Postul ca Virtute Morală

Introducere

Postul este un mijloc de desăvârşire morală, dar şi o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renunţarea benevolă la consumarea îndreptăţită a bunurilor.

Postul în viziunea ortodoxă este un mijloc de elevaţie sufletească, de dominare a sufletului asupra patimilor trupeşti. Postul îl debarasează şi-l uşurează pe creştin de toate ispitele, de balastul şi povara uneltirilor celui viclean care aduc „întunecare gândurilor şi tulburare cugetelor”. El este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocăinţă pentru păcatele săvârşite şi un exerciţiu care pune început virtuţilor de tot felul. Pentru creştinul ortodox, postul este condiţie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia ortodoxă între post şi sfinţenie există o corelaţie strânsă. Ea este exprimată şi în felul în care reprezentăm pe sfinţi în iconografie unde ei apar totdeauna cu chipurile slabe, subţiate şi transfigurate, datorită postului. Postul este o caracteristică prin excelenţă a Ortodoxiei şi o amprentă a creştinismului ortodox.

1. Postul în creştinism

Postul este un act de cult prin care credincioşii îl adoră pe Dumnezeu, un mijloc de purificare trupească şi sufletească, o virtute aleasă, prin care suntem ajutaţi la desăvârşirea morală şi spirituală.

Prin cuvântul post noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile de dulce, iar în caz de boală, numai de la unele, de la băuturi alcolice şi de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca, creştinul să-şi poată scrie rugăciunea cu uşurinţă, să se împace cu Dumnezeu, să-şi omoare poftele şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire. El este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă, renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.

Adesea postul este practicat ca un exerciţiu de penitenţă, alteori ca un mijloc de pregătire pentru pregătirea unor acte religioase sau a unor fapte mai importante din viaţă, alteori ca o formă de exprimare a durerii sau a tristeţii sau de purificare. Înţeles astfel, postul este aşa de vechi ca însăşi Biserica creştină, ba încă îşi are fiinţa şi înainte de creştinism.

Legea postului, a fost dată în paradis. Adam a primit întâia dată po¬runca de a posti: „Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 17). În tradiţia iudaică există şase zile de post colectiv sau comunitar. Mai întâi Dumnezeu rânduieşte prin Moise postul din ziua Curăţirii sau Ispăşirii - Yom Kippur (ziua a zecea din luna a şaptea) (cf. Levitic 16, 29-31).

După revenirea poporului evreu din captivitatea babilonică au mai fost adăugate alte cinci zile de post spre aducere aminte de suferinţele poporului Israel, şi anume patru zile de post în lunile: a patra, a cincea, a şasea şi a zecea, precum şi o zi de post din ajunul sărbătorii Purim ş.a. ( Zaharia 7, 5; 8,19; Estera 9, 24-32) .

Unii evrei mai zeloşi, ca de pildă fariseii din timpul Mân¬tuitorului Iisus, posteau cu regularitate câte două zile pe săp¬tămână, şi anume lunea şi joia (cf. Luca 18, 2).

În Noul Testament este intensificată mai ales dimensiunea postului ca înnoire şi îmbogăţire spirituală prin smerenie şi pocăinţă sinceră, precum şi legătura dintre post ca înfrânări” de la hrana materială şi post ca înfrânare de la păcat, adicăde la gânduri, cuvinte şi fapte rele, postul fiind totdeauna însoţit de rugăciune. Mântuitorul Iisus Hristos a recomandat postul ca pe un mijloc de intensificare a legăturii omului cu Dum¬nezeu (Matei 6,16-34) şi ca mijloc de luptă împotriva ispitelor şi a puterii diavolului (Matei 17,21). El a arătat că postul nu trebuie redus la o activitate exterioară, pentru a fi remarcat sau lăudat de oameni, ci trebuie practicat ca pe o faptă plă¬cută lui Dumnezeu, ca pe o dăruire de sine lui Dumnezeu şi ca detaşare de cele materiale pentru a se îmbogăţi spiritual (Matei 6,16-21).

Postul de patruzeci de zile pe care îl săvârşeşte Mântui¬torul în pustie, îndată după Botezul Său în Iordan (Matei 4,1-11; Marcu 1,12-13; Luca 4,1-13), evocă şi, în acelaşi timp, transcende postul de patruzeci de zile al lui Moise, pe mun¬tele Sinai, deoarece Iisus este noul Moise. Prin Moise s-a dat Legea, iar prin Iisus a venit „harul şi adevărul” (Ioan 1, 17). Moise a fost eliberatorul poporului evreu din robia Egiptului, iar Iisus Hristos este eliberatorul oamenilor din robia diavolului, a păcatului şi a morţii. Moise a postit înainte de a primi Legea Veche, Iisus posteşte înainte de a binevesti Legea Nouă, adică Evanghelia. Prin post şi rugă¬ciune, Iisus, ca Om, se luptă cu diavolul şi respinge ispita acestuia.