicarea Acesteia in procesul de desfasurare si dezvoltare al lumii. In fata acestor marturii, mai mult sau mai putin mascate ale necredintei in Dumnezeu, Biserica a trebuit sa-si formeze un discurs autentic si foarte bine pus la punct. Astfel, teologia s-a aplecat asupra textelor Sf. Scripturi si ale Sf. Parinti de unde si-a reinvigorat credinta oferind raspunsuri autentice la problemele reale pe care le-au adus cu sine noile descoperiri stiintifice.

Daca vom privi cu atentie si vom judeca cu obiectivitate istoria culturii noastre vom remarca ca avand caracterul unei legi crearea de padante pentru fiecare disciplina si stiinta reala. Vedem cum alaturi de medicina stiintifica coexista si o medicina naturista/”babeasca”; cum alaturi de teologie supravietuieste o forma demonica de raportare la divinitate:vrajitoria; cum alaturi de filozofia clasica, ancorata in transcendent, s-a dezvoltat si o filosofie materialista cu vederi inguste asupra tuturor aspectelor realitatii. Tot un pandant al teologiei este si dezvoltarea psihologiei care, se vrea a fi o o disciplina ce se ocupa cu rezolvarea autentica a problemelor fiintei umane (mai ales celor de factura psihica) scotandu-l insa pe om de sub orice incidenta a harului divin.

In randurile care urmeaza vom incerca sa facem o analiza bazata pe principii obiective asupra notiunilor relativ moderne de subconstient si transconstient sprijinindu-ne atat pe cecetarile moderne ale psihologiei, cat si pe textele a numerosi Sf. Parinti care, prin nevointe indelungate asistate de prezenta Sf. Duh au ajuns la o intelegere superioara a profunzimilor fiintei umane.

Psihologia moderna, avandu-l ca precursor pe Freud, afirma ca, pe langa realitatea constiintei exista un spatiu sufleteasc – numit subconstient – care este in afara lucrarii constiintei si unde sunt inmagazinate toate faptele, sentimentele, gandurile, care au trecut prin constiinta si s-au depus acolo.

Potrivit lui Freud subconstientul nu este o realitate statica, ci el are un caracter dinamic, astfel incat tendintele si reprezentarile refulate in subconstient se organizeaza si tind sa iasa la suprefata. Acesta este mecanismul in urma caruia iau fiinta operele de arta: fie ca sunt creatii ale subconstientului individual, fie ca sunt ale celui colectiv. Acestui rationament este supusa si religia care, conform afirmatiilor lui Freud, nu este decat tot o forma de manifestare a tendintelor refulate in zona subconstientului.

Teologia filocalica admite si ea existenta subconstientului de care vorbeste psihologia, dar face unele precizari si completari care scot in evidenta neajunsurile psihologiei moderne, si totodata, bogatia si actualitatea invataturilor pe care le-au formulat Sf. Parinti inca din primele veacuri crestine. Cel care surprinde subtilitatea gandirii teologice a Parintilor filocalici in aceasta chestiune a definirii componentelor sufletului uman este marele teolog roman, parintele Dumitru Staniloae. Acesta, in lucrarea „Ascetica si Mistica Bisericii Ortodoxe”, traseaza limitele psihologiei moderne in prezentarea dimensiunilor psihice ale fiintei umane si reda adevarul clar cuprins in Sf. Scripturi si operele Sf. Parinti.