Preacinstirea Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă acordă Sfintei Fecioare Maria o cinstire deosebită care stă în strânsă legătură cu elementele ce alcătuiesc învăţătura mariologică: teotokia sau învăţătura despre Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu; Pururea fecioria Maicii Domnului (aipartenia); lipsa de păcate personale sau curăţia trupească şi sufletească a Sfintei Fecioare şi rolul ei de mijlocitoare pe lângă Fiul ei după trup.

Toate acestea îndreptăţesc pe deplin ca Biserica Ortodoxă să atribuie Sfintei Fecioare denumirile de Preasfântă şi Preacurată, şi s-o cinstească în mod cu totul deosebit mai mult decât pe oricine dintre făpturile Creatorului.

Parintele Staniloae exclama: "Cata umanitate nu aduce prezenta Sfintei Fecioare in viata crestinismului! Crestinismul inceteaza de a fi o doctrina rigida, de teorii si speculatii, prin faptul ca introduce o femeie si o Maica la mijloc intre noi si Dumnezeu. Cerul se umanizeaza, se sensibilizeaza, el nu mai e distant, inspaimantator si departat de noi, caci in cer este o Maica ce sta alaturi de Dumnezeu avand, pe de o parte, prin bunavointa Lui, autoritatea de Maica asupra Lui atunci cand se roaga pentru noi, iar pe de alta parte, duiosie de Maica pentru greutatile noastre."

Biserica ortodoxă venerează pe Fecioara Maria ca pe cea care este mai cinstită decât Heruvimii şi mai preamărită fără de asemănare decât Serafimii, ca pe cea care este superioară oricărei făpturi.

Daca in viata duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi Maica Domnului este prezenta si ca model de sfintenie, de iubire materna, de ascultare smerita, de tarie a credintei, de suportare a durerilor cu nadejde, in spiritualitatea monastica ea este parca si mai prezenta, mai des "asaltata" de rugaciuni dar si mai intens preamarita si preaslavita.

Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, “căci în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea, după firea Sa omenească. Niciodată nu se naşte o fire, ci un ipostas, care în ordinea omenească este o persoană, dacă firea nu vine la subzistenţă reală decât ca persoană. Persoana care Se naşte din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc, Care prin Întrupare Se face şi persoana firii omeneşti”

Sfantul Grigorie Palama o considera, in veacul al XlV-lea, pe Sfanta Fecioara Maria ca fiind un prototip al vietii isihaste si anume unul biblic sau evanghelic. in lucrarea sa "Cuvant despre intrarea in Sfanta Sfintelor", din care am mai citat anterior, el descrie sederea si rugaciunea tainica a Maicii Domnului in templul din Ierusalim, ca pe o iluminare la care a ajuns prin harul lui Dumnezeu si efortul propriu.

In pozitia sa de vesnica mijlocitoare intre omenirea pacatoasa si Fiul ei Atotputernic, Maria este privita ca Mediatrix, "intre om si Hristos; de fapt, ea a fost aleasa de Dumnezeu pentru aceasta misiune de a pleda cauza omenirii in fata Fiului ei, devenind Maica "imparatiei Cerurilor, Maica lui Dumnezeu, singura scapare in clipa cea grea. Credinciosul i se adreseaza Fecioarei Maria ca aceleia care ii poate aduce curatare si vindecare de pacate si poate sa-i dea ajutor impotriva ispitelor diavolului, ceea ce ea face mijlocind intre Hrisos si omenire .

Temeiul acestei cinstiri pe care creştinii o aduc Maicii Domnului stă în primul rând în faptul că aceasta a născut pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a adus omenirii mântuirea. „ Hristos îşi are trupul Său, umanitatea Lui din Maria.. Acest lucru îl cântă imnele liturgice, atunci când în ele se spune că Hristos se trage din ea ca floarea din tulpină (Isaia 11) sau ca rodul vieţii din viţa de vie”.

Putem observa întâietatea pe care Sfinţii Părinţi i-o dau Fecioarei Maria, în faţa îngerilor şi sfinţilor în cinstire datorită atributului de “Născătoare de Dumnezeu”.

Această calitate a Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu reprezintă punctul de pornire în ceea ce priveşte supravenerarea pe care i-o aduce Biserica. Din cele afirmate putem spune că mijlocirea Maicii Domnului nu se datorează unor merite personale, „ci mijloceşte pentru că e unită cu Hristos din care izvorăşte harul” .